DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...
Icoana Maicii Domnului Cernigov a fost pictată în anul 1658 de către zugravul de icoane Grigorie Dubenski (Ghenadie, cu numele de călugăr). În vremea când Arhiepiscop de Cernigov era Lazăr Baranovich, iar Zosima era egumenul mânăstirii Sfântului Ilie, din icoană au curs lacrimi, în perioada 16 - 24 aprilie, în semn de milă.
Aproape toţi locuitorii din Cernigov au fost martori ai minunii. Curând, în acelaşi an, tătarii au atacat Cernigovul şi au devastat toate satele din împrejurimi. Cu toate acestea, călugării de la mânăstire nu ştiau nimic despre pericolul iminent. Noaptea, ei au aflat vestea şi au alergat în grabă la biserică, cu lacrimi, rugându-se Stăpânei Îngerilor, după care s-au ascuns în peştera Sfântului Antonie. La miezul nopţii, tătarii au intrat în mânăstire jefuind-o, însă Icoana făcătoare de minuni şi toate podoabele ei au rămas neatinse.
O putere nevăzută nu a permis barbarilor să atingă Sfânta Icoană. Aceeaşi putere nevăzută i-a ţinut pe năvălitori, ca să nu poată intra în peştera unde erau ascunşi călugării, deşi tătarii au încercat de mai multe ori să pătrundă acolo, cu torţe aprinse şi cu săbii în mâini. Dintr-o dată, înspăimântaţi de o viziune neînţeleasă, ei au fugit.
Sfântul Dimitrie al Rostovului, după ce descrie 24 de minuni petrecute în legătură cu Sfânta Icoană „Ilinsk", concluzionează în cartea sa „Ploaia pe lână" („Runo Oroshennoe"): „Sfârşitul acestei cărţi, dar nu şi al minunilor Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu, pe care cine le poate număra?"
Mai apoi, Sfântul Ioan de Tobolsk a scris de asemenea despre Icoana de la Cernigov.
O copie după icoana făcătoare de minuni de la Cernigov a fost dăruită şi ea cu darul facerii de minuni, fiind aflată în schitul Ghetsimani din Lavra Sfânta Treime - Serghiev, prima minune fiind în anul 1869.
Despre o copie a Icoanei „Cernigov - Ilinsk", numită „Cernigov - Ghetsimani" (cu celebrare la 16 aprilie şi 1 septembrie)
Icoana Cernigov - Ghetsimani a Maicii Domnului este o copie a renumitei Icoane Cernigov - Ilinsk a Născătoarei de Dumnezeu din mânăstirea Sfânta Treime - Sfântul Ilie (pe dealul Boldina, lângă Cernigov), loc în care Sfântul Antonie de la Lavra Peşterilor a petrecut un răstimp din lupta sa spirituală. Harul revărsat prin această Icoană s-a manifestat şi prin copiile făcute după ea.
Icoana Cernigov - Ghetsimani a Maicii Domnului a fost pictată pe pânză, în sec. XVIII. A fost dăruită în 1852 lavrei Sfânta Treime - Sfântul Serghie, de către Alexandra Grigorievna Filipova, care a avut-o în grijă pentru un sfert de secol. Icoana îi fusese dată acesteia ca binecuvântare de către preotul Ioan Alexeev, din oraşul Khodkov. La rândul său, acesta o primise de la unul din călugării lavrei Sfânta Treime - Sfântul Serghie. Cu binecuvântarea Arhimandritului Antonie, administrator al lavrei, Icoana a fost amplasată în biserica nou construită din peştera Sfântului Arhanghel Mihail, sfinţită în data de 27 octombrie 1851 de mitropolitul Filaret al Moscovei, care a jucat un rol activ şi în construirea schitului Ghetsimani.
Icoana este legată de mari Sfinţi ruşi, precum Sfântul Antonie al Peşterilor, Cuviosul Serghie de Radonej, de părinţii acestuia Kiril şi Maria, de luptătorii sfinţi ai sec. XIX.
Prima minune la această Icoană s-a petrecut pe 1 septembrie 1869, când Tecla Adrianova, o femeie simplă de 28 de ani, din provincia Tula, a fost vindecată de paralizie generală, pe care aceasta o avea de 9 ani. Tecla a rămas într-o pensiune de lângă Peşteri, apoi a locuit chiar în lavră, până la 25 septembrie, zi marcând trecerea la Domnul a Sfântului Serghie, când ea s-a vindecat total. Sfântul Ierarh Inocent, mitropolitul Moscovei, a întrebat-o pe Tecla despre toate detaliile cu privire la vindecare, chiar în data de 25 sept. 1869. Apoi, acesta a vizitat pe 26 sept. schitul Ghetsimani, dând binecuvântare spre a se înălţa rugăciuni înaintea Icoanei recunoscute oficial, astfel, drept făcătoare de minuni, el însuşi rugându-se înaintea ei cu lacrimi.
Înainte de 26 sept. se mai petrecuseră şi alte vindecări miraculoase la Icoană, mulţi alţii au venit şi în luna noiembrie a aceluiaşi an, rugându-se să fie miluiţi în bolile şi suferinţele lor. Vestea despre aceste minuni s-a răspândit cu repeziciune, încât oameni din diferite clase sociale, mulţi dintre ei chinuiţi de suferinţe şi boli, însetaţi de vindecare trupească şi sufletească, au venit înaintea Icoanei, cu credinţă puternică. Mila lui Dumnezeu nu i-a părăsit pe aceştia. La începutul sec. XX, peste 100 de minuni au fost consemnate cu date precise.
La început, data de prăznuire a Icoanei a fost la 16 aprilie, odată cu a Icoanei Cernigov - Ilinsk. Însă mai târziu a fost transferată la 1 sept., data manifestării puterii sale. În prezent, există copii făcătoare de minuni şi după Icoana Cernigov - Ghetsimani, pictate de bătrâni din schitul Ghetsimani şi din aşezământul Sfântul Zosima, din lavra Sfânta Treime - Sfântul Serghie.
Copie a Icoanei Cernigovskaya - Ilinskaya a Maicii Domnului:
Aceasta (de mai sus) este din 1749, realizare în tempera cu ou, cu frunze de aur pe panou de lemn şi argintată, în colecţia lui James şi Tatiana Jackson. În colţul din stânga, în partea de jos a Icoanei, este reprezentat Îngerul păzitor, iar în colţul din dreapta - jos, Cuvioasa Parascheva.
O copie după Icoana Cernigov - Ghetsimani:
sursa
http://lacasuriortodoxe.over-blog.com/article-30656669.html
Icoana Maicii Domnului Cernigov a fost pictată în anul 1658 de către zugravul de icoane Grigorie Dubenski (Ghenadie, cu numele de călugăr). În vremea când Arhiepiscop de Cernigov era Lazăr Baranovich, iar Zosima era egumenul mânăstirii Sfântului Ilie, din icoană au curs lacrimi, în perioada 16 - 24 aprilie, în semn de milă.
Aproape toţi locuitorii din Cernigov au fost martori ai minunii. Curând, în acelaşi an, tătarii au atacat Cernigovul şi au devastat toate satele din împrejurimi. Cu toate acestea, călugării de la mânăstire nu ştiau nimic despre pericolul iminent. Noaptea, ei au aflat vestea şi au alergat în grabă la biserică, cu lacrimi, rugându-se Stăpânei Îngerilor, după care s-au ascuns în peştera Sfântului Antonie. La miezul nopţii, tătarii au intrat în mânăstire jefuind-o, însă Icoana făcătoare de minuni şi toate podoabele ei au rămas neatinse.
O putere nevăzută nu a permis barbarilor să atingă Sfânta Icoană. Aceeaşi putere nevăzută i-a ţinut pe năvălitori, ca să nu poată intra în peştera unde erau ascunşi călugării, deşi tătarii au încercat de mai multe ori să pătrundă acolo, cu torţe aprinse şi cu săbii în mâini. Dintr-o dată, înspăimântaţi de o viziune neînţeleasă, ei au fugit.
Sfântul Dimitrie al Rostovului, după ce descrie 24 de minuni petrecute în legătură cu Sfânta Icoană „Ilinsk", concluzionează în cartea sa „Ploaia pe lână" („Runo Oroshennoe"): „Sfârşitul acestei cărţi, dar nu şi al minunilor Prea Sfintei Născătoarei de Dumnezeu, pe care cine le poate număra?"
Mai apoi, Sfântul Ioan de Tobolsk a scris de asemenea despre Icoana de la Cernigov.
O copie după icoana făcătoare de minuni de la Cernigov a fost dăruită şi ea cu darul facerii de minuni, fiind aflată în schitul Ghetsimani din Lavra Sfânta Treime - Serghiev, prima minune fiind în anul 1869.
Despre o copie a Icoanei „Cernigov - Ilinsk", numită „Cernigov - Ghetsimani" (cu celebrare la 16 aprilie şi 1 septembrie)
Icoana Cernigov - Ghetsimani a Maicii Domnului este o copie a renumitei Icoane Cernigov - Ilinsk a Născătoarei de Dumnezeu din mânăstirea Sfânta Treime - Sfântul Ilie (pe dealul Boldina, lângă Cernigov), loc în care Sfântul Antonie de la Lavra Peşterilor a petrecut un răstimp din lupta sa spirituală. Harul revărsat prin această Icoană s-a manifestat şi prin copiile făcute după ea.Icoana Cernigov - Ghetsimani a Maicii Domnului a fost pictată pe pânză, în sec. XVIII. A fost dăruită în 1852 lavrei Sfânta Treime - Sfântul Serghie, de către Alexandra Grigorievna Filipova, care a avut-o în grijă pentru un sfert de secol. Icoana îi fusese dată acesteia ca binecuvântare de către preotul Ioan Alexeev, din oraşul Khodkov. La rândul său, acesta o primise de la unul din călugării lavrei Sfânta Treime - Sfântul Serghie. Cu binecuvântarea Arhimandritului Antonie, administrator al lavrei, Icoana a fost amplasată în biserica nou construită din peştera Sfântului Arhanghel Mihail, sfinţită în data de 27 octombrie 1851 de mitropolitul Filaret al Moscovei, care a jucat un rol activ şi în construirea schitului Ghetsimani.
Icoana este legată de mari Sfinţi ruşi, precum Sfântul Antonie al Peşterilor, Cuviosul Serghie de Radonej, de părinţii acestuia Kiril şi Maria, de luptătorii sfinţi ai sec. XIX.
Prima minune la această Icoană s-a petrecut pe 1 septembrie 1869, când Tecla Adrianova, o femeie simplă de 28 de ani, din provincia Tula, a fost vindecată de paralizie generală, pe care aceasta o avea de 9 ani. Tecla a rămas într-o pensiune de lângă Peşteri, apoi a locuit chiar în lavră, până la 25 septembrie, zi marcând trecerea la Domnul a Sfântului Serghie, când ea s-a vindecat total. Sfântul Ierarh Inocent, mitropolitul Moscovei, a întrebat-o pe Tecla despre toate detaliile cu privire la vindecare, chiar în data de 25 sept. 1869. Apoi, acesta a vizitat pe 26 sept. schitul Ghetsimani, dând binecuvântare spre a se înălţa rugăciuni înaintea Icoanei recunoscute oficial, astfel, drept făcătoare de minuni, el însuşi rugându-se înaintea ei cu lacrimi.
Înainte de 26 sept. se mai petrecuseră şi alte vindecări miraculoase la Icoană, mulţi alţii au venit şi în luna noiembrie a aceluiaşi an, rugându-se să fie miluiţi în bolile şi suferinţele lor. Vestea despre aceste minuni s-a răspândit cu repeziciune, încât oameni din diferite clase sociale, mulţi dintre ei chinuiţi de suferinţe şi boli, însetaţi de vindecare trupească şi sufletească, au venit înaintea Icoanei, cu credinţă puternică. Mila lui Dumnezeu nu i-a părăsit pe aceştia. La începutul sec. XX, peste 100 de minuni au fost consemnate cu date precise.
La început, data de prăznuire a Icoanei a fost la 16 aprilie, odată cu a Icoanei Cernigov - Ilinsk. Însă mai târziu a fost transferată la 1 sept., data manifestării puterii sale. În prezent, există copii făcătoare de minuni şi după Icoana Cernigov - Ghetsimani, pictate de bătrâni din schitul Ghetsimani şi din aşezământul Sfântul Zosima, din lavra Sfânta Treime - Sfântul Serghie.
Copie a Icoanei Cernigovskaya - Ilinskaya a Maicii Domnului:
Aceasta (de mai sus) este din 1749, realizare în tempera cu ou, cu frunze de aur pe panou de lemn şi argintată, în colecţia lui James şi Tatiana Jackson. În colţul din stânga, în partea de jos a Icoanei, este reprezentat Îngerul păzitor, iar în colţul din dreapta - jos, Cuvioasa Parascheva.
O copie după Icoana Cernigov - Ghetsimani:
sursa
http://lacasuriortodoxe.over-blog.com/article-30656669.html
Aşezată pe un synthronon în altarul bisericii Bunei Vestiri, de această icoană, „dăruită de împărăteasa Plaquidia (Aelia Galla Placidia), fiica împăratului Theodosie cel Mare şi sora lui Arcadie”, este legată o întâmplare mai presus de legile firii, din veacul al X-lea. Într’o vreme se nevoia în sfânta monastire a Vatopedului un tânăr paracliser pre numele său Sava ierodiaconul, care purtând de grija odoarelor bisericii, a fost nevoit a tăinui, într’o mică şi numai de puţini ştiută fântână din altar, crucea lui Constantin cel Mare (care avea în ea şi parte din lemnul Sfintei Cruci) şi această preacinstită icoană a Maicii Domnului, numită şi „Ctitoriţa” (pentru că s’a aflat în vremea ctitorilor Athanasie, Nicolae şi Antonie. De cutremurare a aruncat şi o lumânare aprinsă în puţ, până ce l’au prins arabii şi l’au dus rob în Creta pentru multă vreme. La bătrâneţe, recăpătându’şi libertatea, el s’a întors în mănăstirea sa de metanie, unde nimenea din noua obşte nu ştia de acea fântână din altar. Însă atunci când monahii vatopedini au îndepărtat lespezile de piatră ce acopereau ascunzătoarea, au căzut în genunchi de uimire: după 72 de ani, icoana Maicii Domnului stătea deasupra apei, dimpreună cu crucea şi lumânarea arzând încă!
Această icoană se află în paraclisul sfântului Dimitrie, „în unghiul cel dinspre răsărit” şi este de fapt o frescă din secolul al XIV-lea înfăţişând’o pe Maica Domnului cu pruncul Iisus în braţe. Numele de „Înjunghiata” vine de la o înfricoşată întâmplare, când un eclesiarh (paracliser) care, datorită ascultării la „trebuinţele bisericeşti; adică mai cu osebire la curăţenie”, a întârziat odată la mâncare, fiindcă „mergea la trapeză când cu vreme, când fără vreme, însă totdeauna pe urma tuturor”(cum mărturiseşte şi părintele Irinarh Şişman). S’a întâmplat că trapezarului nu’i mai rămăsese în acea zi nimic dintr’ale gurii, iar paracliserul „flămând, aprinzându’se de mânie, a ieşit ca un lunatec din trapeză” şi s’a dus la icoana Preacuratei zicându’i: „Până când îţi voi sluji ţie Născătoare de Dumnezeu? Pentru care osteneală, nu numai că nu am nimic pe lângă mine, dar nici o fărâmă de pâine măcar!”. Întunecat la minte fiind atunci, a apucat cuţitul cu care mai ’nainte curăţise ceara de pe „sfejnice şi cu iuţimea cea mai puternică a lovit în umărul obrazului” Fecioarei. „Şi îndată sângele ca din carne a început a curge din rană…iar pe ucigătorul de icoane, pe loc l’a trântit cutremurul la pământ”. Şi ajungând acesta „ca ieşit din minte”, pe loc a şi orbit, iar pe când a venit stareţul, încă mai curgea sânge din chipul Maicii Domnului. Şi cu toate c’au făcut fraţii privegheri şi cu rugăciuni fierbinţi s’au rugat pentru izbăvirea eclesiarhului, vreme de trei ani acesta a rămas tot în „a tot trupului tremurare şi a ochilor orbire”. Iar după acest soroc, Preacurata Născătoare de Dumnezeu i s’a arătat „aievea” în vis egumenului şi i’a spus că l’a iertat pe paracliser, însă „mâna lui, cu care a îndrăznit a’şi bate joc de chipul ei, va fi judecată la a doua venire a lui Hristos”. Şi într’adevăr de a doua zi nefericitul monah se’nţepleţi, iar vederea îi reveni ca mai ’nainte şi „toată viaţa lui a petrecut’o înaintea acelei icoane, întru oftări şi căinţă simţitoare”. După ce a trecut la cele veşnice şi „când svetagoreţii…au dezgropat oasele lui după trei ani…s’au cuprins de spaimă văzând că…dreapta lui mână …a rămas neputrezită şi neagră ca tăciunele, pre care puind’o într’o cutie, o au păstrat’o înaintea sfintei icoane, tot astfel de neagră până în ziua de azi”. (De fapt, nu de multă vreme mâna neputrezită a paracliserului a fost luată din spatele strănilor, unde stătea, şi a fost dusă la loc tainic, pentru că neştiutori creştini, de multe ori o luau drept sfântă relicvă!). Povesteşte mai departe monahul prodromit că „în urmă cu vreo câţiva ani” , un „preot voiajor viind spre închinare” şi îndoindu’se de această minune, a pus mâna pe obrazul Maicii Domnului şi „pe dată sângele din ea l’a stropit” şi „l’a ajuns năpraznica moarte…în advonul bisericii”.
„Spun istoriile” că, pe la anii 382-383, viitoarea împărăteasa romană Aelia Galla Placidia (390-450), fiica marelui Theodosie I şi soţia lui Constantius (din 417), a voit a merge către Constantinopole, ca să se întâlnească cu fratele ei, Arcadius (383-395-408) – care tocmai fusese declarat Augustus pentru jumătatea de răsărit a imperiului, cea de apus revenindu’i mai târziu, în 393, lui Honorius – iar în drum să se abată şi pe la sfânta mănăstire a Vatopedului, ctitoria tatălui ei. Pesemne că la vremea aceea, nu se ştia de interdicţia femeilor de a intra în Athos, de vreme ce împărăteasa a fost întâmpinată „cu mare paradă şi ţeremonie”. Însă, cu toate că era o creştină „plină de umilinţă şi adâncă smerenie”, atunci când a pătruns în pridvorul bisericii celei mari, glasul Maicii Domnului, venit de la icoana zugrăvită pe perete, a înspăimântat’o când i’a spus: „Opreşte’te femeie! Şi să nu cutezi a mai intra vreodată pe acest pământ sfânt!”. Înfricoşată, Galla Placidia a plecat din mănăstire şi, se spune că mai târziu, din porunca ei s’ar fi zidit prima dată paraclisul închinat sfântului Dimitrie, lipit chiar de peretele din care i’a vorbit Maica Domnului Antiphonitria(adică „Împotrivă-Glăsuitoarea”). Luând seamă de dorinţa Preacuratei Fecioare Maria, de a nu călca „parte femeiască” în grădina ei, din vremea aceea s’a ţinut legea de a nu îngădui femeilor să pătrundă în Sfântul Munte.
Această mică icoană (are doar 28 x 22 centimetri) din secolul XIV, se află în docheion (chelărie, încăperea în care se păstrează, între altele, uleiul de măsline şi vinul) şi de aceea i se mai spune şi icoana Maicii Domnului Docheiarissa. În timpurile în care cuviosul Ghenadie, avea ascultarea de chelar al mănăstirii, s’a întâmplat o strâmtorare încât se împuţinase uleiul iar părintele, om cu viaţă îmbunătăţită, l’a oprit a se mai folosi la mâncare, „lipsind pre fraţi de untdelemn” şi păstrându’l doar pentru candele. Egumenul aflând de toate acestea, „având nădejde tare spre adjutorul lui Dumnezeu şi al Maicii Sale”, i’a poruncit cuviosului să folosească uleiul ca şi mai ’nainte zicându’i că se va milostivi Preacurata şi’i va îndestula încât să nu sufere lipsă. Şi, într’una din zile, când smeritul părinte Ghenadie a intrat în chelărie, uleiul de măsline… se scurgea pe jos din amforele de piatră ce se găseau în faţa icoanei Maicii Domnului – ce de atunci a fost cunoscută ca Elaiovrytissa, adică „Izvorâtoarea de mir”! Un dreptcredincios mirean, având evlavie mare la această icoană, a împodobit’o cu o frumoasă „broderie” din argint, astfel că ea a devenit mai mare prin această adăugire. În vinerea din Săptămâna Luminată, când este prăznuirea ei, icoana Maicii Domnului Elaiovrytissa, este dusă cu mare cinste în biserica mare a mănăstirii şi aşezată spre închinare.
În aprilie 1822, pe când armata turcească intrase în Sfântul Munte, căutând revoluţionari eterişti, a existat un ostaş turc, pre numele lui Hussein, nepot al comandantului oştilor ce împrejmuiseră mănăstirea Vatopedou, care a tras în icoana Maicii Domnului ce se află chiar la intrare, lovind chiar mâna dreaptă a Fecioarei. Şi ieşid pe poartă, „din orbiciunea sa, s’a spânzurat într’un măslin al grădinii”, chiar în faţa intrării în mănăstire. De n’ar fi stat lucrurile astfel, unchiul spânzuratului ar fi pierdut mănăstirea cu totul, căci îi stătea în putinţă s’o facă, dar el a mărturisit că „la o asemenea moarte l’a osândit însuşi Maica lui Dumnezeu”. Pentru aceasta icoana se numeşte „Împuşcata”, sau Pyrovolitheisa.
Această icoană zugrăvită în veacul al XVII-lea, se află pe proschinitarul din partea stângă a katholikonului şi este numită adeseori „Vindecătoarea de cancer”, pentru că de multe chinuri şi boale a izbăvit pre cei ce cu credinţă au rostit Paraclisul Maicii Domnului dinaintea ei. Atotîmpărăteasa (Pantanassa) s’a luminat odată în chip minunat în faţa unui tânăr, care a căzut atunci cu faţa la pământ, mărturisindu’şi necredinţa şi păcatul vrăjitoriei în care căzuse.
