12 februarie 2012

VIN VREMURI GRELE

DOAMNE AJUTA!

    Intr-o dimineaţă, un tânăr artist intră într-o cafenea, fiind foarte entuziasmat că a fost angajat să picteze portretul unui om cu bani care avea o firmă de construcţii. În timp ce îşi savura cafeaua bucuros, văzu un ziar lăsat pe masa vecină în care era tipărit cu litere mari următorul titlu VIN VREMURI GRELE. Începu să se gândească tot mai mult la aceste cuvinte.

    Patronul cafenelei trecu să-l salute şi văzându-l îngrijorat, îl întrebă dacă s-a întâmplat ceva. Acesta i-a răspuns trist că trebuie să plece, căci “vin vremuri grele”, aşa că trebuie să muncească la lucrarea lui.

    Patronul începu să se macine că poate chiar „vin vremuri grele”. Devenea din ce în ce mai îngrijorat pe măsură ce se gândea la vorbele tânărului. Îşi sună apoi soţia rugând-o să nu se supere dar că trebuie să-şi anuleze comanda pentru rochia cea nouă, deoarece este cam scumpă şi s-au anunţat „vremuri grele”.

    Aceasta sună la magazinul unde îşi comandase rochia şi o rugă pe patroană să-i anuleze comanda. Îşi ceru scuze dar …„Vin vremuri grele” şi trebuie să facă economii.

    Patroana n-a avut încotro şi a anulat comanda, dar îşi aminti că a auzit ea la ştiri cândva că „Vin vremuri grele”. Aşa că a sunat imediat la firma de construcţii pe care o angajase pentru executarea unei lucrări de extindere a magazinului. L-a anunţat pe constructor că va renunţa pentru moment la lucrare, deoarece “ vin vremuri grele “ şi nu îşi poate asuma un asemenea risc în acest moment.

    Constructorul s-a întristat la auzul acestei veşti, motiv pentru care s-a grăbit să-l sune pe tânărul artist spunându-i că doreşte anularea comenzii pentru portret, întrucât „vin vremuri grele” şi acesta nu este un moment potrivit să cheltuie banii pe lucruri artistice.

    Copleşit de supărare, tânărul artist a acceptat cu resemnare vestea, că doar s-a întâmplat aşa cum a anticipat. Simţindu-se trist, porni înspre cafeneaua favorită să-şi înece amarul cu un pahar de vin.

    În timp ce stătea din nou aşezat la masa lui, zări ziarul pe care scria „Vin vremuri grele”. De data asta s-a ridicat şi a luat ziarul pentru a-l cerceta mai bine. Data ziarului era de acum 5 ani.

    Cineva despachetase farfurii pentru restaurant.

    Morala: Gândurile şi cuvintele noastre ne creează realitatea în care trăim.

10 februarie 2012

AVORTUL

DOAMNE AJUTA!

O femeie îngândurată, cu un copil în braţe, s-a dus la medicul ei şi i-a spus:
“Domnule doctor, am o problemă serioasă şi am nevoie disperată de ajutorul dumneavoastră! Copilul meu nu are nici măcar un an, iar eu sunt din nou însărcinată. Nu vreau să am copii cu o vârstă atât de apropiată.”
Medicul i-a spus : ”În regulă, ce vreţi să fac?”
Ea a răspuns: “Vreau să întrerupeţi sarcina mea şi mă bazez pe ajutorul dumneavoastră pentru aceasta.”
Medicul a stat pe gânduri câteva clipe, şi apoi i-a răspuns femeii:
“Cred că am o soluţie mai bună la problema dumneavoastră. Şi e mai puţin periculoasă pentru sănătatea dumitale. Vedeţi dumneavoastră, pentru a nu fi nevoită să aveţi grijă de doi copii în acelaşi timp, haideţi să îl ucidem pe cel care-l ţineţi în braţe. Aşa vă puteţi şi odihni o vreme înainte ca celălalt să se nască. Dacă tot vom omorî unul din ei, nu contează pe care. Nu există niciun fel de risc pentru corpul dumneavoastră dacă îl alegeţi pe cel din braţe.”
Femeia ... speriată…, a zis : “Nu, doctore, e înspăimântător ce spui ! E o crimă să omori un copil! ”
“Sunt de acord,” zise medicul. “Dar păreaţi să fiţi de acord cu acest lucru, aşa că mă gândeam ca aceasta ar fi cea mai bună soluţie.”
Medicul a zâmbit, ştiind că s-a făcut înţeles.
El a convins-o pe acea mamă că nu există nicio diferenţă între a omorî un copil care deja s-a născut şi unul care este încă în pântece.
Crima este aceeaşi!
Iubirea înseamnă să te sacrifici pentru binele unei alte persoane.
Avortul însă, înseamnă să sacrifici o altă persoană pentru binele tău.

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ