de Eliana Popa
Am trecut prin marea vieții, valuri grele m-au lovit
Dar m-a ridicat Iubirea Celui ce s-a răstignit.
M-a privit din înălțimea, Sfintei Sale suferințe
Și s-a coborat în iadul cruntei mele necredințe.
A intrat tiptil în casa sufletului meu pierdut
Ce pentru plăceri ascunse l-am pătat și l-am vândut,
Și-am simțit că acea Lumină răsărită-n noaptea mea
Nu-i doar simplă licărire, nu-i nici soare, nu-i nici stea!
Mă-ncălzea topind în mine gheața sufletului meu,
Mă ardea a Sa iubire mistuind tot ce e rău,
Mă priveau cu duioșie ochii Lui înlăcrimați
Și-am dorit din acea clipă ca sa fim pe veci legați!
Și-am vazut în cer un înger făcând harpă dintr-o stea
Atingând măiastre strune, toată ființa mea vibra,
Altul apucând o rază, aprindea făclii dansând
Ca să-mi lumineze, tainic, calea mea de om pierdut!
Și am ascultat uimită, glăsuirea îngerească,
Și-am pășit pe calea strâmtă în lumina Lui cerească.
Și îl rog, purtându-mi crucea, pe Cel făra de păcat,
Nici aici și nici acolo, de El sa nu mă despart!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu