2 iunie 2011

Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi a noastră Egumenă

DOAMNE AJUTA!
O, Preacurată Stăpână de Dumnezeu Născătoare, Maica noastră Egumenă a tuturor sfintelor mănăstiri ortodoxe din toată lumea şi din Sfântul Munte, primeşte smeritele noastre rugăciuni şi le du la Atotmilostivul nostru Dumnezeu, ca să mântuiască sufletele noastre cu harul Său ; caută cu ochiul tău cel milostiv şi cere de la Domnul mântuirea noastră, că fără mijlocirea ta la îndurerarea şi purtarea de grijă a Mântuitorului nostru şi Fiul tău , noi , smeriţii şi nevrednicii, nu putem ajunge la adevărata mântuire, căci am pângărit viaţa noastră în deşertăciuni lumeşti. Iată , se apropie timpul secerişului lui Hristos şi vine ziua Judecăţii celei înfricoşate. Noi însă, păcătoşii, pierim în adâncul păcatelor pentru fărădelegile noastre cele rele , trăind în viaţa aceasta ca şi cum noi nu am muri niciodată. Preamilostivă Stăpână şi Egumena noastră, arată-te nouă chezăşuitoare a binelui şi a mântuirii noastre şi nu ne lăsa pe noi, că diavolul urmăreşte în fiecare zi pierzarea sufletelor noastre, ca să ne arunce în prăpastiile şi întunecimile iadului , în prăpastiile şi întunecimile iadului, în infernul clocotitor de focul cel nestins ; toată nădejdea noastră la tine o punem, Maica lui Dumnezeu, ca prin bine primită rugăciunea ta către Fiul tău şi Dumnezeul nostru, să dobândim împărăţia cea Cerească , unde , împreună cu Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril , cu toate Puterile Cereşti şi cu toţi sfinţii cei ce au binecuvânta Milostivului Dumnezeu, să ne bucurăm şi să ne veselim în veci. Amin !

27 mai 2011

Timpul schimbării

DOAMNE AJUTA!

La un bătrân călugăr, a venit într-o zi un tânăr pentru a se spovedi si a-i cere sfat. Din vorbă în vorbă, tânărul îi spuse:

-Părinte, sunt un om destul de rău. As vrea să mă schimb, dar nu pot. Am încercat să mă schimb dar nu am putut. Totusi eu sper că după ce voi mai creste, voi putea să mă schimb, nu-i asa?

-Nu, i-a răspuns bătrânul. Vino cu mine!

L-a dus pe tânăr în spatele chiliei, unde începea pădurea, si i-a spus:

-Vezi acest vlăstar?

-Da, părinte!

-Smulge-l!

Tânărul a scos brădutul imediat. Mergând mai departe, călugărul s-a oprit lângă un brădut ceva mai înalt, aproape cât un om.

-Acum scoate-l pe acesta.

S-a muncit băiatul cu pomisorul acela, dar cu putin efort a reusit până la urmă să-l scoată. Arătându-i un brad ceva mai mare, călugărul i-a spus:

-Smulge-l acum pe acela.

-Dar e destul de mare, nu pot singur.

- Du-te si mai cheamă pe cineva.

Întorcându-se cu încă 2 prieteni, au tras ce au tras de pom si, cu multă greutate, au reusit, în sfârsit, să-l scoată.

-Acum scoate-ti bradul cel falnic de acolo, le spuse călugărul.

-Părinte, dar acela e un copac mare si bătrân, cu rădăcini adânc înfipte în pământ. Nu am putea nicioadată să-l smulgem, chiar de-am fi si 100 de oameni.

-Acum vezi, fiule? Si apucăturile rele din suflet sunt la fel! Orice păcat pare la început inofensiv si fără mare importantă, dar, cu timpul, prinde rădăcini în fiinta omului, creste si pune stăpânire din ce în ce mai mult pe sufletul tău. Cât este încă mic, îl poti scoate si singur. Mai târziu vei avea nevoie de ajutor, dar fereste-te să lasi răul să ti se cuibărească adânc în suflet, căci atunci nimeni nu va mai putea să ti-l scoată. Nu amâna niciodată să-ti faci curătenie în viată mai târziu va fi mult mai greu.

"Degeaba tăiem crengile păcatului în afara noastră dacă în noi rămân rădăcinile. Acestea vor creste din nou."(Sf.Grigorie Dialogul)

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ