7 NUIELE

Un tată avea şapte fii care, deseori, nu se împăcau, nu se ajutau. Lucrul acesta îl frământa  foarte mult pe acest tată şi nu ştia cum să procedeze ca să-i facă să înţeleagă că numai uniţi vor fi puternici în faţa vrăjmaşilor. Tot stând el aşa pe gânduri, îi veni o idee.

Într-o zi, bătrânul tată îi chemă pe fiii săi laolaltă, le puse înainte şapte nuiele viguroase, care erau bine legate, şi le spuse: "Cine va reuşi să rupă acest mănunchi de nuiele, aceluia îi voi da 100 de talanţi". Unul după altul îşi încercară dibăcia şi puterile, dar niciunul nu reuşiră. Neputând rupe mănunchiul de nuiele, recunoscură cu toţii: "Nu merge, nici nu e posibil!" "Ba da, le spuse tatăl, nu este nimic mai uşor!" Desfăcu legăturile şi rupse toate nuielele, una după alta, cu cel mai mic efort. "Aşa, bineînţeles că este uşor, îi spuseră fiii săi. Aşa şi un copil ar fi putut să le rupă!" Tatăl însă le spuse: "Aşa cum este cu aceste nuiele, la fel este şi cu voi. Atâta timp cât veţi fi împreună, bine legaţi cu legătura dragostei, veţi trăi cum nu se poate mai bine şi nimeni nu vă va putea dezbina. Dar dacă legătura înţelegerii şi dragostei, care vă uneşte, se va rupe, atunci se va întâmpla şi cu voi ca şi cu nuielele care zac rupte aici înaintea voastră, pe pământ". 

CE N-AM DAT...S-A RISIPIT

Era odată un om bogat, dar credincios, care toată viaţa lui a făcut mult bine, ajutând pe cei nevoiaşi.

Într-o zi, merse la dânsul un prieten şi, stând de vorbă, omul bogat îi spuse că banca la care avea depuşi banii, dăduse faliment şi aşa pierduse acei bani.

Cu regret în suflet, bogatul îi zise prietenului său:

- Vezi: tocmai banii pe care nu i-am dat, i-am pierdut. Nu era mai bine să-i fi dat şi pe aceia la săraci, căci nu-i pierdeam, ci le folosea lor?

Şi de atunci, toată lumea spunea acestui om: „Sărăcuţul bogătaş” sau „Bogătaşul fără bani”.

Când a murit, prietenii au scris pe mormântul lui, aceste vorbe:

„Tot ce-am dat, am dobândit,

Ce n-am dat, s-a risipit…”