Naşterea Maicii Domnului (8 Septembrie), Intrarea în bisericã (21
Noiembrie), Buna Vestire (25 Martie) şi Adormirea Maicii Domnului (15
august) sunt cele patru mari sarbatori creştine închinate Sfintei
Fecioare Maria, Nãscãtoarea de Dumnezeu.
Semnificaţia
sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, deşi nu este amintită în Sfânta
Scriptură, se regăseşte în Sfânta Tradiţie a Bisericii şi este vestită
prin cântările şi imnurile de la Vecernia şi Utrenia care se săvârşesc,
împreună cu Sfânta Liturghie, în această zi. Din aceste scrieri reiese
faptul că Adormirea Maicii Domnului reprezintă o treaptă în lucrarea
mântuirii neamului omenesc care demonstrează credinţa creştină în viaţa
cea veşnică şi, mai ales, faptul că omul, suflet şi trup, poate fi
mântuit, adică se poate împărtăşi de slava lui Dumnezeu.
În
mărturisirile existente despre acest eveniment de seamă din viaţa
Bisericii creştine primare, se spune că Dumnezeu, prin intermediul unui
înger, a înştiinţat-o pe Maica Mântuitorului Iisus Hristos, mai înainte
cu trei zile, despre mutarea ei de pe pământ la Cer. După un moment
rugăciune şi pregătire pentru înmomântare, Fecioara Maria şi-a
încredinţat sufletul în mâinile Fiului Său Iisus Hristos, rostind
cuvintele “Fiule, în mâinile Tale îmi dau duhhul meu”. Momentul trecerii
ei la cele vesnice, expresiv reprezentat din punct de vedere
iconografic în Biserica Ortodoxă, este descris ca o adormire, ca un somn
profund, lucru care a făcut ca denumirea acestei sărbători să fie
“Adormirea Maicii Domnului”.
Deşi
Sfinţii Apostoli, în acel moment, se aflau răspândiţi în întreaga lume
propovăduind învăţătura Mantuitorului Iisus Hristos, printr-o minune, ei
au fost înştiinţaţi despre Adormirea întru Domnul a Maicii lui
Dumnezeu. Tradiţia Bisericii spune că Apostolii, cu excepţia lui Toma,
ar fi sosit la Ierusalim, acolo unde se afla casa Maicii Domnului, pe
nişte nori.
Minunea ridicării la Cer a Fecioarei Maria s-a produs
în valea lui Iosaphat, situată în satul Ghetsimani. Apostolii,
înconjuraţi de o mulţime mare de oameni, sunt cei care purtat patul
mortuar cu trupul Fecioarei Maria spre locul rânduit pentru
înmormântarea trupului Maicii Domnului. Tradiţia crestină menţionează că
Toma n-a fost prezent la această înmormântare, dar că, ar fi ajuns,
totuşi, a treia zi. Dorind să mai vad o dată pe cea care l-a născut pe
Mântuitorul Iisus Hristos, i-a rugat pe ceilalţi Apostoli să deschidă
mormântul, moment în care, s-a putut constata că trupul ei nu se mai
afla în mormânt.
Ştim cã Maica Domnului a fost inima tinerei comunităţi creştine şi a atins atins cea mai înaltã
treaptă a desăvârşirii omeneşti, motiv pentru care ea este preacinstită
de Biserică. Această forma deosebită de cinstire, pe care creştinii i-o
acordă, se bazează pe următoarele elementele, cuprinse în ceea ce se
numeşte „mariologia creştină”, adică învăţătura despre Sfânta Fecioară
Maria: „aiparthenia”, adică învăţătura despre faptul că Maica Domnului,
chiar şi după naştere a rămas „pururea fecioară”; „Theotokos”, adică
învãtãtura despre faptul că ea este Născătoare de Dumnezeu; învăţătura
despre lipsa de păcate personale a Sfintei Fecioare şi, în sfârsit,
„hiperdulia”, adică forma de preacinstirea sau supravenerare care
depăşeşte cinstirea care le este acordată sfinţilor.
