DOAMNE AJUTA!
Încă
de la începuturile existenţei sale, Biserica a mărturisit şi a întărit
adevărul revelat că Fecioara Maria este Născătoarea de Dumnezeu
Învăţătura despre Maica Domnului este la fel de veche ca şi creştinismul
Cea mai veche dintre reprezentările Maicii Domnului, cunoscute nouă, se
află în catacomba Sfânta Priscila din Roma şi este socotită ca
aparţinând veacului al II-lea Prima reprezentare în icoană a Maicii
Domnului aparţine Sfântului Evanghelist Luca
Încă de la începuturile
existenţei Sale, Biserica a mărturisit şi a întărit adevărul revelat că
Fecioara Maria este Născătoarea de Dumnezeu, ocupând astfel locul
central în planul mântuirii şi devenind povăţuitoare către Hristos.
Recunoscându-i mijlocirea şi ajutorul ei pentru noi, Biserica Ortodoxă
i-a închinat, din cele mai îndepărtate timpuri, laude, rugăciuni şi
diferite denumiri ca: „Împărăteasă“, „Stăpână“, „Doamnă“, „Mireasă,
pururi fecioară“, „Biserică Sfinţită“, „Stâlp al fecioriei“, „Rai
cuvântător“, „Rug nears“, „Scară a Raiului“ şi altele. Mai mult, pe
parcursul anului, îi sunt închinate patru sărbători mari - praznice
împărăteşti - şi anume: Naşterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (15
august), Intrarea în biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie), Buna
Vestire (25 martie) şi Adormirea Maicii Domnului (8 septembrie).
Dar
locul pe care-l ocupă Maica Domnului atât în dogmă şi în viaţa
liturgică, cât şi în inimile credincioşilor este recunoscut de Biserică,
în special prin marea varietate de icoane închinate ei. Icoana Maicii
Domnului ocupă locul imediat următor după icoana Mântuitorului Hristos.
Învăţătura
despre Maica Domnului este la fel de veche ca şi creştinismul. La
început, mulţi creştini care veneau în catacombe, se adunau în case şi
în biserici pentru rugăciune împreună, nu ştiau să citească şi de aceea
istorisirile biblice li se înfăţişau prin picturi, ajutându-i, astfel,
să înţeleagă tainele mântuirii lumii. La jumătatea secolului al IV-lea,
Biserica începe să iasă din catacombe, construindu-şi propriile
bazilici.
Împrejurările şi necesităţile diferitelor perioade istorice
au evidenţiat progresiv caracterul sacru al imaginii, au dus la
dispariţia simbolurilor primitive şi au detaşat arta creştină de
elementele străine, care îi mascau conţinutul. Tradiţia Bisericii
menţionează existenţa unei icoane a Mântuitorului încă din vremea vieţii
Sale pe pământ - imaginea de pe năframa Veronicăi -, iar a icoanelor
Sfintei Fecioare pictate nu mult după aceea, mai exact după Pogorârea
Sf. Duh.
Reprezentări din secolul al II-lea
Cele mai vechi şi cele
mai numeroase fresce reprezentând-o pe Maica Domnului s-au descoperit
în catacombele Romei, care erau folosite de creştini la începuturi
pentru a-şi îngropa morţii, în cimitirele obişnuite interzicându-li-se
acest lucru.
De asemenea, reprezentări ale Maicii Domnului aflăm şi
pe pereţii catacombei Domitillei (proorocul Isaia şi Fecioara cu Pruncul
- secolul al III-lea), pe pereţii catacombei Sfinţilor Petru şi
Marcelin (Fecioara cu Pruncul, încadrată de doi magi - secolul al
III-lea) şi pe pereţii Cimitirului Ostrian (Fecioara Orantă cu Pruncul -
secolul al IV-lea).
Adesea, Maica Domnului era reprezentată singură,
ca Orantă (rugătoare). Pe numeroase vase liturgice, găsite în
catacombe, erau reprezentaţi alături de ea şi Apostolii Petru şi Pavel
sau mama ei, Sfânta Ana.
În secolul al Vl-lea, icoanele Sf. Fecioare
deveniseră foarte răspândite. Şi în Apus se aflau, în acest timp, câteva
reprezentări ale Sfintei Marii, cum este Fecioara Orantă (rugătoare)
din cimitirul „Sf. Agnes“ din Roma şi din biserica „Sf. Maria Maggiore“
sau de pe porţile Sf. Sabina. O astfel de icoană se află la Muntele
Athos, la Mănăstirea Vatopedu sau Iviron.
Sfântul Evanghelist Luca, primul iconograf
Prima reprezentare în icoană a Maicii Domnului aparţine Sfântului Evanghelist Luca.
Tot
părintele Adrian Dinu, a cărui lucrare de doctorat s-a referit la
cultul Maicii Domnului, ne-a explicat că potrivit Tradiţiei, sunt trei
icoane ale Maicii Domnului pictate de Sfântul Apostol şi Evanghelist
Luca, după Pogorârea Sfântului Duh:
Maica
Domnului Odighitria - „Îndrumătoarea“, în care este reprezentată cu
pruncul în braţe, amândoi stând cu faţa spre cel care priveşte la
icoană;
Maica
Domnului Eleusa - „Mângâietoarea“ (dulce-iubitoare). Pruncul este
strâns lipit cu faţa lângă obrazul Maicii Domnului, pe care o
îmbrăţişează. Chipul mamei este îndurerat, prevestind suferinţele
viitoare ale Fiului.
A
treia icoană este Maica Domnului Oranta - „Rugătoarea“, fără pruncul
Iisus. Apare în Deisis rugându-se Mântuitorului pentru omenire.
Se
pare că Sf. Ev. Luca a pictat aceste icoane în urma unor revelaţii.
Potrivit Tradiţiei, el n-a pictat numai icoanele Maicii Domnului, ci şi
icoana Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi poate şi altele. Alţi
iconografi l-au urmat apoi, pictând pe Maica Domnului, însă aceştia sunt
aproape necunoscuţi.
Originalele picturilor realizate de Sf. Ev.
Luca nu s-au păstrat până astăzi, însă ele au devenit prototipuri pentru
iconografia bizantină de mai târziu.
Afirmaţiile, potrivit cărora
Sf. Evanghelist Luca este primul iconograf se fundamentează pe mărturia
lui Theodor Studitul (sec.VI), care spune că împărăteasa Eudoxia ar fi
trimis Pulheriei un portret al Maicii Domnului, Theotocos, pictat de
evanghelistul Luca. Şi textele liturgice confirmă tradiţia că Sf. Ev.
Luca este primul care a pictat icoanele Maicii Domnului, pomenindu-l
adesea: „Zugrăvind prea cinstitul tău chip, dumnezeiescul Luca,
scriitorul cel insuflat de Dumnezeu al Evangheliei lui Hristos, a
înfăţişat pe Ziditorul a toate pe braţele tale“.
De asemenea, în
Biserica Patimilor (Martyrion sau Martyrium), construită de Constantin
cel Mare pe Golgota, pelerinii din secolele IV-VI puteau admira, printre
alte relicve sfinte, şi o frumoasă icoană a Sfintei Fecioare, devenită
celebră prin rolul determinant pe care l-a avut în convertirea Sfintei
Maria Egipteanca.
O icoană pictată la începuturi, probabil din
secolul al V-lea, se păstrează şi astăzi în biserica Santa Maria
Maggiore din Roma.
Cea mai veche icoană a Maicii Domnului
Cea
mai veche dintre reprezentările Maicii Domnului, cunoscute nouă, se află
în catacomba Sfânta Priscila din Roma şi este socotită ca datând din
veacul al II-lea. Pentru că în această catacombă au fost foarte multe
reprezentări ale Maicii Domnului, ea a fost numită Catacomba sau
Cimitirul Mariei.
Pr. lect. dr. Adrian Dinu, preot spiritual la
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, ne-a
arătat că, pentru a indica faptul că femeia zugrăvită este Maica
Domnului, alături de ea este zugrăvit un prooroc din Vechiul Testament,
care ţine în mâna stângă sulul cu proorocia privitoare la Maica
Domnului, iar cu mâna dreaptă arată la steaua zugrăvită deasupra capului
Maicii Domnului. Acestă reprezentare a Maicii Domnului este, în acelaşi
timp, un chip simbolic şi istoric.
Alături de această frescă, mai
sunt două reprezentări ale Sfintei Fecioare: Buna Vestire şi Închinarea
magilor. În prima scenă, Maria stă pe scaun, iar lânga ea, în picioare,
se află Sfântul Arhanghel Gavriil, sub chipul unui tânăr fără aripi. În a
doua, Maria este aşezată pe un tron, ţinând Pruncul pe genunchi, iar
magii îi oferă daruri. Reprezentările acestei scene din urmă erau foarte
frecvente, datând din perioada secolelor II-IV.
Icoana nefăcută de mână omenească
În
Biserica Ortodoxă cinstim icoana nefăcută de mână omenească a Maicii
Domnului. Despre „icoana cea nefăcută de mână“, a cărei copie se află,
printre altele, în Rusia în oraşul Kazan, aflăm din slujba zilei de 22
octombrie, când se cinsteşte praznicul icoanei numită Kazanskaia.
Sfinţii
Petru şi Pavel, aflaţi în oraşul Lida, lângă Ierusalim, au rugat-o pe
Sf. Fecioară să vină la sfinţirea bisericii de aici. Ea le-a promis că
va fi acolo şi i-a trimis înapoi la Lida. Întorşi la biserica ce urma a
fi sfinţită, sfinţii apostoli au găsit, pe un perete, zugrăvit chipul
Maicii Domnului. În timpul prigoanei iconoclaste, patriarhul
Constantinopolului a trimis la Roma o copie a acestei icoane, ceea ce a
făcut ca astăzi să poată fi încă cunoscută în întreaga lume creştină. De
aceea, icoana Maicii Domnului din Lida s-a mai numit şi „romană“, fiind
sărbătorită la 26 iunie.
De-a lungul timpului, tradiţia a reţinut
mai multor tipuri de icoane ale Sfintei Fecioare Maria: cele trei
amintite, la care se adaugă „Cea care tronează“ - Pantanassa; „Dulcea
sărutare“ - Glikofilousa, „Fecioara alăptând“ - Galaktorophousa etc.
Tipul de icoană Galaktorophousa - „hrănitoarea cu lapte“ - se află pe
pereţii catacombei Sfânta Priscila din Roma.
Cele mai frecvente icoane
Încă
din epoca lui Constantin cel Mare, iconografia închinată Fecioarei s-a
orientat spre tipul impunător al Împărătesei (ca urmare şi în paralel cu
chipul de Împărat al Domnului Hristos). După Sinodul de la Efes (431)
Fecioara Maria a fost recunoscută „oficial“ ca Maica Domnului,
dezvoltându-se iconografia ei cea mai cunoscută: „Fecioara cu Pruncul“.
Fecioara Maria mai apare în icoane şi singură: Îndurerata de la Diveevo,
a Sf. Serafim de Sarov, Ocrotitoarea Athosului - Gherontiţa (Athos),
Călugărinţa (Rohia), Oranta, Acoperământul Maicii Domnului (Pokrov-ul).
Unele icoane poartă numele localităţilor din care provin: Kazan,
Vladimir, Smolensk, Prodromiţa etc.
Tot de la începuturi, unele
dintre icoanele Maicii Domnului au dovedit puteri miraculoase, devenind
astfel cunoscute icoane făcătoare de minuni. Cea dintâi icoană
„făcătoare de minuni“ se pare că aparţine tot Sfântului Luca. Despre
aceasta s-a spus, de exemplu, că în secolul al X-lea a fost apărătoarea
Constantinopolului, ori a polonezilor în luptă împotriva suedezilor din
1662.
La noi, cea mai vestită dintre icoanele făcătoare de minuni de
astăzi este icoana de la Mănăstirea Neamţ. În „Viaţa Preasfintei
Fecioare Maria“, monahul Gamaliil Păvăloiu redă istoria acestei icoane.
În jurul anului 35, pe când Sfântul Apostol Petru se afla la Lida,
credincioşii au ridicat o sfântă biserică. Au făcut icoane simbolice:
semnul crucii (ca simbol al credinţei), ancora (speranţa creştină) etc.
Minunea nu a întârziat şi, pe stâlpul bisericii, a apărut chipul
Fecioarei Maria, cu toate că în acele timpuri Fecioara trăia în
Ierusalim. Auzind despre această minune, ea a venit la Lida şi a
binecuvântat icoana creştină, aceasta primind astfel darul de a face
minuni. Prima copie a acestei icoane a ajuns în Moldova fiind dăruită pe
la 1400 de împăratul Ioan Paleologul Mitropolitului Iosif al Moldovei.
Mai apoi Alexandru Muşat Vodă a dăruit-o Mănăstirii Neamţ, unde se află
şi astăzi. Alte icoane ale Prea Sfintei Fecioare cunoscute ca fiind
făcătoare de minuni sunt la Mănăstirea Hotin (1672), Mănăstirea Dintr-un
lemn, Nicula, Bistriţa (Neamţ) ş.a
