16 decembrie 2011

VRABIA SI RANDUNICA

DOAMNE AJUTA!


La marginea unui sat era o casa parasita. Dar casa nu ramasese pustie, asa cum se intampla de obicei cu astfel de case. Un stol de randunele se oprise dupa obositoarea calatorie pe care o fac in fiecare primavara sa-si mai traga sufletul chiar in apropiere.
Randunelele au facut mai multe ocoluri largi in jurul casei, apoi din ce in ce mai aproape, pana cand una mai curajoasa s-a oprit pe prag. A cercetat iscoditoare in jur, apoi a intrat. Vazand ca nu e nici un pericol s-a intors la stol si le-a dat vestea cea mare: locul era foarte bun pentru noile casute. Randunelele mai batrane au plecat spre cuiburile vechi, iar cele tinere dupa cateva ore de odihna s-au si apucat de lucru.
Au avut mult de munca. Nu e usor sa cari zeci de paie, grauncioare de pamant, sa le lipesti cu migala, astfel incat cuibul sa fie rezistent, primitor si frumos. Dar dupa multa straduinta, in vechea locuinta aparu un adevarat cartier al randunelelor.
Intr-o zi se apropie de acel loc o vrabie. Privi cu invidie casutele randunelelor si nu pricepea cum acestea pot fi atat de vesele, harnice, dar mai ales cum se inteleg atat de bine intre ele. Dar va gasi ea ceva ....
Deodata observa ca una dintre randunele are coada mai scurta si nici macar nu era despicata, asa ca a surioarelor ei. Vrabia se bucura de descoperire, apoi se apropie de prima randunica, de Rita, si zise cu glas prefacut:
- Frumoase casute aveti, dar ce a patit surata voastra cu coada scurta?
- Care? intreba randunica. Urmarind privirea vrabiei, adauga:
- A! Vorbesti despre Uta! Este unul dintre cei mai buni constructori! Dupa ce si-a terminat casuta ei, ne-a dat si noua o mana de ajutor. Are coada mai scurta? Se poate, eu nu am timp sa observ asa ceva. Si randunica se apuca grabita de lucru sa faca ultimele pregariri. In curand va depune ouale, va cloci, iar cand vor iesi puisorii ... n-o sa-si mai vada capul de atatea treburi.
Vazand ca Rita nu o mai asculta, vrabia se apropie de vecina ei, Rica. Aceasta tocmai se chinuia sa lipeasca un pai deasupra intrarii in cuib.
- Buna, randunico! Vad ca esti aproape gata. Te-o fi ajutat si pe tine surata voastra fara coada!?
- Care surata fara coada? Randunica isi cerceta tovarasele si observa ca una, intr-adevar, avea coada mai scurta.
- Cine, Uta? Ea mi-a scapat puii de la moarte, zise randunica, si in glasul ei se simtea inca recunostinta. E cea mai iubita randunica din stol!
De data asta vrabia pleca aproape furioasa, dar nu se lasa. Se apropie de o randunica ce parea mai abatuta.
- Observ ca aveti o surata cu coada scurta, cam pocita ...
Randunica se uita nedumerita la vrabie, dar nici nu o baga in seama. Sosise mai tarziu si ramasese in urma cu construirea cuibului, era mult prea ocupata.
Vrabia pleca necajita in timp ce randunele ciripeau voioase. Serile erau inca racoroase, dar acum aveau unde se adaposti. Si niciuna nu-si mai amintea de vizitatorul nepoftit.

14 decembrie 2011

Parintele Porfirie Bairaktaris - Indemn catre mame !

DOAMNE AJUTA!
"Sa le spui mamelor cat de mult le-a cinstit Dumnezeu, Care le-a invrednicit sa devina mame. Din momentul in care poarta in pantece embrionul conceput, au o a doua viata. Sa vorbeasca pruncului inca nenascut si sa-l mangaie, prin propriul lor pantece, iar fatul va simti mangaierea in chip tainic.

Sa se roage cu multa iubire pentru el. Alminteri, nu doar copilul nou-nascut, ci si fatul, simt lipsa de dragoste a mamei, nervii, supararea, scarba. Astfel se provoaca traume sufletelului, care il insotesc toata viata. Daca mamele au simtamite sfinte si duc o viata sfanta, isi sfintesc si copilul, chiar din momentul conceperii sale. Aceleasi lucruri sunt valabile si pentru tata."


Ascunderea faptelor celor bune

Se povestea despre un frate, ca facand cosnite si punandu-le toarte, l-a auzit pe vecinul lui, zicand:

- Ce sa fac, ca targul este aproape si nu am toarte sa pun la cosnitele mele ?

Si mergand acela a dezlegat toartele cosnitelor lui si le-a adus la frate, zicand:

- Iata, acestea imi prisosesc, pune-le la cosnitele taie !

Si a facut de a sporit lucrul fratelui, iar pe al sau l-a lasat.

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ