SFIINTII PRIETENII MEI...: DUMINICA SA MERGEM LA SFANTA BISERICA

! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos...

                         CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI
                      DUMINICA SĂ MERGEM LA SFÂNTA BISERICĂ

                                                                                                        Preot Ioan


Motto: „ÎN AFARA BISERICII NU EXISTǍ MǍNTUIRE“ (Sfântul Ciprian) şi ca atare: „Să nu părăsim Biserica noastră Ortodoxă precum este obiceiul unora, ci îndemnători făcându-ne, cu atât mai mult cu cât vedem că se apropie ziua aceea“ (Evrei 10:25).
URMEAZA LINCUL...

SFIINTII PRIETENII MEI...: DUMINICA SA MERGEM LA SFANTA BISERICA

MUSTRAREA DUHULUI MEU DE CĂTRE DOMNUL

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

Sfântul Ioan Iacob Hozevitul

Făptură, chipul slavei mele,
Răbdat-am moarte pentru tine
Iar tu slujeşti la fapte rele
Făcându-ţi chipul de ruşine!
A tale fapte prea viclene
Îmi fac mai multă pătimire,
Decât acele patru pene
Ce m-au străpuns la răstignire.
Mai lesne, Eu, răbdam cununa
Cu spinii cei usturători,
Decât să văd cum – totdeauna -
Te-asemeni celor “râmători”!
Scuipări şi pălmuiri, tu Mie
Mai rele Îmi pricinuieşti,
Prin cea deşartă vorbărie
Şi glumele cele lumeşti.
În coastă mă loveşti tu zilnic
Cu suliţa păcatelor
Şi Mă supui cu “duh năsâlnic”
La “biciuirea spatelor”.

Îmi dai hlamidă purpurie
Îmbrăcăminte de ocară,
Prin ură şi necurăţie
- Ca jidovii odinioară -
Mai mult mă amărăşte ruga
Ce-o faci în cugetări deşarte,
Decât oţetul care, sluga
Cu fiere Mi l-au dat la moarte!
Cu trestie Mă baţi la faţă
Mai rău decât la Răstignire,
Prin limba ta pizmătăreaţă
Şi prin cuvinte de bârfire.
De mântuirea ta Eu – doară -
Mai mult am însetat atunci,
Decât la arşiţa amară,
La ale Răstignirii munci!
Evreii urâtori de bine,
O dată – doar – M-au răstignit,
Iar tu prin fapte de ruşine,
Mă răstigneşt necontenit!
În temniţa de la Pretoriu
N-aveam atâta strâmtorare,
Ca intru inima ta rece,
Vicleană şi nesimţitoare!
S-a lepădat de Mine Petru,
Dar toată viaţa s-a căit,
Iar tu “Botezul Pocăinţii”
De mii de ori l-ai necinstit.
Tâlharul credincios, pe Cruce
Cu fierbinţeală Mă chema,

Iar tu fiind în ispite
Cârteşti, în loc a mă chema.
Mironosiţele, la Patimi,
Cu bărbăţie M-au urmat,
Iar tu când prigonesc credinţa
Te-ascunzi, fiind împuţinat!
Cea curvă Mă uda cu lacrimi
Ştergându-Mă cu părul ei,
Îar tu mergând la spovedire
O faci numai din obicei!
Zahei, dorind ca să mă vadă,
Urcând în dud Mă aştepta,
Iar tu venind la “Sfânta Cină”
Te trândăveşti a priveghia.
El împătrit apoi întoarce
Celor ce i-a nedreptăţit,
Iar tu măcar canonul zilnic
A-l împlini nu te-ai silit!
Zicând să vie după Mine,
Feciorilor lui Zevedei,
Ei M-au urmat lăsându-şi luntrea
Şi pe părinţii singurei.
Iar tu, fiind chemat de Mine
Prin cinul cel monahicesc,
Îţi faci de lucru cu rudenii
Urmând năravului lumesc.
Gândeşte-te cum altă dată
Mironosiţele femei,
Prin lepădarea cea de sine
Urmau cu râvnă paşii Mei!

Când Veronica, cu năframa,
M-a şters la faţă de sudori,
Întipăritu-M-am pe pânză
Cu chipul Meu pătimitor.
La fel şi tu, ştergându-ţi tina
Cu lacrima din ochii tăi,
Atuncea, Eu voi scrie iară
În tine chipul cel dintâi.
Mă roagă Prea Curata Maică,
Să fiu spre tine răbdător
Iar tu de lucrul mântuirii
Mereu rămâi nepăsător!
Veninl cel dintru păcate
Prin care tu Mă necinsteşti
Măcar acum cu lacrimi calde,
Făptura Mea, să-l îndulceşti.
Iar dacă Sfânta umilinţă
La tine n-are încă spori
Să verşi măcar prin nevoinţă
Duhovniceştile sudori!
Iar dacă zaci în suferinţă
Sau trupul ai neputncios
Măcar oftează, cu credinţă
Ca vameşul cel păcătos!
Precum am ridicat de voie
Povara Crucii, oarecând,
Şi astăzi Eu ridic povara
Păcatelor de pe pamânt.
În urma Mea pe drumul Crucii,
Aleargă vameşi şi curvari

Şi mulţi ca Simon Chirineanul,
Ridică Crucea spre Calvar.
Mărturisindu-Mă pe Mine
Mulţimea cea de Mucenci,
Îmi scaldă urmele cu sânge
Pe drumul Crucii – până aici -
Cu sărutarea cea vicleană
A Iudei mă batjocoreşti,
Când Trupul Meu îl iei spre hrană
Iar ura nu o părăseşti!
În urma Mea, pe drumul Crucii
Aleargă mii de călători
Şi mulţi, ca Simon Chirineanul,
Ridică Crucea râvnitori.
Iar cuvioşii din pustie
Şi toţi creştinii râvnitori,
Îmi scaldă urmele cu lacrimi
Şi cu mulţime de sudori.
Pe calea strâmtă şi spinoasă
Înflăcăraţi de sfântul dor,
Aleargă mulţi tâlhari şi vameşi
Iar tu rămâi nepăsător.
Aleargă cei aprinşi la suflet
Cu dorul sfintei mântuiri
Şi cu suspinuri bat la uşa
Cereştilor milostiviri.
Făptură, vino cu credinţă
Că Eu te-aştept la Cruce iar
Să-ţi dau a Mea făgăduinţă
Ca celui credincios tâlhar.