BUNA VESTIRE...ICOANA

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

In fiecare an, pe data de 25 martie, crestinii ortodocsi praznuiesc Buna Vestire, una din cele mai mari sarbatori ale Bisericii. Icoana care infatiseaza acest eveniment ocupa un loc vizibil in pictura murala a naosului.

In bisericile mai vechi, cum sunt biserica , din Boetia, si Daphni, de langa Atena - ambele din secolul al XI-lea - Buna Vestire este zugravita intr-una din trompele de colt de sub cupola centrala (in nord-est). In bisericile de data mai tarzie, in care cupola centrala se sprijina pe coloane, Buna Vestire este pictata pe suprafata peretelui de deasupra coloanelor dinspre rasarit: Sfantul Arhanghel Gavriil deasupra coloanei din nord-est si Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu deasupra coloanei din sud-est. Cand nu exista astfel de coloane, ca in basilicile fara cupola, Buna Vestire esle zugravita in acelasi mod pe peretele vertical de deasupra iconostasului.

Icoana Bunei Vestiri se bazeaza pe istorisirea evanghelica, preluata de iconografia Bisericii Ortodoxe. In primul capitol al Evangheliei dupa Luca citim urmatoarele: "Iar in a sasea luna a fost trimis ingerul Gavriil de la Dumnezeu, intr-o cetate din Galileea, al carei nume era Nazaret, catre o fecioara logodita cu un barbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Si intrand ingerul la ea, a zis: "Bucura-te, ceea ce esti plina de har, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei". Iar ea, vazandu-l, s-a tulburat de cuvantul lui si cugeta in sine: "Ce fel de inchinaciune poate sa fie aceasta ?" Si ingerul i-a zis: "Nu te teme Marie, caci ai aflat har la Dumnezeu. Si iata vei lua in pantece si vei naste fiu si vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare si Numele Celui Preainalt se va chema si Domnul Dumnezeu Ii va da Lui tronul lui David, parintele Sau. Si va imparati peste casa lui Iacov in veci si Imparatia Lui nu va avea sfarsit ". Si a zis Maria catre inger: "Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu stiu de barbat ?" Si raspunzand, ingerul i-a zis: "Duhul Sfant Se va pogori peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri; pentru aceea si Sfantul care Se va naste din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Si iata Elisabeta, rudenia ta, a zamislit si ea fiu la batranetea ei si aceasta este a sasea luna pentru ea, cea numita stearpa. Ca ia Dumnezeu nimic nu este cu neputinta". Si a zis Maria: "Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau !" Si ingerul a plecat de la ea" (Lc. 1,26-38).

In iconografia ortodoxa traditionala, Buna Vestire apare descrisa astfel:

In partea stanga a compozitiei se afla Arhanghelul Gavriil, cu mana dreapta intinsa, binecuvantand-o pe Prea Sfanta Fecioara Maria, care se afla in partea opusa, iar in mana stanga tine un toiag, simbol al autoritatii mesagerului lui Dumnezeu. (In unele icoane grecesti moderne, in loc de toiag tine un crin in mana stanga. Aceasta este o inovatie apuseana sentimen ta lista, care a fost adoptata de iconarii ortodocsi modernisti.) Gavriil poarta tunica si himation. Este infatisat ca si cum ar alerga, cu un picior inainte, cu genunchiul indoit sub vesminte. Expresia chipului este solemna, barbateasca, dar smerita. Uneori, o aripa se afla inca in aer, cealalta, lasata in jos.

Fecioara Maria sta in picioare in fata unui scaun inalt, alteori asezata pe el. Poarta vesminte lungi care ii lasa doar fata descoperita, gatul si mainile. Chipul si atitudinea ei exprima modestie, prudenta si smerenie. Sta cu capul inclinat in directia ingerului. Cu mana dreapta face un gest de consimtire, in timp ce cu stanga tine un fus sau o batista. Privirea, atitudinea si gestul ei exprima cuvintele reproduse mai sus din Evanghelia dupa Luca: "Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau".

In fundal sunt cladiri a caror forma eleganta sporeste frumuseta compozitiei. Deasupra lor, la mijlocul icoanei sau in apropiere, se afla o reprezentare a boltii ceresti sub forma de semicerc, de unde izvoraste o raza de lumina. Lumina simbolizeaza harul Prea Sfantului Duh. Ea se opreste la aureola Sfintei Fecioare sau langa aureola. Uneori se mai adauga si alte elemente, daca spatiul permite - de exemplu, o masa langa , pe care se afla Vechiul Testament si o vaza cu flori. Aceasta din urma simbolizeaza fecioria ei.

In troparul care se canta pe 25 martie, semnificatia sarbatorii se rezuma elocvent: "Astazi este inceputul mantuirii noastre si aratarea tainei celei din veac: Fiul lui Dumnezeu, Fiul Fecioarei se face, si Gavriil darul bine-l vesteste! Pentru aceasta si noi impreuna cu dansul Nascatoarei de Dumnezeu sa-i strigam: Bucura-te cea plina de har, Domnul este cu tine." (Tropar, glas 4)
Crestinortodox

 Buna Vestire în pictură

Bucură-te, Preacurată!

Bucură-te, Preacurată! Binecuvantată esti
Ceea ce cobori în inimi bucurii nepământesti
si cu dragostea-ti de Maică ne acoperi iubitor,
Sârguind în ajutorul necăjitului popor.

Bucura-te, că esti rodul ne-ncetatei rugăciuni,
Că-ntru tine, omenirea, cu iubire o aduni
si-o duci Domnului ofrandă, jertfă cu plăcut miros -
Bucură-te Preacurată, Maica Domnului Hristos!

Bucură-te, ca Mireasă te-ai făcut Duhului Sfânt,
Ca să scoti pe om din hăul temnitei de sub pământ
si-ai purtat pe Domnul Slavei în cămara trupului
Tu, ce arzi nemistuită-n focul viu al Rugului.

Bucură-te, Rug de pară a iubirii lui Iisus,
Vistierie-n care Domnul Însusi Dar ni S-a adus;
Masă Sfântă, ce primeste Jertfa Sângelui Ceresc -
Îndrăznirea rugăciunii si răspuns dumnezeiesc.

Cum pute-vom, oare, Maică, înde-ajuns să-ti multumim?
N-avem minte pricepută, nici cuvinte nu găsim
si nici inimi largi, în care să ne-ncapă dragostea
Ce ti se cuvine – vesnic îti vom fi datori cu ea.

Dar, după putere, Maică, recunoscători suntem
Ca Apărătoare Doamnă întru toate te avem -
Bucură-te de aceea si ajută-ne a fi
Lacrimă izvorâtoare din puterea-I de-a iubi.

Bucură-te, Preacurată, răspuns binecuvântat,
Bucură-te, că-ntru tine Domnul Jertfă ni S-a dat,
Bucură-te, Scară, care la Cer ne povă?uie?ti,
Bucură-te, sârguirea pasilor dumnezeiesti.

Lecţia pe care o primim de la Bunavestire: intră în starea de bucurie, şi binevesteşte, pământule, bucurie mare!

Binevesteşte, pământule, bucurie mare, lăudaţi, ceruri, slava lui Dumnezeu (cântarea a 9-a din Canonul Bunei Vestiri). Ce bucurie i se porunceşte pământului să binevestească? Bucuria mântuirii în Domnul Iisus Hristos. Tot pământul era în doliu adânc, şi deşi aştepta cu încredinţare, însă vreme foarte îndelungată n-a văzut izbavire. In cele din urmă, vestea cea bună a fost adusă din Cer, vestită pe tot pamantul şi primită cu bucurie. Aşadar binevesteşte, pământule, această mare bucurie a ta.
Apropiindu-se de pământ, Cerurile vedeau doar plângere, amărăciune şi tanguire. Iată că s-a luminat însă faţa tânguitorului pământ, şi întrucât chipul desavarsirii acesteia a arătat în toată deplinătatea nemărginitele desăvârşiri ale lui Dumnezeu, cum să se înfrâneze cerurile de la a lăuda această slavă dumnezeiască? Lăudaţi, deci, ceruri, slava lui Dumnezeu.
Cerurile, ce sunt poftite să laude slava lui Dumnezeu, sunt lumea îngerească, iar pamantul căruia i se porunceşte să binevestească bucurie mare sunt oamenii… Ingerilor ce să li se mai amintească de lăudarea lui Dumnezeu când ei si asa strigă cu glasuri necurmate: Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Dumnezeu Savaot? Pe când oamenilor poate că nu este de prisos să li se amintească: „Nu uitati, prieteni, de singura bucurie adevărată, adusă nouă din cer în ceasul Bunei Vestiri făcute Preasfântei Fecioare Maria”.
Cand Arhanghelul i-a vestit pentru întâia oară Preabinecuvântatei Fecioare bucura-te, atunci, s-ar putea spune, au fost doar zorii zilei de bucurie care avea sa răsară după aceea… Insă si atunci din Preasfânta Fecioară, care pricepea puterea cuvintelor arhangheliceşti, a ţâşnit de la sine cântarea:
Măreşte, sufletul meu, pe Domnul, si s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu (Lc. 1, 46-47).
        Prin ce cântări pline de încântare trebuie să-şi reverse acum bucuria sufletul care cunoaşte şi Invierea, şi Inălţarea, şi Pogorârea Sfântului Duh, temeiul şi proslăvirea Bisericii lui Dumnezeu pe pământ şi sălăşluirea în ceruri a Bisericii celor întâi-născuţi! Judecând după aceasta, n-ar trebui să fie printre noi oameni ce nu se bucură – iar dacă aşa stau lucrurile, ce să ni se mai spună: „Bucuraţi-vă!”? Cine se bucură, se bucură oricum, fie că-i aminteşti de bucurie, fie că nu-i aminteşti; deopotrivă, cel ce n-are bucurie în suflet nu se va bucura, oricât i-ai spune tu să se bucure. Să dăm mulţumită Domnului! Şi noi am fost aduşi în vistieria bunătăţilor cereşti şi stăm lângă izvorul tuturor bucuriilor şi mângâierilor. Daca ne-am împărtăşit de bunătăţile acestea, înseamnă că bem mângâiere şi ne bucurăm, iar dacă nu ne-am împărtăşit nu putem să ne bucurăm, oricât ne-am încorda ca să facem asta, până ce nu vom gusta din bunătăţile lui Dumnezeu cele veselitoare. Aşadar noima chemării binevesteşte, pământule, bucurie mare este totuna cu poftirea: „Gustaţi, oamenilor, din bunătăţile aduse de Domnul pe pământ, şi se va bucura inima voastră, şi bucuria voastră nimeni nu o va mai lua de la voi”.
Cine a şezut în beznă, a fost chinuit de ea şi apoi a fost scos la lumină, nu poate să nu simtă mângâiere de la faptul că vede lumina zilei, soarele cel plăcut şi toate făpturile de tot felul, pe care acesta le luminează. El nu va uita nicicând chinul de mai înainte şi nici clipa când a fost izbăvit de el. Si noi suntem, după firea noastră, în întuneric: a strălucit, oare, lumina lui Hristos în inimile noastre? Ochiul minţii noastre îl contemplă, oare, pe Dumnezeu, Cel în Treime închinat, pe Acest Soare gândit, şi toate tainele descoperite nouă despre cârmuirea şi răscumpărarea de către Dumnezeu a lumii, contemplă el, oare, Această Lumină, Ce luminează toate cele ce sunt? Ne amintim, oare, de clipa când a fost alungată bezna şi ne-a înconjurat cu strălucirea Sa Lumina Cea gândită? Cine poate să spună asta, acela să se bucure… cine nu poate, să iasă întâi din beznă, şi atunci se va bucura.
Cine s-a chinuit în lanţuri şi a fost eliberat, îşi aminteşte bine cum i-a venit vestea eliberării, cum a fost deschisă temniţa, cum i s-au sfărâmat lanţurile şi a fost scos la libertate… şi nu poate să nu se bucure, pentru că gustă libertatea. Şi noi suntem în lanţurile păcatului, ale obiceiurilor rele lumeşti şi ale tiraniei sataniceşti. Ne amintim, oare, în viaţa noastră clipa când în suflet s-a pogorât ca un înger aşteptarea şi dorinţa libertăţii, când în el s-a revărsat o neobişnuită putere şi de pe el au căzut, unul după altul, lanţurile păcatului, lumii şi dia­volului?
               Cel cu care s-a întâmplat asta se află pe tărâmul libertăţii fiilor lui Dumnezeu – se bucură şi se veseleşte… cel cu care nu s-a întâmplat, să caute mai întâi această libertate, şi va începe să se bucure… şi toţi sfinţii îngeri se vor bucura împreună cu el.
Cine a zăcut paralizat, acoperit de răni, şi apoi a fost vindecat poate, oare că nu aibă simţirea sănătăţii şi să nu umble bucurându-se de tăria şi vioiciunea pe dare i le dă prezenţa noilor puteri? Şi noi suntem paralizaţi de nepăsare, suntem plini de răni de pe urma patimilor. Oare a venit la noi Doctorul sufletelor şi trupurilor, şi a luat aminte sufletul nostru la cuvântul Lui ca slăbănogul: ia patul tău şi ca bolnavul: iată, te-ai făcut sănătos (v. In 5, 8, 14)? Cine s-a învrednicit de aceasta nu poate să nu cânte cântare de bucurie, sărind şi jucând, şi se va bucura.
           Cine a fost în surghiun ori a fugit de acasă de bunăvoie, iar după aceea s-a întors şi a fost primit cu bunăvoinţă, oare va uita cum i-a ieşit tatăl lui în întâmpinare, cum a căzut de grumazul lui şi l-a sărutat, cum după aceea a fost spălat, îmbrăcat şi cum s-a făcut ospăţ în cinstea întoarcerii lui? Iar amintindu-şi de acestea, cum poate să nu se mângâie cu ele neîncetat, petrecând în casa milostivului său părinte?! Şi noi am fugit din casa Tatălui… Ne amintim, oare, cum ne-am mâhnit pentru despărţire, cum ne-am biruit sfiala şi ne-am alungat frica de întoarcere prin pocăinţă, cum am fost primiţi în milostivele braţe ale Părintelui prin dezlegarea păcatelor, cum s-a făcut ospăţ in cinstea noastră prin Sfânta Impărtăşanie? Şi – lucrul cel mai de seamă – oare purtăm în adâncul inimii încredinţarea că nu suntem în surghiun, ci în casa Tatălui, suntem în milă şi în iubire, nu sub mânie şi sub blestem? Dacă aşa stau lucrurile, duhul nostru nu poate să nu se bucure, chiar dacă trupul ar fi sfâşiat cu gheare de fier – iar dacă nu, nu avem parte de bucurie, chiar dacă am fi înconjuraţi de toate mângâierile lumii…
             Aşadar, fraţilor, cine a gustat din bunătăţile aduse pe pământ de Dom­nul – adică şi această lumină a cunoştinţei, şi această libertate de legăturile păcatului, şi puterea de a face binele, şi această vindecare a rănilor inimii, şi această înfiere dumnezeiască – petrece neîncetat într-o neprefăcută bucurie cerească.
Pe aceia îi vom ferici, iar celor străini de starea aceasta le vom dori să intre în bucuria Domnului pe calea cea dreaptă a gustării bunătăţilor care aduc bucuria adevărată.
     Nu vă amăgiţi, fraţilor! Bucuria duhovnicească nu este o pornire de o clipă, întâmplătoare, silită a inimii, ci este răsfrângerea stării de bucurie statornică a întregii fiinţe, ce vine mai cu seamă din legăturile ei cu Dumnezeu şi din pri­mirea de la El a mai înainte pomenitelor bunătăţi. Ne putem încorda inima cu de-a sila spre bucurie, însă bucuria va fi azvârlită din ea îndată, ca un băţ aruncat vertical în apă. Ne putem amăgi pentru o clipă inima zugrăvindu-i bunătăţi părute, însă aceasta va fi nu bucurie, ci beţie, care se sfârşeşte de obicei printr-un mare chin. Luaţi seama, deci, şi nu vă amăgiţi. Puteti întâlni multe lumini – lumini ale cugetării deşarte, care nu sunt lumini ale cunoştinţei, ci nişte luminite asemenea celor care aproape întotdeauna plutesc deasupra trupurilor moarte... Luaţi seama şi nu vă amăgiţi. Sunt oameni care cred că nepunând hotar poftelor îşi lărgesc sfera libertăţii, însă de fapt seamănă cu nişte maimuţe care se încurcă singure în plasă. Nu vă luaţi după pilda lor. Lumea îmbie cu o mulţime de mângâieri ce par a vindeca rănile inimii, dar sunt precum mirajele din pustie sau ca apa sărată ce aţâţă setea! Instrăinaţi-vă de ele. Şi stăpânitorul acestei lumi, ce suflă răutate asupra noastră în inimă, până la un moment dat ne vorbeşte întotdeauna cu grai dulce, zice-s-ar părintesc, îmbiindu-ne cu îndestulare şi cu odihnă. Izgoniţi de la voi şi încercările de a vă fermeca ale acestui linguşitor.
            Fie ca inima voastră să nu ştie de altă bucurie afară de bucuria mântuirii în Domnul Iisus Hristos. Preacurata Stăpână de Dumnezeu Născătoare, cea dintâi primitoare a bucuriei, să ne bucure pe toţi cu această bucurie – pe unii cu simţământul mântuirii împlinite, pe alţii cu nădejdea nemincinoasă a primirii ei, încât fiecare să înalţe cu ea acum laudă: măreşte, suflete al meu, pe Domnul, si s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu. Amin!

(din: Sfantul Teofan Zavoratul, “Predici”, Editura Sophia, Bucuresti, 2009)

Maica Domnului de sub Caraiman

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



Biserica de lemn a manastirii

La Busteni, sub munte, intr-o poiana, un calugar batran o vede aievea pe Maica lui Dumnezeu. Pelerinii veniti acolo ca sa se roage spun ca toate dorintele li se implinesc.

"Nu mai fotografia biserica,
pentru ca tot n-o sa apara in poza!"

Cuvintele femeii par de-a dreptul asurzitoare in linistea lasata peste poiana. Langa mine, un barbat isi tine la ochi aparatul de fotografiat indreptat spre biserica de lemn. Aflata alaturi, femeia ii repeta intruna, cu obstinatie, sfatul acela ciudat: "Nu fotografia, n-o sa se vada in poza".
E o duminica de toamna, cu lumina alba si neintinata aici, la Busteni, pe Valea Prahovei, in poiana Palanca, de sub muntele Caraiman. Slujba Sfintei Liturghii e aproape de sfarsite si din biserica mica si neincapatoare, glasul inspirat al tanarului parinte Gherasim rasuna puternic, prin difuzoare, in toata poiana, raspandind pilda caderii Ierusalimului pana hat, in padure, la veverite. Poiana insorita geme de oameni veniti de departe. Printre ei vad cativa in carucioare de invalizi. Asculta toti sfanta slujba intre brazi si se inchina cuminti, ca intr-o catedrala uriasa, cu podeaua de iarba si acoperisul de cer. In aceeasi poiana unde acum sase ani, parintele staret Gherontie a vazut-o pe Maica Domnului plutind printre brazi. Iar Maica i-a poruncit atunci batranului parinte sa zideasca aici o manastire. Si n-a trecut mult si bisericuta de lemn s-a inaltat in poiana. De atunci, atrasi de faima binefacatoare a noii biserici si a minunilor Sfintei Fecioare, numarul celor veniti in pelerinaj la Manastirea "Caraiman" n-a incetat sa sporeasca.
La casuta staretiei dintr-o margine de poiana, oamenii stau la coada ca sa fie primiti de parintele Gherontie pentru sfaturi, blagoslovire ori acatiste. Parintele este un urias cu barba alba, cu privire blanda si vorba molcoma, moldoveneasca. Ii asculta pe toti cu rabdare, desi e destul de bolnav. Si mai are si-o mana rupta, prinsa in ghips si legata de gat. Ma asez cu sfiala la coada si, cand imi vine randul, pare ca m-ar recunoaste fara sa apuc sa-i spun cine sunt. Imi face un semn mic si dupa ce ma binecuvanteaza ma roaga sa-i stau o vreme alaturi, sa termine cu credinciosii. Care vin, vin intruna, un sir ce pare fara sfarsit. Parintele se bucura sa stea de vorba, mai ales cu copiii, ba le mai si daruieste bani sa-si cumpere bomboane. Si abia daca are timp sa se opreasca ca sa-si ia vreun pumn de pastile, pentru urmele bolii de care s-a scuturat acum cativa ani, ca printr-o minune. Vom sta mult de vorba, caci ma va chema la el trei zile, in aerul tihnit si blajin al chiliei sale. Si multa vreme dupa intalnirea noastra, reportofonul si agenda mea de notite aveau sa ramana impregnate cu mirosul acela delicat si puternic de mir si tamaie.

Semnele Maicii Domnului



Parintele staret Gherontie Puiu
L-am intrebat intai despre cele auzite in poiana: "Apare sau nu biserica in fotografii, parinte?". "La unii apare, la altii nu, dupa cum e credinta omului", mi-a raspuns el. "Tot asa, acolo, la agheasmatar, unii vad cand si cand ceva mai aparte, iar altii nu vad nimic. Si-apoi vin si-mi spun mie: "Parinte, eu n-am vazut ce-o vazut sotia si copilul ista al meu". Da copilul imi spune c-o vazut aureole, iar altul ca a vazut ingeri, coborand de sus ca niste fulgi. Dupa cum mi s-a intamplat si mie, cand am venit prima data aici. Eram in vale, la marginea poienii, si am vazut in bradul cela, stralucind asa, ca un fulger urias. Se inserase si stam acolo cu primarul si cu inca un functionar, dar ei n-au vazut nimic si nu intelegeau de ce nu mai vreau sa plec. "Vino, parinte, ca te mananca ursul!", mi-au zis. A doua zi in zori, m-am intors si tot bajbaiam prin poiana si deodata am vazut-o pe Maica Domnului. Era cat un om de mare si sta in acelasi brad, asezata chiar pe ramura dinspre rasarit, acolo unde sta acum toaca. Si Maica facea asa, roata din mana, a facut de sapte ori. Mai intai am crezut ca-i o femeie fugarita de-acas de barbat si care nu poate vorbi si ma cheama s-o ajut, s-o dau jos. Da cand m-am apropiat, s-a facut nevazuta si atunci am zis: "Ei, Maicuta Domnului, Tu ai fost!". Da tot nu intelegeam destul ce vazusem. Si-abia in a doua seara, dupa ce adormisem, a venit un Inger si mi-a spus: "Sa zidesti ceva frumos acolo, ca de-aia ti-a facut Maica Domnului de sapte ori semn din maini, ca sa vina lumea sa se roage"."
Si parintele Gherontie imi povesteste ca de-atunci, Maica Domnului s-a mai aratat si a lasat in poiana destule semne si minuni. Odata, cand era de-abia la inceput si tinea slujba sub cerul liber, Fecioara s-a aratat din nou si i-a spus: "Cand sfintesti Sfintele Daruri, mii de Ingeri, milioane de Ingeri cad deasupra Sfintei Mese". "Si atunci au cazut ca niste fulgi de papadie. Eu eram cu spatele la oameni si slujeam. Si oamenii mi-au spus ce vad. Erau niste mingi de foc, ca o ninsoare cu fulgi mari de lumina, care coborau in jurul altarului, pana la cincizeci de centimetri, si urcau iar pana in varful bradului, acolo unde se aratase Maica Domnului." Sunt si dovezi ale intamplarilor de atunci. Tot timpul vin credinciosi la parintele, sa-i arate poze pe care apar cand si cand, in acelasi loc de langa bradul cu agheasmatar - mici mingi de foc, coborate din cer.



Icoanele cu minuni
Dupa cum tot o minune, socoate parintele, este ridicarea pana aproape de tencuiala a bisericii celei mari, de caramida si piatra, in doar doi ani. Caci Maica Domnului nu l-a lasat niciodata de izbeliste. Iar in locul unde s-a aratat prima oara, Maica a mai lasat un semn. A fost printre cele de inceput. S-a intamplat imediat ce parintele Gherontie se hotarase sa faca manastire in poiana. Atunci, ca sa aiba de ce atarna toaca, el a taiat cu mana lui o creanga din brad, caci muncitorii se sfiisera sa o taie, ca inghetati de o presimtire. Si cand a cazut craca, din fibra ciotului ramas in copac s-a ivit chipul Maicii Domnului, cu Pruncul in brate. Iar de atunci, rasina a acoperit-o mai bine si a colorat-o: o mica icoana stralucind miraculos intr-un ciot, acolo pe unde s-a aratat prima oara Fecioara, sub doua fulgere.
"Dar eu de atunci am vazut-o si o vad de multe ori pe Maicuta Domnului", spune parintele, in vreme ce ziua se apropie de asfintit. "Cand stau asa, singur pe poiana si meditez, odata o vad cum apare stand in picioare, inalta cat un om sau poate chiar mai mare." Si nu de putine ori, chipul Fecioarei ii pare parintelui ca aproape-i desprins, tocmai a curs din zidul pictat de mana lui Grigorescu, al Manastirii "Agapia". Iar Maica sta si priveste cu ochi blanzi si usor intristati peste munti si peste forfota lumii din vale.

Locul in care plutesti deasupra ierbii

Mai exista ceva, inca un semn lasat in partea dinspre rasarit a agheasmatarului. Prima oara i-a aratat parintelui Gherontie lucrul acela strasnic tot un credincios. Si parintele ma roaga sa-l iert daca nu-si aduce aminte prea multe nume si nici nu vorbeste asa de bine, da e tare bolnav si obosit. "Uite, parinte, ce-i aici", l-a chemat acela, "ca eu cand am stat acolo, am inceput sa plutesc ca purtat de o ceata", i-a zis omul. Si cand parintele s-a dus acolo a vazut ca asa-i, caci a inceput dintr-odata sa pluteasca si el, deasupra ierbii. Mai tarziu, s-a intamplat la fel si cu un arhitect care a venit si el, la parintele Gherontie, sa-i spuna mirat cum simtise, brusc, ca se ridica usor in aer. Iar cand a coborat, s-a simtit cu forte intarite.



La poalele Bucegilor, loc de credinta si rugaciuni - Manastirea Caraiman
Dar, spune parintele Gherontie, "plutirea" aceea tainica nu i se intampla oricui, ci numai celor care lucreaza pentru biserica sau celor foarte credinciosi.

Biletul din vis

"Intr-o noapte, pe cand dormeam", continua povestea parintele Gherontie, "m-am trezit cu un biletel in mana. N-am stiut niciodata cine l-a scris si cum a ajuns la mine. Era dintr-o hartie obisnuita, botita. Si scrisul nu era deslusit, de-abia am putut sa-l descifrez, de parca erau litere chinezesti. Si dupa ce l-am deslusit, am gasit in el scrisa o rugaciune. Aceasta: "Doamne, intoarce-i la bunatate si la rugaciune pe toti vrajmasii mei". Si mai scria acolo ca trebuie spusa de 30 de ori pe zi, vreme de 40 de zile, si rezolva orice dorinta a celui ce o rosteste. Si asa s-a intamplat. Caci Dumnezeu ii duce pe vrajmasi departe si ne lasa sa ne calauzim singuri. Asa ca de-atunci, am tras biletul cu rugaciunea asta la xerox si il dau la toata lumea. Iar aceluia sau aceleia care are cearta ori scandal in casa cu nevasta sau cu sotul, le dau rugaciunea asa: "Doamne, intoarce-o pe sotia mea (sau intoarce-l pe sotul meu) la bunatate si la rugaciune asupra mea". Si care m-au ascultat si s-au rugat s-au impacat si au venit la mine zambind de la poarta, de mana. Au venit perechi de tineri si mi-au spus ca au facut rugaciunea si nu s-au mai certat si le-am spus bucuros: "O sa va sarutati mergand pe strada"."

Vindecari




Poiana soarelui, de sub Caraiman
"Vedeti dvs., aici e un loc sfant, unde cu timpul, oamenii care vin cu credinta vor vedea ce li se intampla. Cum le da Dumnezeu indestulare si ii ajuta in tot ce vin ei sa se roage: ca unul nu are bani, altul n-are serviciu ori pe altul l-au lasat puterile. Si oamenii se intorc la mine sa-mi multumeasca pentru ca m-am rugat pentru ei. Iar eu ma bucur mai tare decat ei si le spun sa-I multumeasca Maicii Domnului. Si de cate ori trimit pe cineva la agheasmatar sa se roage, caci acolo sunt multe icoane facatoare de minuni, si ma rog si eu pentru el la Maicuta Domnului, atunci parca Ea imi spune sa nu insist prea mult, ca ma ajuta, asa cum spune mama copilului ca-l iarta. Si eu sunt sigur ca-mi asculta rugaciunile si am atata incredere, ca aproape o aud.
Odata, acum sase ani, pe cand slujeam afara sub brad, a venit la mine un om in carucior, adus cu masina. Venise cu sotia si cu doi copii si plangeau toti. L-am dus acolo si i-am citit la radacina bradului. Si dupa trei luni de zile, a venit pe picioarele lui sanatos, nici nu-l mai cunosteam."

Si poate ca parintele mai are si darul acela rar, de a cunoaste lucrurile inainte de-a veni vremea lor. "Chiar astazi", imi zice, "a venit la mine o femeie care fusese cu o luna in urma la mine, ca urma sa faca o operatie, si i-am spus sa nu se duca, pentru ca nu o sa mai fie nevoie. Si asa a fost, doctorii au gasit-o sanatoasa."

Despre Rugaciune

"Iar daca cineva te deranjeaza sau te supara, mai am un sfat: desfa mainile in fata pieptului cu palmele intoarse si misca-le ca si cum ai face curat. Si roaga-L pe Dumnezeu sa te ajute. Nu-L lasa din gand niciodata si nici El n-o sa te lase din mila Lui. Le spun la toti ca daca se roaga cu credinta, rugile lor se vor implini. Asa sa se roage, incat sa simta ca icoana la care se roaga se desprinde din perete, vine in fata lui si se duce inapoi in perete. Iar cand omul simte ca rugaciunea ii face bine, se roaga mai cu credinta. Eu i-am invatat pe toti sa se roage chiar si impreuna. Unde se roaga doi, Dumnezeu e cu mainile pe capul lor si le da mai mult decat cer. Dar unde doi se cearta, diavolul e in mijloc si le fierbe inimile. Caci rugaciunea e a lui Dumnezeu si cearta-i a diavolului."

Vrajmasii

Abia acum, parintele ma face sa inteleg ce s-a intamplat cu mana lui rupta. Cu o zi inainte, avusese un conflict cu unul din vecinii cei noi din poiana, unul dintre bogatii de la Bucuresti, cu afaceri mari in constructii. Si pentru ca parintele protestase ca acela voia sa intre si sa ia cu anasana din pamantul manastirii, bunul si puternicul megies il batuse pe batran, pana-i rupsese mana!...
Sa lovesti un om in varsta e un lucru crunt. Dar sa mai fie pe deasupra si preot, mi se pare infricosator, chiar si pentru un ateu care se crede de nebiruit pe pamant. Parintele n-a voit insa sa-si reclame megiesul la autoritati si nici sa-l puna de rau la icoane, in fata Domnului. Ca asa e bine, sa ne iertam intre noi. Si daca ne iertam, Dumnezeu ne vede si iarta si El. Se anunta insa si alti nori negri, in jurul manastirii de sub Crucea de pe Caraiman. Parca parandu-i rau ca le-a dat calugarilor poiana Palanca, primaria ii potopeste acum cu o gramada de vecini cu bani. Si cu idei ciudate, vrajmase. Un francez vrea sa-si faca chiar in fata manastirii o piscina. Si cine stie, poate nu peste mult timp, cuconitele dezbracate vor privi dintre valuri la pelerinii si la calugarii cei piosi, rugandu-se zi si noapte, Maicii Domnului.
Dar parintele Gherontie e increzator. Poate ca in reazemul acela al lui aparte, in Sfanta Nascatoare, se afla un "contract" stabil pana la Judecata de Apoi. Dar intai de toate, el vrea sa traiasca in pace si sa nu se certe cu nimeni, asa cum ii e drag lui Dumnezeu si cum ii invata si el pe toti credinciosii care vin aici.

Gratierea Maicii Domnului



Biserica noua
Aproape de plecare, parintele mi-a mai spus ceva. Anume, ca a simtit el cum ca de la 1 august si pana in decembrie, noi, romanii, avem gratiere de la Maica Domnului. Care ii va ierta mai abitir de pacate pe cei ce se roaga si postesc cu osardie. Si parintele Gherontie mai are un semn. Dupa alegerile cele mari din toamna crede, simte el ca se vor indrepta timpurile. "Va alege Dumnezeu un om bun ca sa ne conduca tara, sa mergem in picioare, sa nu ne mai taram: fara coruptie si inselaciuni. Are sa ne ierte Dumnezeu, chiar daca suntem plini de pacate. Si le spune la toti: "Sa va rugati cu dinadinsul, sa va rugati, ca Dumnezeu ne scapa de rau!"."

Cand m-am despartit de parintele Gherontie, mireasma de mir si tamaie a chiliei sale imi intrase si in suflet. Coboram agale spre oras, pe drumul pietruit din padurea de brazi. Si as fi vrut ca linistea nepatata a padurii sa nu se mai opreasca. Oricum, plecam intarit. Purtam la mine rugaciunea parintelui, pogorata peste el in mod nestiut, din Inalturi, in miez de noapte...

Marturii
Fetita intoarsa din morti

Marciov Maria Alexandra e o fetita de 12 ani din Bucuresti, frumoasa si vioaie foc. A venit cu bunicii ei, Maria si Alexandru Avram. Maria a fost extraordinar de bolnava. S-a nascut cu o malformatie a inimii, un canal atrioventricular comun, cu valva fisurata. A facut cinci operatii pe cord deschis. Ultima a fost in Italia, la Milano, si la sfarsitul interventiei chirurgicale fetita intrase in moarte clinica, stare care s-a prelungit cateva saptamani. Doctorii italieni, toti celebri, nu-i mai dadeau nici o sansa. Si atunci, bunicul si bunica au venit la parintele Gherontie, dupa ce mai intai se dusesera si la cateva biserici din Bucuresti, sa faca slujbe de maslu. Desi ii vedea pentru prima oara, parintele le-a


Alexandra se roaga in aghesmatar

spus: "Aveti o fetita, o nepoata foarte bolnava, undeva departe tare. Si fetita voastra sta acuma ca moarta, da sa stiti ca daca va veti ruga cu aprindere la agheasmatarul cela, fetita va scapa, va creste mare si sanatoasa si se va face doctorita". Ravasiti de durere, cei doi bunici s-au dus in agheasmatar si s-au rugat la icoane, vreme de 6 ore, in genunchi, fara oprire, pana la miezul noptii. Si s-ar mai fi rugat pana dimineata, daca nu i-ar fi sunat fiica lor din Italia: fetita inviase, isi revenise, medicii italieni erau uluiti si nu gaseau nici o explicatie. Spuneau ca nu au mai vazut asa un caz niciodata. Maria Alexandra se intorsese de-a dreptul din morti. De atunci, fetita a devenit extraordinar de credincioasa si vine regulat la parintele Gherontie. Simte ca a fost salvata de Maica Domnului, care a vegheat-o de-aici, de sub Caraiman. Si i s-a mai intamplat Mariei, chiar in aceste zile de toamna, ceva foarte greu de explicat... Mai intai, fenomenul a fost observat de bunica, d-na Avram. Apoi a vazut si bunicul: pe cand se ruga in biserica, micutei Maria i-a aparut deasupra capului un abur de aura. Unul din semnele ce apar frecvent aici, in preajma bisericii din poiana de sub Caraiman.

Ilie cel olog

Ilie Sandu este un tanar din comuna Ghimpati, judetul Giurgiu. Cand a venit prima oara la parintele Gherontie, mergea pe un carucior de scanduri pe rulmenti. E dintr-o familie de tarani amarati, de pe Neajlov, si cand era mic, o infectie provocata de o taietura de sapa, netratata bine si la timp cu antibiotice, se transformase intr-o catastrofa: copilul ramasese schilod. S-a chinuit asa vreme de 20 de ani. Doctorii de la Bucuresti i-au spus ca nu mai au ce-i face. Intr-o zi, un consatean i-a zis sa se duca sa-si incerce norocul la manastirea cea noua de la Busteni. Cand l-a vazut in carutul acela nenorocit, ca de cersetor, parintelui Gherontie i-au dat lacrimile. L-a luat pe Ilie si l-a tinut la dansul sapte zile si sapte nopti. Si i-au slujit pe rand, si el, si parintele cel tanar, Gherasim: "Du-te", i-a spus parintele Gherontie, "du-te cu incredere in Dumnezeu si vei vedea". Si l-au trimis acasa.
Ilie a plecat cam indoit. Se intorcea tot la fel cum venise: un schilod amarat si fara scapare. Ajuns acasa - doar ce intrase in ograda, parintii fiind plecati, s-a intins singur dupa cheia din tinda. Si atunci a cazut rau, s-a lovit si a lesinat. Iar in timpul lesinului, Ilie a visat-o pe Maica Domnului. Coborase din bradul acela al ei, cu cruce, de la Busteni, drept pe prispa casei lor taranesti, si mangaindu-l pe frunte, i-a zis: "Trezeste-te, ai sa mergi!". Si cand s-a trezit, tanarul s-a ridicat pe picioarele lui. Inca nesigur, dar mergea: prima data, dupa mai bine de 20 de ani.

Fotografii de Petre Cojocariu
sursa

http://www.formula-as.ro/2004/637/spiritualitate-39/maica-domnului-de-sub-caraiman-5442