M(Icoana Maicii Domnului Prodromiţa, sursa: OrthodoxWiki)
Icoana Maicii Domnului Prodromiţa este zestrea cea mai de preţ a schitului românesc Prodromul de la Muntele Athos. Pentru că Cinstitele Feţe nu sunt zugrăvite de mâini omeneşti. Icoana este făcătoare de minuni. O copie fidelă a icoanei se află în Moldova, la Vatra Dornei. Oamenii mărturisesc că şi aceasta săvârşeşte minuni. Se dovedeşte încă o dată că o icoană nu lucrează prin materia ei, ci prin imagine. Materia suntem noi – lutul cel stricăcios. Pe acest lut se află un sufet : imaginea. Suflet şi trup. Aşa a fost dintotdeauna. Dar icoana de la Vatra Dornei a fost zugrăvită de mâini omeneşti. De meşteri iconari la fel ca şi noi, cu păcate şi nevoi. Şi totuşi săvârşeste minuni.
În copilărie am avut un vis. Se facea că eram într-o sală a oglinzilor, aşa cum se mai întâlnea odinioară prin bâlciurile noastre şi mă pierdusem de mama. Deodată, mama este în faţa mea, întinde braţele spre mine şi mă strigă. Brusc, din ea se desprinde o alta, apoi alta. Alerg spre una din ele, dar mă lovesc de imaginea din oglindă. Mă întorc, alerg spre alta. În tot acest timp, mama era din ce în ce mai departe şi mă striga, mă stiga…Dar de fiecare dată, mă loveam de o imagine a ei. Eram din ce in ce mai speriat şi, deodată, m-am trezit. Mama era lângă mine şi mă mângâia pe frunte. Fusese un coşmar.
Icoana de la Vatra Dornei nu este decât o oglindă a celei de la Schitul Prodromul. Şi, totuşi, săvârşeşte minuni. Original sau copie, Lucrarea dumnezeiască este Una. Contrar unor păreri devenite clişeu, conform cărora toate icoanele săvârşesc minuni, mărturiile oamenilor de pretutindeni ne arată că lucrurile nu stau deloc aşa. Puţine icoane săvarşesc minuni. Din dumnezeieşti raţiuni, care scapă minţilor noastre de pământeni, ele au fost alese în mod deosebit ca instrumente în iconomia mântuirii. Aşa cum într-o gradină, toate florile sunt bune şi frumoase, dar numai unele au darul de a fi de leac. Şi pe acestea, oamenii le caută în mod deosebit. Le pun la uscat şi fac fierturi prin care să se tamăduiască de diferite boli.
Poate ca nimic din ceea ce pământesc nu-i atât de tulburator şi tainic precum o icoană. Un chip care nu-i numai chip. Este lucrare dumnezeiască şi putere. Într-o icoana, Creatorul , Dumnezeu Cel necreat, se lasă pe mâna creaţiei lui. Omul devine creator asemenea lui Dumnezeu. Din mâna lui iese, de cele mai multe ori, o capodoperă. Nicio icoană nu este zugrăvită perfect. Însă Dumnezeu îngăduie omului micile lui stângăcii. Ştie că ştiinţa lui e limitată şi nu poate face mai mult. Însă îi apreciază bunăvoinţa. Acolo unde este cazul, îl corectează. Aşa s-a întâmplat şi cu icoana Prodromiţa. Meşterul iconar Nicolau Iordache din Iaşi se poticneşte inexplicabil la zugrăvirea Sfintelor Feţe ale Fecioarei Maria şi a Pruncului Iisus din braţele ei. Speriat şi mâhnit că poate şi-a uitat meşteşugul sau o voinţă mai puternică se opune, acoperă icoana, încuie atelierul si amână totul pentru a doua zi. În dimineaţa următoare, rămâne uimit că icoana era desăvârşită, fără să înţeleagă cum se petrecuse această minune. Nu zice ore Sfântul Apostol Pavel, în Epistola a doua către Corinteni, că, atunci când este slab, este tare ?
Priviţi la chipul Fecioarei. Tulburator. Poate în nicio altă icoană, chipul ei nu este zugrăvit atât de hotărât. Dumnezeieşte de hotărât. Ferm să ne smulgă fără şovaire din ghearele celui rău.
Icoana Maicii Domnului Prodromiţa este zestrea cea mai de preţ a schitului românesc Prodromul de la Muntele Athos. Pentru că Cinstitele Feţe nu sunt zugrăvite de mâini omeneşti. Icoana este făcătoare de minuni. O copie fidelă a icoanei se află în Moldova, la Vatra Dornei. Oamenii mărturisesc că şi aceasta săvârşeşte minuni. Se dovedeşte încă o dată că o icoană nu lucrează prin materia ei, ci prin imagine. Materia suntem noi – lutul cel stricăcios. Pe acest lut se află un sufet : imaginea. Suflet şi trup. Aşa a fost dintotdeauna. Dar icoana de la Vatra Dornei a fost zugrăvită de mâini omeneşti. De meşteri iconari la fel ca şi noi, cu păcate şi nevoi. Şi totuşi săvârşeste minuni.
În copilărie am avut un vis. Se facea că eram într-o sală a oglinzilor, aşa cum se mai întâlnea odinioară prin bâlciurile noastre şi mă pierdusem de mama. Deodată, mama este în faţa mea, întinde braţele spre mine şi mă strigă. Brusc, din ea se desprinde o alta, apoi alta. Alerg spre una din ele, dar mă lovesc de imaginea din oglindă. Mă întorc, alerg spre alta. În tot acest timp, mama era din ce în ce mai departe şi mă striga, mă stiga…Dar de fiecare dată, mă loveam de o imagine a ei. Eram din ce in ce mai speriat şi, deodată, m-am trezit. Mama era lângă mine şi mă mângâia pe frunte. Fusese un coşmar.
Icoana de la Vatra Dornei nu este decât o oglindă a celei de la Schitul Prodromul. Şi, totuşi, săvârşeşte minuni. Original sau copie, Lucrarea dumnezeiască este Una. Contrar unor păreri devenite clişeu, conform cărora toate icoanele săvârşesc minuni, mărturiile oamenilor de pretutindeni ne arată că lucrurile nu stau deloc aşa. Puţine icoane săvarşesc minuni. Din dumnezeieşti raţiuni, care scapă minţilor noastre de pământeni, ele au fost alese în mod deosebit ca instrumente în iconomia mântuirii. Aşa cum într-o gradină, toate florile sunt bune şi frumoase, dar numai unele au darul de a fi de leac. Şi pe acestea, oamenii le caută în mod deosebit. Le pun la uscat şi fac fierturi prin care să se tamăduiască de diferite boli.
Poate ca nimic din ceea ce pământesc nu-i atât de tulburator şi tainic precum o icoană. Un chip care nu-i numai chip. Este lucrare dumnezeiască şi putere. Într-o icoana, Creatorul , Dumnezeu Cel necreat, se lasă pe mâna creaţiei lui. Omul devine creator asemenea lui Dumnezeu. Din mâna lui iese, de cele mai multe ori, o capodoperă. Nicio icoană nu este zugrăvită perfect. Însă Dumnezeu îngăduie omului micile lui stângăcii. Ştie că ştiinţa lui e limitată şi nu poate face mai mult. Însă îi apreciază bunăvoinţa. Acolo unde este cazul, îl corectează. Aşa s-a întâmplat şi cu icoana Prodromiţa. Meşterul iconar Nicolau Iordache din Iaşi se poticneşte inexplicabil la zugrăvirea Sfintelor Feţe ale Fecioarei Maria şi a Pruncului Iisus din braţele ei. Speriat şi mâhnit că poate şi-a uitat meşteşugul sau o voinţă mai puternică se opune, acoperă icoana, încuie atelierul si amână totul pentru a doua zi. În dimineaţa următoare, rămâne uimit că icoana era desăvârşită, fără să înţeleagă cum se petrecuse această minune. Nu zice ore Sfântul Apostol Pavel, în Epistola a doua către Corinteni, că, atunci când este slab, este tare ?
Priviţi la chipul Fecioarei. Tulburator. Poate în nicio altă icoană, chipul ei nu este zugrăvit atât de hotărât. Dumnezeieşte de hotărât. Ferm să ne smulgă fără şovaire din ghearele celui rău.
