O istorie biblica

Ultimii doi, care au ramas putin pe tarm si care tocmai voiau sa lege barca, s-au speriat atat de cat parama le-a scapat din mana si a cazut in apa.
Acum nu se mai auzea decat plescaitul linistit al valurilor care se spargeau de larm. Altfel, era liniste de tot, nefiresc de liniste.
Apoi - oamenii au tresarit de spaima - s-a auzit din nou - acel strigat infiorator! Este un animal? Un om?! Un urlet salbatic, un ras nebunesc...
Barbatii s-au oprit speriati.
Oamenii au ramas din nou nemiscati, s-au privit unii pe altii dezorientati... Numai primul din ei, pe care il numeau "invatatorul", a pasit linistit inainte, de parca nu ar fi auzit nimic.
Atunci, de dupa coltul unei stanci, a aparut un baiat fugind - alb ca varul. A trecut in goana pe langa invatator - direct in mijlocul barbatilor.
- Indracitul! a strigat el. Indracitul! si apoi a alergat gafaind mai departe.
Din nou s-a asternut linistea. Barbatii s-au uitat dupa baiat. A alergat de-a lungul tarmului lacului - pana la o padurice de stejari, unde o turma de porci se balacea in balti sau manca cu mare galagie ghindele cazute pe jos.
- Ce s-a intamplat? l-a intrebat batranul pastor, care statea nemiscat pe o stanca.
- Indracitul! a strigat baiatul - inca gafaind. Pastorul nu a spus nimic, dar si-a apucat ciomagul...
Barbatii, care tocmai sosisera cu barca, l-au privit pe invatatorul lor. Acesta se apropia tot mai mult de stanca din spatele careia se auzise urletul ingrozitor.
Si apoi - barbatii s-au dat inapoi - apoi a navalit o aratare: o fantoma groaznica in acel. loc sinistru. Era un barbat gol. Pletele ii falfaiau nebune in jurul capului. In mana dreapta avea o piatra mare, de parca ar fi vrut sa omoare pe oricine i s-ar fi pus in cale. De incheietura mainii lui stangi atarna un lant rupt.
Dar toate acestea, barbatii abia au apucat sa le vada. Ceva ii forta parca sa-l priveasca pe omul salbatic direct in fata. O fata diavoleasca! in ochii tulburi se vedea manie satanica, chin de nedescris, pofta de fiara.
Acum, indracitul s-a napustit asupra invatatorului - si-a ridicat mana si mai sus, ca sa arunce piatra - ucenicii au tipat... atunci... s-a petrecut un lucru ciudat:
Invatatorul s-a oprit linistit. Indracitul a pus ochii pe tinta - apoi a tresarit... a dat drumul la piatra... si in momentul urmator a cazut ca un pom taiat la picioarele Invatatorului si a inceput sa scheaune ca un caine chinuit.
Atunci, barbatii au prins curaj si s-au apropiat. Barbatul salbatic se afla in genunchi inaintea Invatatorului si isi intindea mainile spre el, a rugaciune. Gura lui era inchisa. Dar - sinistru si infiorator - din gura inchisa s-a auzit un tipat:
- Nu! Nu! Nu ma chinui! Ce am eu de-a face cu Tine, Isuse, Fiul lui Dumnezeu! Pleaca! Lasa-ma in pace! Pleaca odata! Nu ma chinui!
Unul din barbati si-a dus mana la barba carunta:
- Striga dracii din el. O, Doamne! Iadul este aici printre noi!
- Iadul este aici printre noi..., au murmurat ceilalti. Si apoi totul s-a petrecut uimitor de repede. Invatatorul a intrebat foarte aspru:
- Care-ti este numele?
- Nu avem nume. Dar suntem multi! O, atat de multi! au strigat demonii. Suntem o legiune! Si apoi au scancit: Avem nevoie de un loc unde sa locuim! Apoi, alt tipat ascutit: Porcii! Porcii!
- Fie! a spus Invatatorul maiestos. Apoi omul a cazut la pamant cu un strigat puternic. Se afla la picioarele Invatatorului ca mort.
In clipa urmatoare, din paduricea de stejari s-a auzit un tipat speriat. Cand barbatii au privit intra-colo, au vazut porcii fugind ca nebuni, lovindu-se de copaci, ingramadindu-se unii peste altii, tipand sinistru... si apoi... totul s-a petrecut atat de repede - cativa au inceput sa fuga spre gardul dinspre tarm. Acesta a cedat. A fost aproape comic sa privesti cum s-au aruncat porcii in lac. si de parca lacul ar fi avut puteri de atractie magice, toti ceilalti porci s-au rostogolit in lac. Zgomot mare, valuri inspumate... apoi s-a facut liniste. Numai in departare se auzeau strigatele baiatului, care fugea in urma batranului pastor spre sat...
Barbatii erau speriati. Apoi, cel cu barba a mai spus inca o data:
- Iadul este aici printre noi!
Dar atunci l-a intrerupt un barbat mai tanar.
- Da, dar El... - a aratat spre Isus - El este mai puternic decat iadul!
- El este mai puternic decat iadul, au murmurat ceilalli. - Da, si El il demasca pe diavol! a spus tanarul vesel. - Cum adica? a murmurat cel cu barba, pe care-l enerva putin faptul ca tanarul intelegea mai mult decat ei toti. Cum adica? Ai inteles tu, cumva, ce s-a petrecut aici?
- Desigur! a strigat tanarul. Diavolul poate numai sa distruga. Dar Invatatorul nostru - El poate sa vindece!
Si cu aceste cuvinte a aratat spre omul cel salbatic, care tocmai se ridica de jos si se uita in jurul lui ca un om trezit dintr-un cosmar. Si mai inainte ca cel cu barba sa poata sa spuna ceva, tanarul a alergat la omul gol si l-a acoperit cu mare grija cu mantaua lui. Rusinat si cu multumiri, omul s-a invaluit cu mantaua...
O ora mai tarziu se aflau cu totii in umbra stancilor si mancau proviziile pe care si le adusesera cu ei. Omul vindecat statea chiar langa Invatator. Nu spunea nimic. Se uita numai la El. Si pe fata lui complet schimbata se oglindea o bucurie fara margini.
Dintr-odata, s-au auzit voci. Si apoi au dat navala oamenii din sat. In frunte era chiar baiatul de la porci.
- Asta aici! a strigat si a aratat spre Invatator. In urma lui alerga gafaind un bogatas gras care se tanguia intruna:
- O, porcii mei! Porcii mei grasi si frumosi! si in spatele celor doi venea tot satul - strigand - gesticuland - razand - urland. Brusc, baiatul s-a oprit.
- Indracitul! a soptit mirat. asta e... asta e..., mai mult nu a mai apucat sa spuna.
Dar atunci, bogatasul gras s-a aruncat plangand la picioarele Invatatorului si i-a spus:
- Nu stiu cine esti. Dar te rog - pleaca! Pleaca! Pur si simplu l-a impins de pe locul lui: Dar pleaca odata! Pleaca! Tu, cel care mi-ai risipit averea! Pleaca!
Baiatul de la porci l-a tras de manta:
- Stapane! Priveste! indracitul este vindecat!
- Ei si! Porcii mei! O, porcii mei! a urlat bogatul furios si l-a impins pe baiat la o parte...
Dupa ce barca se desprinsese deja demult de tarm, baiatul de la porci tot se mai afla pe larm si privea barca in departare, cum se face tot mai mica.
- Ce fel de om este acesta?!
Apoi a simtit o mana pe umarul lui. A tresarit speriat si l-a vazut langa el pe omul vindecat:
- Vino, baiete! a spus el, sa mergem prin sate si sa povestim, ca Dumnezeu a trimis un Ajutor.
Apoi au plecat mana in mana si din nou linistea a pus stapanire pe tarmul lacului...

Al patrulea calator

O legenda straveche povesteste ca atunci cand cei trei magi si-au adus darurile, pruncul n-a vrut sa zambesca... Se mai spune ca Maria ar fi ascuns in faldurile mantiei smirna, pentru ca vedea deja acesta iarba amara inmuiata in vinul pe care il vor oferi fiului ei atarnat de lemnul Crucii, pentru a-i potoli setea, iar la vederea tamaii si-a ascuns ochii plini de lacrimi. Pruncul nu si-a intins mainile spre aurul stralucitor, pentru ca nu pentru el venise pe lume. Si-a intors fata de la daruri, pentru a saruta lacrimile stralucitoare de pe obrazul mamei sale. Cand ultimul dromader a disparut dupa coama ultimului munte si s-a stins ultimul zvon, pe drumul Ierusalimului s-a ivit un al patrulea calator. Venea dintr-un tinut indepartat, de pe tarmul Golfului Persic. Zarise si el steaua tainica scaldandu-se in oglinda nemiscata a marii. Lasand totul, s-a sculat, a luat ceva merinde si trei margaritare de mare pret, sa le duca in dar pruncului... A ajuns la locul intalnirii, dar prea tarziu, caci cei trei regi plecasera. Dupa o lunga calatorie a ajuns la staul, singur si cu mana goala... nu mai avea margaritarele. Cu inima grea a intrat, a ingenucheat si cu capul adanc plecat, a prins sa graiasca sfios: – Doamne, am ajuns tare tarziu si n-am nimic sa-ti daruiesc. Iti pregatisem trei minunate margaritare, mari cat oul de porumbel, dar iata, nu le mai am... Cei trei regi erau inaintea mea pe camilele lor, iar eu imi zoream catarul cat puteam. Eram insa ostenit. Am poposit la un han si cand am intrat in odaia calatorilor, am dat cu ochii de un batran intins pe o banca, scuturat de friguri. Nimeni nu stia de unde venise, avea punga goala si urma sa fie aruncat afara, in drum, pentru ca nu avea cu ce sa-si plateasca sederea si doctorul. Atunci... iarta-ma, Doamne, i-am dat hangiului un margaritar, ca sa-l ingrijeasca pe batran. A doua zi, in zori, am pornit mai departe, in mare graba... Aproape ajunsesem din urma caravana, cand strabatand o trecatoare, intr-un tinut salbatic, in inima padurii de eucalipti, am auzit strigate venind dintr-un boschet. Doamne, sa vezi ce grozavie! Niste soldati se napustisera asupra unei tinere, cu gand s-o batjocoreasca. Eram singur. Nu voiam sa vars sange, venind la tine. Atunci am dus mana la chimir si am cumparat libertatea fetei cu un margaritar. Mi-a sarutat mainile si a fugit in munti, sprintena ca o caprioara. Am plecat degraba la drum. Voiam sa-ti aduc al treilea margaritar, Doamne, si grabindu-ma as fi putut ajunge sa ma inchin la picioarele tale, in faptul serii. Deja Bethleemul se zarea la apus. Dar un fum ca de incediu se ridica deasupra orasului. Erau soldatii lui Irod, care ardeau orasul... – Ucideti toti copiii de la doi ani in jos! Porunca lui Irod!Si ce grozavie! Am vazut un soldat, care apucase un copil de picior si-l legana deasupra jaraticului, privindu-i, ranjind, mama ingrozita: – Il arunc in foc! Ce mai friptura am sa fac...Mama a scos un strigat de groza si a lesinat... o, Doamne... i-am dat soldatului tot avutul meu, pentru a-l salva pe copil. – Iarta-ma, Doamne, ma infatisez inaintea Ta, cu mainile goale... nu-ti pot aduce in dar decat acest ciorchine, cel mai frumos din via mea... iarta-ma!”O liniste adanca s-a asternut deasupra grajdului. Cand calatorul a indraznit sa-si ridice fruntea din pamant, a vazut chipul pruncului stralucind de bucurie. Si pruncul a pus in mainile calatorului un ciorchine cu boabe de magaritar, care straluceau luminand toate ungherele staulului...