Trăia undeva într-o mănăstire a Palestinei un ieromonah pe nume
Zosima care, prin nevoinţe şi osteneli pustniceşti, tulburat de unele
gânduri, ca şi cum el ar fi fost desăvârşit în toate cele, vorbea în
sinea sa: "Oare este pe pământ vreun monah care să mă poată folosi pe
mine şi să-mi arate vreun fel de pustnicie pe care eu nul-am făcut?
Oare, aflase-va în pustie vreun om ca să-mi covârşească lucrurile mele?"
Acestui monah i s-a arătat îngerul şi i-a zis: "O, Zosima, precum era
cu putinţă unui om, bine te-ai nevoit şi bine ai trecut pustniceasca
alergare. Însă nimeni nu este între oameni care s-ar putea arăta pe sine
că este desăvârşit. Mai multă îţi e nevoinţa ce îţi stă înainte, decât
aceea pe care ai făcut-o până acum, pe care tu nu o ştii. Dar ca să
cunoşti câte căi sunt spre mântuire, ieşi din pământul tău, precum altă
dată Avraam cel vestit între patriarhi, şi mergi într-una dintre
mănăstirile ce sunt pe lângă râul Iordan."
Cuvioasa Maria Egipteanca a fost descoperită tocmai de către
acest ieromonah Zosima, care ieşise dintr-o mănăstire din apropierea
Iordanului, conform rânduielii monahilor de acolo, în prima Duminică din
Post, după Sfânta Liturghie. Ei aveau să se întoarcă în ziua
praznicului Stâlpărilor, cu conştiinţa propriilor osteneli pe calea
desăvârşirii prin post şi rugăciune. Dupa 12 zile de mers, el a
întâlnit-o pe sfântă, care se îndepărta de el, trecând pe malul celălalt
al unui pârâu uscat.
"Ava Zosima, iartă-mă pentru Domnul, că nu pot să mă arăt ţie, căci
sunt femeie goală, precum mă vezi, şi trupul îmi este neacoperit; ci,
dacă voieşti să-mi dai mie, femeii celei păcătoase, rugăciunea şi
binecuvântarea ta, aruncă-mi ceva din hainele tale, ca să-mi acopăr
goliciunea mea şi, întorcându-mă către tine, voi primi rugăciunea de la
tine", a spus aceasta.
"Ţie ţi se cade să mă binecuvântezi"
Auzindu-se strigat pe nume de către o femeie pe care nu o întâlnise până atunci, Zosima a fost cuprins de frică şi de spaimă.
După ce i-a dat femeii o haină veche şi ruptă ca să se acopere cu
ea, Zosima a căzut la pământ cerând binecuvântare de la această femeie
care îl strigase pe nume. La fel a făcut şi femeia, care i-a zis:
"Părinte Zosima, ţie ţi se cade să mă binecuvântezi şi să faci
rugăciune, pentru că tu eşti cinstit cu vrednicia preoţiei şi, stând de
mulţi ani înaintea Sfântului Altar, aduci Domnului darurile
dumnezeieştilor Taine".
Sfânta se ridica în văzduh atunci când se ruga
În cele din urmă, bătrânul Zosima i-a dat binecuvântare femeii
zicând: "Bine este cuvântat Dumnezeu, Cel ce voieşte mântuirea
sufletelor omeneşti".
După ce s-a interesat cuvioasa despre felul în care mai
vieţuiesc creştinii şi împăraţii, despre cum sunt sfintele biserici, cei
doi au hotărât să se roage. În vremea când stătea el la rugăciune,
ridicându-şi ochii din pământ, a văzut-o pe sfântă înălţată de la
pământ, "ca un cot, stând în văzduh şi rugându-se".
Cunoscându-i gândurile, Cuvioasa Maria Egipteanca i-a zis bătrânului
călugăr: "Pentru ce părinte Zosima te tulbură gândurile ca de o
nălucire, zicându-ţi că sunt duh şi rugăciunea o prefac? Te rog, cu
adevărat, fericite părinte, să fii încredinţat că sunt o femeie
păcătoasă, şi cu Sfântul Botez îngrădită, şi nu sunt duh în nălucire, ci
pământ, praf şi cenuşă, trup cu totul, negândind nimic duhovnicesc". Şi
zicând acestea, şi-a însemnat cu semnul sfintei cruci fruntea, ochii,
gura şi pieptul, spunând: "Dumnezeu, părinte Zosima, să ne izbăvească de
cel viclean şi de cursele lui, că multe sunt războaiele lui asupra
noastră".
După acestea, părintele Zosima a aflat viaţa sfintei.
Smerită, după o viaţă desfrânată
Cuvioasa Maria s-a născut în Egipt. La 12 ani, a plecat la
Alexandria, lepădată de dragostea părinţilor, unde timp de 17 ani s-a
dedat la desfrânare trupească. Într-un an, a plecat la Ierusalim, cu o
corabie, la praznicul Înălţării Sfintei Cruci.
Dar, dorind să intre în biserică, nu reuşea. Abia atunci şi-a dat
seama că nu putea intra în casa Domnului din cauza vieţii pe care o
ducea. "Şi abia oarecând mi-am revenit în simţire şi am înţeles care a
fost pricina ce mă oprea a vedea lemnul făcător de viaţă al Crucii
Domnului. Pentru că se atinsese de ochii inimii mele lumina Domnului cea
strălucită, care luminează ochii cei sufleteşti, arătându-mi că tina
faptelor mele îmi opreşte intrarea în biserică. Deci, am început a
plânge, a mă tângui şi a mă bate în piept, scoţând suspinuri din adâncul
inimii mele", spune aceasta.
Apoi s-a rugat cu lacrimi la icoana Preasfintei Născătoare de
Dumnezeu: "Porunceşte ca să-mi fie şi mie neoprită intrarea în biserică
şi nu mă lipsi de a vedea cinstitul Lemn, pe care cu trupul S-a pironit
Dumnezeu, Cel născut din tine, Care Şi-a dat sângele Său pentru a mea
izbăvire. Porunceşte, o Stăpână, ca şi mie, nevrednicei, să mi se
deschidă uşa, spre închinarea dumnezeieştii Cruci, şi să-mi fii tu mie
chezăşuitoare preavrednică de credinţă către Cel ce S-a născut din tine,
cum că de acum nu-mi voi întina trupul cu niciun fel de spurcăciune a
necuratei desfrânări, ci după ce voi vedea Lemnul cel Sfânt al Crucii
Fiului Tău, mă voi lepăda cu totul de lume şi de cele din ea şi îndată
voi ieşi oriunde, tu singură, ca o chezăşuitoare a mântuirii mele, mă
vei povăţui pe mine". După rostirea acestei rugăciuni, a reuşit să intre
în biserică şi să se închine la Sfânta Cruce. După ce a mulţumit apoi
Maicii Domnului pentru ascultarea rugăciunii, plecând, la ieşire, a
auzit o voce care i-a spus: "De vei trece Iordanul, bună odihnă vei
afla".
Dă ţărâna ţărânei
A doua zi, povăţuită de Maica Domnului, a trecut cu o luntre
Iordanul, ajungând la Biserica Sfântului Ioan Botezătorul, în imediata
apropiere a locului în care fusese botezat Mântuitorul Iisus Hristos,
unde s-a împărtăşit cu Preacinstitele şi de viaţă Făcătoarele Taine ale
lui Hristos, retrăgându-se apoi în pustie pentru 47 de ani. În tot acest
timp, s-a hrănit din cele trei pâini cu care plecase şi cu ierburile
crescute în nisip, luptându-se cu "poftele cele nebuneşti". În urma
rugăciunilor neîncetate rostite cu lacrimi ziua şi noaptea, harul lui
Dumnezeu s-a pogorât asupra ei întărind-o şi ajutând-o să
supravieţuiască şi să-şi mântuie păcatele, căci s-a hrănit şi s-a
acoperit "cu cuvântul lui Dumnezeu, care cuprinde toate, că nu numai cu
pâine va fi omul viu."
Auzind acestea, Zosima s-a pornit a i se închina sfintei, strigând
cu lacrimi în ochi: "Bine este cuvântat Dumnezeu, Cel ce face lucruri
mari şi înfricoşate, slăvite, minunate şi negrăite, cărora nu este
număr! Bine este cuvântat Dumnezeu, Cel ce mi-a arătat mie câte bunuri
dăruieşte celor ce se tem de El! Cu adevărat Doamne, nu părăseşti pe cei
ce te caută pe Tine"!
Iar ea, apucându-l pe bătrân, nu l-a lăsat să se închine ei.
Maria i-a cerut apoi preotului, ca în anul următor, să nu mai iasă,
conform rânduielii din mănăstire, ci, în seara Cinei celei de Taină, să
ia într-un vas sfânt din Făcătorul de viaţă Trup şi Sânge al Lui
Hristos, Dumnezeul nostru, şi să vină să o împărtăşească, "de partea
cealaltă a Iordanului, care este aproape de locuinţa lumească… pentru că
de când m-am împărtăşit cu ele în biserica Mergătorului Înainte, până
acum sfinţenia aceea nu am dobândit-o",. Şi după ce a fost împărtăşită,
conform cererii cuvioasei, bătrânul monah a venit şi în anul următor la
locul de întâlnire. Numai că de data aceasta a găsit-o moartă pe
cuvioasă, cu următorul text scris pe pământ: "Părinte Zosima, îngroapă
trupul smeritei Maria la locul acesta. Dă ţărâna ţărânei şi te roagă
Domnului pentru mine, care am răposat în noaptea mântuitoarelor patimi
ale lui Hristos, după împărtăşirea dumnezeieştii Cine celei de Taină".
Cu ajutorul unui leu care slujise Cuvioasei, Zosima a reuşit să-i
îngroape trupul, după care, întors în mănăstire, a povestit fraţilor tot
ceea ce aflase despre această sfântă, meditând, cu siguranţă mai adânc,
până la vremea chemării la Domnul, la modelul de desăvârşire ascetic,
prin pocăinţă şi faptă, pe care îl întruchipa cuvioasa pustiului,
desăvârşire despre care gândise cândva cu trufie că el o atinsese deja.
