Maica Domnului Neagra

 

Intre reprezentarile iconografice si statuare ale Maicii Domnului, a aparut in perioada medievala - sau chiar mai devreme - in sanul romano-catolicismului, o serie de exemple in care aceasta este infatisata avand piele de culoare inchisa, uneori neagra. Reprezentarile de acest tip sunt cunoscute sub numele "Madone Negre”. In cele mai multe cazuri, aceste icoane se inscriu in tipul traditional Hodigitria – Calauzitoarea, in care Maica Domnului il tine pe Hristos aratand catre El, precum o calauza spre Dumnezeu si spre mantuire.

In sens precis, numele "Madona Neagra” nu se aplica imaginilor a caror culoare deriva din materialul folosit precum ebonita sau lemnul de culoare inchisa, sau celor inegrite de fumul lumanarilor sau in urma incendiilor chiar daca, in general, acestea sunt explicatiile pentru o mare parte din reprezentarile ce sunt incadrate astazi in acest gen iconografic.

In legatura cu aceste reprezentari cercetatorii au incercat sa ofere diverse explicatii. Citind cea mai importanta lucrare de istorie a artei pe aceasta tema Marvin Pope prezinta mai multe ipoteze pentru explicarea Madonelor Negre. El trage concluzia ca e "foarte probabil" sa-si aiba originea in Asia Mica si face paralele semnificative cu Demetra Neagra, Isis si alte zeitati pagane negre.De altfel, istoria timpurie a cinstirii Fecioarei Maria in Africa a anticipat aceste dezvoltari ulterioare.

Unii cercetatori au subliniat faptul ca trebuie sa existe un temei scripturistic pentru acest tip de reprezentare. In acest sens, una dintre consecintele cele mai impresionante ale interpretarii mariologice a Vechiului Testament a constituit-o atribuirea imaginilor din Cantarea Cantarilor Fecioarei Maria. "Nigra sum sed formosa [Neagra sunt dar frumoasa]" sunt aproape primele cuvinte ale Miresei din Cantarea Cantarilor.

Din aceste cuvinte s-a nascut temeiul biblic pentru multe portrete ale Maicii Domnului care o reprezinta ca Madona Neagra.

Tot Marvin Pope este cel care demonstreaza in mod convingator, cu argumente lingvistice, faptul ca traducerea exacta a versetului este "Neagra sunt si frumoasa", nu "dar frumoasa", cea care s-a pastrat de altfel in Septuaginta: "Melaina eimi kai kale".

Denumirea "Madona Neagra" a capatat o semnificatie deosebita cand a fost aplicata cunoscutei icoane a Fecioarei Maria de la Jasna Gora, din orasul polonez Czestochowa, atribuita pictorului de icoane Sfantului Apostol Luca, aceasta fiind imaginea sacra cea mai venerata in Europa Centrala si constituind obiectul unor nenumarate pelerinaje.

Printul Ladislaus Opolszyk a adus-o la Czestochowa in 1382, iar printul Jagiello a inaltat biserica unde se afla icoana, dupa casatoria sa cu regina Jadwiga a Poloniei si incoronarea sa in 1386. Dupa o viata petrecuta in cultura poloneza pentru care Madona Neagra a reprezentat un simbol esential, Henryk Gorecki a compus in 1976, Opus 36, Simfonia plangerii, care alaturi de Recviemul de razboi al lui Benjamin Britten si Simfonia Leningradului a lui Dmitri Sostakovici au fost inchinate memoriei victimelor celui de-al doilea razboi mondial. Aceasta simfonie mai exprima insa, in special in ariile interpretate de soprana, ceea ce traditia poloneza a vazut in icoana Madonei Negre de la Czestochowa.

Raspandirea acestui tip iconografic in lumea romano-catolica se explica si prin incurajarea in sanul acestei Biserici, in ultimele secole, a fenomenului "aculturatiei", in special aculturatiei liturgice si artistice.

In Biserica Ortodoxa iconografia  Maicii Domnului Negre nu este nici macar amintita in erminiile sau manualele de pictura bisericeasca.  De aceea, icoanele ortodoxe care par a se incadra in acest grup (ex. icoana Maicii Domnului Siriaca de la Ghighiu, numita de catre unii "Fecioara Neagra"),  constituie rare exceptii.

Radu Alexandru

Cum se ia aghiasma şi anafora?

Cuvântul „aghiasmă” provine din grecescul to aghiasma şi însemnă „sfinţire”.

În popor, prin aghiasmă se înţelege atât apa sfinţită, cât şi slujba propriu-zisă de sfinţire a acesteia.
Binecuvântarea lui Dumnezeu, prin darul şi puterea dumnezeiască a Sfântului Duh, se coboară asupra apei, care este apoi dăruită oamenilor pentru vindecarea de boli, tămăduirea de răni, apărarea de rele, de primejdii de la vrăjitori şi de la demoni.

Felurile aghiasmei
Aghiasma este de două feluri: mare şi mică.
Aghiasma cea Mare se săvârşeşte de către arhiereu sau preot într-un cadru festiv, numai în biserică, lângă o apă curgătoare, lângă un lac sau la malul mării, şi numai de Bobotează sau în Ajunul ei.

Aghiasma Mare este tămăduitoare şi are putere sfinţitoare foarte mare, pentru că este sfinţită în chiar ziua în care Mântuitorul a sfinţit apele, botezându-Se în Iordan. În cursul rugăciunii de sfinţire a Aghiasmei Mari se face o întreită chemare a Sfântului Duh.
Aghiasma cea Mică se săvârşeşte de către preot în tot cursul anului, şi mai ales la începutul fiecărei luni, cu scopul sfinţirii oamenilor, caselor, ţarinilor şi a toată zidirea. Slujba de sfinţire a Aghiasmei Mici se mai numeşte Sfeştanie şi se poate săvârşi şi în casele oamenilor.

Întrebuinţarea Aghiasmei celei Mari


Aghiasma Mare se bea înaintea Anafurei în perioada 6-14 ianuarie, cu prilejul marelui praznic al Botezului Domnului. În restul anului, cei opriţi de la Sfânta Împărtăşanie, ca mângâiere şi nădejde a mântuirii lor, au voie să ia Aghiasmă Mare după ce se spovedesc. Aghiasma Mare poate fi luată şi imediat după Sfânta Împărtăşanie.
Ea se mai foloseşte la sfinţirea bisericilor, a antimiselor, a Sfântului şi Marelui Mir, precum şi la casele tulburate de demoni. În data de 7 ianuarie se stropesc cu Aghiasmă Mare toate casele, ogoarele, viile, livezile şi animalele, pentru a le feri de toată reaua întâmplare.
Unii credincioşi obişnuiesc să păstreze Aghiasma Mare în vase curate, ca pe o binecuvântare, ani în şir, aceasta rămânând curată şi plăcută la gust.

Întrebuinţarea Aghiasmei celei Mici

Aghiasma Mică se bea imediat după Sfânta Anafură, în tot cursul anului. Prin stropirea cu apa sfinţită duhurile cele viclene se gonesc din tot locul, oamenii se acoperă şi se păzesc de tot lucrul rău, se aduce îndestulare gospodăriilor, se tămăduiesc bolile şi se dăruieşte iertare de păcatele mici. Aghiasma Mică se foloseşte de către preot la săvârşirea ierurgiilor (slujbe mici): sfinţirea fântânilor, a icoanelor, a bisericii care a suferit o reparaţie de mică anvergură, a veşmintelor şi obiectelor de cult. Se mai foloseşte şi la alte slujbe precum: binecuvântarea începerii semănatului, sfinţirea vaselor, izbăvirea viilor şi grădinilor bântuite de lăcuste şi gândaci.

Anafora

Anafora este piinea ramasa de la prescura din care s-a scos Sf. Agnet, numita “atidoron”, pentru ca “da darul harazirii lui Dumnezeu”. Dupa ce preotul o binecuvanteaza la Axion, se da spre sfintire- celor ce nu s-au impartasit, de acelasi preot care a slujit. Ea simbolizează trupul Maicii Domnului .

Nu pot lua anafora: cei ce au mincat; cei ce au avut scurgere, femeile în perioada lunară (Lev. 22, 4); cei ce nu sint vrednici sa li se primeasca darurile la biserica din pricina pacatelor publice etc, (Lev. 7,19-21); cei rataciti de la credinta (Mat. 7,6; Const. Ap.VIII, 31).

Care este ordinea luării celor sfinte?

E bine să ştie creştinul că mai întâi decât toate se ia Sfânta Împărtăşanie, cu cuvenita pregătire ( spovedanie şi canon de rugăciune) apoi se ia Agiasma Mare, de asemenea pe nemâncate şi cu binecuvântarea preotului , apoi Anafora şi Aghiasma mică.

Anafora şi aghiasma mică se pot lua de creştin în fiecare dimineaţă pe nemâncate după rugăciunile dimineţii , pentru folos duhovnicesc şi binecuvântare.

---