DACA DORESTI SA ASCULTI PARACLISUL MAICII DOMNULUI, POTI SA PORNESTI DE LA BUTON...DOAMNE AJUTA!

PARACLISUL MAICII DOMNULUI!

12 decembrie 2010

Al patrulea calator


O legenda straveche povesteste ca atunci cand cei trei magi si-au adus darurile, pruncul n-a vrut sa zambesca... Se mai spune ca Maria ar fi ascuns in faldurile mantiei smirna, pentru ca vedea deja acesta iarba amara inmuiata in vinul pe care il vor oferi fiului ei atarnat de lemnul Crucii, pentru a-i potoli setea, iar la vederea tamaii si-a ascuns ochii plini de lacrimi. Pruncul nu si-a intins mainile spre aurul stralucitor, pentru ca nu pentru el venise pe lume. Si-a intors fata de la daruri, pentru a saruta lacrimile stralucitoare de pe obrazul mamei sale. Cand ultimul dromader a disparut dupa coama ultimului munte si s-a stins ultimul zvon, pe drumul Ierusalimului s-a ivit un al patrulea calator. Venea dintr-un tinut indepartat, de pe tarmul Golfului Persic. Zarise si el steaua tainica scaldandu-se in oglinda nemiscata a marii. Lasand totul, s-a sculat, a luat ceva merinde si trei margaritare de mare pret, sa le duca in dar pruncului... A ajuns la locul intalnirii, dar prea tarziu, caci cei trei regi plecasera. Dupa o lunga calatorie a ajuns la staul, singur si cu mana goala... nu mai avea margaritarele. Cu inima grea a intrat, a ingenucheat si cu capul adanc plecat, a prins sa graiasca sfios: – Doamne, am ajuns tare tarziu si n-am nimic sa-ti daruiesc. Iti pregatisem trei minunate margaritare, mari cat oul de porumbel, dar iata, nu le mai am... Cei trei regi erau inaintea mea pe camilele lor, iar eu imi zoream catarul cat puteam. Eram insa ostenit. Am poposit la un han si cand am intrat in odaia calatorilor, am dat cu ochii de un batran intins pe o banca, scuturat de friguri. Nimeni nu stia de unde venise, avea punga goala si urma sa fie aruncat afara, in drum, pentru ca nu avea cu ce sa-si plateasca sederea si doctorul. Atunci... iarta-ma, Doamne, i-am dat hangiului un margaritar, ca sa-l ingrijeasca pe batran. A doua zi, in zori, am pornit mai departe, in mare graba... Aproape ajunsesem din urma caravana, cand strabatand o trecatoare, intr-un tinut salbatic, in inima padurii de eucalipti, am auzit strigate venind dintr-un boschet. Doamne, sa vezi ce grozavie! Niste soldati se napustisera asupra unei tinere, cu gand s-o batjocoreasca. Eram singur. Nu voiam sa vars sange, venind la tine. Atunci am dus mana la chimir si am cumparat libertatea fetei cu un margaritar. Mi-a sarutat mainile si a fugit in munti, sprintena ca o caprioara. Am plecat degraba la drum. Voiam sa-ti aduc al treilea margaritar, Doamne, si grabindu-ma as fi putut ajunge sa ma inchin la picioarele tale, in faptul serii. Deja Bethleemul se zarea la apus. Dar un fum ca de incediu se ridica deasupra orasului. Erau soldatii lui Irod, care ardeau orasul... – Ucideti toti copiii de la doi ani in jos! Porunca lui Irod!Si ce grozavie! Am vazut un soldat, care apucase un copil de picior si-l legana deasupra jaraticului, privindu-i, ranjind, mama ingrozita: – Il arunc in foc! Ce mai friptura am sa fac...Mama a scos un strigat de groza si a lesinat... o, Doamne... i-am dat soldatului tot avutul meu, pentru a-l salva pe copil. – Iarta-ma, Doamne, ma infatisez inaintea Ta, cu mainile goale... nu-ti pot aduce in dar decat acest ciorchine, cel mai frumos din via mea... iarta-ma!”O liniste adanca s-a asternut deasupra grajdului. Cand calatorul a indraznit sa-si ridice fruntea din pamant, a vazut chipul pruncului stralucind de bucurie. Si pruncul a pus in mainile calatorului un ciorchine cu boabe de magaritar, care straluceau luminand toate ungherele staulului...

ARHIVA BLOG

ICOANA MD

MD. POCEAEV