15 octombrie 2025

Rugăciuni pentru vindecarea de cancer, către icoana Maica Domnului „Pantanassa”

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...




Rugăciunea întâi către Maica Domnului
Atotbună Stăpână, Sfântă Maică a lui Dumnezeu, Pantanassa, Împărăteasă a toate, nu sunt vrednic să intri sub acoperământul sufletului meu. Ci, ca ceea ce ești milostivă, Maica Dumnezeului Celui Milostiv, spune numai un cuvânt și se va tămădui sufletul meu, și trupul meu slăbit se va întări. Căci tu ai tărie putincioasă, și cuvântul tău este plin de putere, o, Împărăteasă a toate. Adu-mi biruința, roagă-te pentru mine, ca să măresc numele tău cel minunat totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea a doua
O, Preacurată Maică a lui Dumnezeu, Împărăteasă a toate, auzi suspinurile noastre cele pline de durere, înaintea icoanei tale celei făcătoare de minuni. Întoarce-ți privirea spre copiii tăi bolnavi de boli netămăduite, care cad cu credință înaintea sfintei tale icoane. Și precum pasărea își acoperă cuibul de pui cu aripile, așa acoperă-ne și tu, Fecioară, cu omoforul tău cel vindecător. În acest loc, în care nădejdea se subțiază, mila ta să fie nădejde neîndoielnică. Aici, unde grijile amare ne copleșesc, dă-ne răbdare și odihnă; unde chinul și deznădejdea se cuibăresc în suflet, fă să răsară lumina necreată a lui Dumnezeu. Mângâie-i pe cei fricoși, întărește-i pe cei slabi, varsă blândețe și lumină peste inimile amărâte. Vindecă poporul tău cel bolnav, atotmilostivă Stăpână, binecuvântează mințile și inimile doctorilor, ca să fie instrumentele Atotputernicului Doctor Iisus Hristos, Mântuitorul. Ne rugăm înaintea icoanei tale, ca puterea ta să trăiască în noi, Stăpână și Doamnă. Întinde mâinile tale pline de vindecări, bucuria celor întristați, mângâierea celor îndurerați, ca degrab primind ajutorul tău cel minunat, să lăudăm Treimea cea de viață Făcătoare și nedespărțită, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

4 octombrie 2025

Rugaciune de iertare către Maica Domnului

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Plec genunchiul meu ţie, Stăpână, eu, ticălosul, şi cer acum dumnezeiescul tău ajutor. Dezleagă chinul sufletului, risipeşte norii deznădejdii cu rugăciunile tale, mângâierea celor întristaţi. Păstrând, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, strălucirea sufletului curată de întinăciunile patimilor, fă-mă pe mine, cel ce te slăvesc pe tine, luminat să privesc la lumina cea dumnezeiască, fără de prihană Fecioară.

Întorcând, cu puterea ta, Stăpână, atacurile, vrăjmaşilor cele asupra noastră, dăruieşte turmei tale pace adâncă, ceea ce eşti dătătoarea dumnezeieştii păci. Izbăveşte-ne pe noi de noroiul patimilor, cu rugăciunile tale către Fiul tău, Curată, dă să păşesc curat pe căile pocăinţei care duc, Mireasa lui Dumnezeu, la veşnica odihnă. Ca pe lumina ochilor păzeşte-mă cu acoperământul tău, rogu-mă Curată, şi la umbra aripilor tale ocroteşte-mă şi mă izbăveşte de răutatea demonilor şi mă mântuieşte. Cu băutura pocăinţei adapă-mă, Născătoare de Dumnezeu, Marie, şi învredniceşte-mă să aduc lacrimi din inimă stingătoare ale văpăii care mă aşteaptă. Frica judecăţii mă tiraniseşte şi hotărârea lui Dumnezeu, dar tu vino mai înainte şi stai lângă mine în ziua judecăţii şi mă izbăveşte, Marie, dumnezeiască Mireasă. Sufletul meu cel întinat de patimi, Preacurată, şi inima mea curăţeşte-le prin mila ta cea curăţitoare şi fă-le templu al dumnezeiescului Duh. Pe mine, cel neîndreptat şi cel singur mă osândesc, Hristoase al meu, mântuieşte-mă, cu rugăciunile Maicii Tale, ca să slăvesc multa şi nemăsurata Ta milă.

Risipeşte, Curată, norii întristărilor din sufletul meu şi luminează-mă cu razele bucuriei, ceea ce ai născut lumina cea dumnezeiească şi neînserată. Cel ce din ţărână m-ai zidit, Stăpâne, după chipul Tău, şi m-ai învrednicit de înfierea Ta, Iubitorule de oameni, păzeşte-mă ca un îndurat. Aruncat sunt, Curată, în nemăsurate păcate şi în necazurile celor răi, unul după altul, pentru aceea, dăruieşte-mi mie iertare şi izbăveşte-mă din supărări. Izbăveşte-mă pe mine de osânda cea veşnică, Stăpână curată, şi învredniceşte-mă de bucuria cea dumnezeiască şi de desfătarea Raiului cu rugăciunile tale. Pleacă-te la rugăciunile celor ce aleargă acum la tine şi du-le pe acestea la Atotmilostivul Dumnezeu şi plineşte cererile, Marie mult lăudată. Scutură somnul lenevirii mele şi luminează, rogu-mă, Cuvioasă, simţirile mele, dând priveghere şi vrednică pocăinţă. Roagă-te, Fecioară, ca milostiv să-mi fie mie Cel uşor de împăcat şi să mă mântuiască pe mine cel ce cânt cu inima zdrobită: Dumnezeule, bine eşti cuvântat. Mila ta nu este mărginită de timp, căci pururea miluieşti, cu totul fără prihană, şi pe robii tăi şi împarţi celor ce cer harul tău cel nesfârşit. Ceea ce singură ai fost strălucită cu dumnezeiască slavă, fiind Maică a Celui ce te-a slăvit pe tine, roagă-L, Fecioară, pe Cel singur pururea slăvit să dobândesc şi eu slava cea de sus.

Dă iertare, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, şi îndreptare vieţii celor ce aleargă la tine ca neîncetat să te lăudăm pe tine, şi să te preaînălţăm întru toţi vecii. Mai presus decât razele luminoase şi strălucitoare ale soarelui, Stăpână, ajutorul tău, tinzând tuturor razele minunilor, risipeşte negura patimilor şi a bolilor. Întăreşte-ne pe noi, cei bătuţi de necazuri şi de mulţimea supărărilor, cu dumnezeiescul tău ajutor, Marie, Mireasa lui Dumnezeu, pe tăria răbdării şi pe piatra nădejdii tale, ca să te slăvim pe tine. Povara întristărlor covârşeşte, Fecioară fără de prihană, puterea mea şi mă trage în prăpastia fără fund a deznădejdii, de care izbăveşte-mă, ca neîncetat să te măresc pe tine. Căruţă purtătoare de lumină a lui Emanuil te-ai arătat, luminând pe credincioşi, Stăpână curată, pentru aceea luminează sufletul meu cel acoperit acum de întunericul trândăviei şi nimicit de păcate. Tu ai fost ocrotitoarea sufletului meu, Preacuvioasă, Curată, căci întru tine zdrobesc puterea duşmanilor, de tine mi-am atârnat toate simţurile şi mintea, mântuieşte-mă, mântuieşte-mă, ca să te măresc pe tine cu dor. Potoleşte marea chinurilor care împotriva mea se sălbăticeşte, de Dumnezeu slăvită, scăparea preaputernică a tuturor credincioşilor şi călăuzeşte, Curată, către dumnezeiescul ţărm pe ticălosul si nenorocitul robul tău care de iadul pierzaniei deja s-a apropiat şi a ajuns în laţul deznădejdii, Stăpână, nu mă trece cu vederea pe mine, cel ce rău mă primejduiesc şi caut din tot sufletul grabnicul tău ajutor, căci întru tine mi-am pus toată nădejdea mea, de Dumnezeu fericită. Amin.


2 octombrie 2025

"ÎMPĂRĂTEASA NOPȚII ȘI A CERURILOR"

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

                        

Icoana Maicii Domnului Peruanskaia, o icoană frumoasă și rară. Cântecul de leagăn - Maica Domnului purtând Mântuitorul într-o eșarfă - este o imagine foarte rară și minunată a Maicii Domnului. Această icoană ajută la somnul binecuvântat al bebelușilor și mamelor, calmează și aduce pace în suflete, ocrotește de boli și ajută în vindecarea bolilor existente.
Această icoană o arată pe Maica Domnului purtându-l pe Iisus într-un șal mare în spate, care pare să arate ca un întreg. Apropierea Lui Dumnezeu o umple de lumină, libertate și bucurie. Merge acolo unde o duce dragostea. Fiul ei se odihnește lângă ea și îi ascultă gingășia completă, El doarme și, judecând după zâmbetul său, este fericit. Hainele Maicii Domnului îi arată modestia, dar sunt pline cu lumina stelelor, de parcă Creatorul însuși ar vrea să o împodobească.
Icoana nu se numește degeaba "Cântecul de leagăn", pentru că atunci când o mamă se roagă în fața acestei imagini, somnul ei și al bebelușului ei se îmbunătățesc imediat. Și vă puteți ruga în fața acestei icoane și în boală.
Icoana originală se află acum pe Sfântul Munte Athos, în mănăstirea Xenofont. Icoana a fost creată de pictorul sârb de icoane Marija Cumic. Cu toate acestea, imaginea este considerată rară și este canonică în Ortodoxie."

1 octombrie 2025

TOȚI SUNTEȚI AI NOȘTRI!


Se uitau ortodocșii la catolici cu un aer de superioritate și, plini de trufie, vorbeau între ei: "Ce, ăștia îndrăznesc să creadă că Maria este Maica lor?? A noastră este, a ortodocșilor, pentru că noi ne-am ocupat de vrednicia ei dumnezeiască în istorie! Dacă nu organizam NOI al treilea Sinod ecumenic de la Efes, cine ar mai fi știut azi că Fecioara Maria este "Născătoare de Dumnezeu", Theotokos?.. Noi am preacinstit-o încă din primele veacuri și ne-am îngrijit de dogmele cele adevărate, propovăduind întregii lumi că Maria este PURUREA FECIOARĂ, înainte de naștere, în timpul nașterii și după momentul nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu! Oare cine o mai zugrăvește pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu ca noi, ortodocșii, în minunatele noastre icoane?.. Noi i-am învățat pe toți să picteze cele trei steluțe pe veșmântul Maicii Domnului, ca simbol al întreitei sale feciorii! Noi i-am compus paraclise și acatiste pe care i le cântăm în biserici și i le citim acasă cu smerenie.. Fără îndoială, Maria este Maica noastră, a ortodocșilor, nu a catolicilor"!

În grupul celălalt, al catolicilor, se vorbea cu voci la fel de iritate: "Ce, ortodocșii aceștia primitivi cred că Fecioara Maria este Maica lor?? Nu merită cinstea aceasta nici în ruptul capului! Noi o numim pe Mama lui Cristos "Regina cerului", noi îi facem statui și îi punem rozariul în mâini! Ba chiar îi așezăm pe frunte coronițe cu steluțe colorate, care îi pun în evidență și mai mult chipul divin.. Noi i-am dedicat atâtea momente de sărbătoare în timpul anului și îi purtăm statuia în procesiuni lungi prin sate și prin orașe! Noi i-am închinat biserici minunate! Atât de mult o cinstim noi pe Maria, că i-am atribuit o concepere imaculată, lipsită de unirea trupească a părinților ei. Tot noi i-am atribuit o triumfală înălțare la cer, scutind-o de moarte! Cine o mai iubește pe Fecioara Maria ca noi?.. Este Maica noastră, nu a ortodocșilor"!

Din ceruri Fecioara Maria îi privea pe toți.. În ochii ei se puteau citi încântarea și tristețea, în același timp. Încântarea, pentru că vedea cât de mult era iubită de ortodocși și de catolici, în același timp.. Tristețea, pentru că vedea cum copiii săi iubiți se ceartă între ei la nesfârșit.. Și deodată, de pe tronul ei ceresc strigă atât de puternic, încât se clătinară cerurile și se zguduiră galaxiile Universului: "Opriți-vă din ceartă! Terminați cu ura! TOȚI SUNTEȚI AI MEI! Toți cei care mă cinstiți pe mine și Îl iubiți pe Fiul meu Cel dumnezeiesc"..

Dragii mei, bineînțeles că rândurile de mai sus nu sunt decât o simplă ficțiune născută din imaginația mea cea bogată.. M-am gândit că așa ar putea reacționa Fecioara Maria, Maica lui Dumnezeu, văzând acest dispreț perpetuu care dăinuie și astăzi între creștinii celor două emisfere ale credinței, cea apuseană și cea răsăriteană.. Ortodox convins fiind, dar trăind în contact direct cu creștinismul catolic occidental de șaisprezece ani, am descoperit cu surprindere în decursul acestui timp că și în Occident este iubit Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, că și în Occident este iubită și preacinstită Maica Domnului. Am descoperit un univers duhovnicesc într-adevăr, destul de diferit de cel ortodox, dar nu suficient de diferit de al nostru încât să îl considerăm noi ne-creștin, sau străin de duhul Evangheliei.. Am descoperit în Occident la catolicii cu adevărat practicanți - pentru că au și ei ne-practicanții lor, așa cum îi avem și noi pe ai noștri, din păcate - o luptă plină de tristețe pentru păstrarea credinței creștine.. Când vezi în jurul tău cum se răcește credința tuturor, cum scade în fiecare zi numărul celor care mai cred în Fiul lui Dumnezeu și în Maica Lui, oare cum te poți simți, decât trist și dezamăgit?.. Și totuși tu lupți mai departe, nu vrei să fii absorbit de acest vârtej al idolatriilor moderne! Tu vrei să Îl mărturisești în continuare pe Iisus Hristos, Mântuitorul tău!..

Cât de superficiali suntem noi, ortodocșii.. Nu știm altceva decât să condamnăm la veșnică repudiere de la fața Domnului Hristos pe cei care nu s-au născut în spațiul Ortodoxiei.. Dar nu știm nimic despre lupta săracului occidental CARE ÎNCĂ MAI CREDE de a-și menține această fărâmă de credință.. Și cât de mult mai prețuiește în ochii lui Dumnezeu firmitura de credință într-un ocean de necredință!..
Anul acesta eram în Săptămâna Patimilor Bisericii Catolice, cu o săptămâna înaintea celei ortodoxe.. Și vizitând eu un orășel italian, chiar în Vinerea Patimilor la ei ("Venerdi Santo"), mi s-a întâmplat să intru într-o biserică catolică. Așa facem noi pe-aici, intrăm în bisericile italiene, facem crucea ortodoxă și câteva închinăciuni înaintea Sfintelor lor Altare, privim iconografia lor bi sau tri-dimensională, iar atunci când recunoaștem pe pereți personajele biblice cunoscute sau sfinții perioadei creștine dinaintea Schismei, murmurăm câte o scurtă rugăciune. Apoi "cu pace ieșim", ca să parafrazez îndemnul Sfintei noastre Liturghii de dinaintea Rugăciunii amvonului. Așadar am intrat în ziua aceea în biserica despre care vă spuneam. Când colo, ce mi-e dat să văd?.. După tradiția catolică, crucifixul, adică Hristos mort pe Cruce, era așezat pe pardoseala bisericii, spre a fi plâns de credincioși. Acest ritual seamănă foarte mult cu sărutarea Sfântului Epitaf de la noi. Iar noaptea și ei la fel ca noi Îl îngroapă pe Domnul. Ei bine, ceea ce m-a mișcat foarte mult nu era faptul că Domnul era acolo, mort, ci faptul că Îl plângeau numai trei persoane!.. Trei creștini se aflau acolo, lângă El, și își spuneau rugăciunile lor cu inima frântă.. Mi-a venit atunci în minte întrebarea pe care Domnul a pus-o leprosului samarinean vindecat de El: "Dar CEILALȚI UNDE SUNT"?.. Pentru prima dată în viața mea am simțit un sentiment de jale, mă durea inima că Domnul nostru era părăsit în halul acela.. Aș fi vrut să fie mulți în biserică, să-L plângă sute de persoane, dar nu erau.. Și atunci am privit cu lacrimi în ochi spre cei trei creștini catolici care, iată, erau acolo, la datorie, și i-am iubit foarte mult în inima mea.. I-am iubit, pentru că în acel ocean de ne-iubire, ei Îl iubeau pe Fiul lui Dumnezeu! Și am înțeles că și aceasta este tot o ortodoxie, chiar dacă nu se exprimă în forme bizantine, este ortodoxia iubirii de Hristos în mijlocul celor care nu Îl iubesc! Ortodoxia celor care Îl mărturisesc pe Fiul lui Dumnezeu în fața celor care s-au lepădat de mult timp de El..

De aceea mi-au venit acele idei de la începutul acestei meditații. Noi nu ar trebui să prigonim credința cea slabă și puțină, ci ar trebui să o premiem, deoarece această palidă credință este o pâlpâire în mijlocul unei bezne adânci, o pâlpâire care le arată calea spre Dumnezeu celor care au pierdut-o cu totul. Sunt convins că dacă noi nu vrem să premiem această credință, Domnul Hristos și Maica Sa din ceruri o vor premia cu prisosință! Și sunt convins că din ceruri ei ne privesc cu blândețe pe toți cei care încă mai credem, murmurând în sinea lor: "TOȚI SUNTEȚI AI NOȘTRI"! 

(Preotul Sorin Croitoru de la Mantova - Italia)

SFÂNTUL ACOPERĂMÂNT


de Preot Sorin Croitoru

De câte ori în tulburări,
În întristări și în dureri
Eu te-am chemat, Măicuța mea,
Tu m-ai umplut de mângâieri
Și am uitat că viața-i grea
Și că această lume-i rea..

De câte ori eram mâhnit,
Strivit de-al vieții mult necaz
Și ale inimii dureri
Înlăcrimau al meu obraz,
M-ai alinat cu mângâieri
În adieri de primăveri..

Iar când eram nepăsător,
Lăsând păcatul cel viclean
Să muște rău din trupul meu,
Apoi plângeam fără alean,
Tot tu mă întăreai mereu
Cu harul de la Dumnezeu..

De câte ori eu te-am rugat,
Plângându-mă că nu mai pot
Din ape tulburi să mai ies
Și din mocirlă să mă scot
(Căci am căzut atât de des..)
Tu, Maica mea, m-ai înțeles..

Și n-au fost zile să mă simt
De tine, Maică, nepăzit
Decât atunci când uneori
Prea tare eu m-am lenevit
Și parcă niște reci fiori
Mă înghețau adeseori..

Am înțeles când mă rugam
În întristări și-n mari nevoi
Că Domnul, Fiul tău Cel Sfânt,
Te-a pus Stăpână peste noi,
Să ocrotești acest pământ
Cu Sfântul Acoperământ..
amin

Sub Acoperământul Maicii Domnului



Sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului ne amintește de un adevăr care trece dincolo de timp și de istorie: iubirea de mamă a Născătoarei de Dumnezeu pentru întreaga lume. Minunea petrecută în Biserica din Vlaherne, când Maica Domnului s-a arătat rugându-se cu lacrimi pentru oameni și și-a întins Acoperământul peste cei aflați la rugăciune, nu este doar o amintire îndepărtată, ci un semn viu al prezenței și grijii ei de fiecare zi.

Maica Domnului este, înainte de toate, Maica lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Dar prin aceasta, ea a devenit și Mama noastră, a tuturor. Ea ne primește în inima ei, așa cum orice mamă își strânge copiii la piept. În necazuri, în ispite, în clipe de teamă sau de slăbiciune, când ne simțim singuri, avem pe cine chema: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, nu ne lăsa!”. Și rugăciunea ei, mai tare decât orice cuvânt omenesc, se înalță către Fiul ei și Dumnezeul nostru, aducând pace și mângâiere.

Acoperământul Maicii Domnului este simbolul acestei ocrotiri. El ne amintește că nu suntem lăsați pradă întâmplărilor vieții, ci suntem înconjurați de o grijă nevăzută, de o iubire puternică și caldă, asemenea iubirii materne. Dacă o mamă pământească nu-și uită niciodată copilul, cu atât mai mult Maica Domnului, cea plină de har, nu-și uită niciodată fiii duhovnicești.

Cinstirea ei nu micșorează în niciun fel închinarea pe care o aducem lui Dumnezeu, ci dimpotrivă, ne apropie și mai mult de Hristos. Pentru că fiecare rugăciune către Maica Domnului este o rugăciune care duce spre Fiul ei, singurul Mântuitor. Ea nu ne oprește la sine, ci ne arată mereu drumul către Cel ce este „Calea, Adevărul și Viața”.

Trăind cu această conștiință, inimile noastre se umplu de pace și de curaj. Pentru că, oricât de grea ar fi calea vieții, știm că nu mergem niciodată singuri – peste noi se întinde mereu, nevăzut, Acoperământul Maicii Domnului.

De aceea, astăzi și în fiecare zi, să ne amintim că suntem sub ocrotirea ei. Să ne rugăm cu credință și nădejde:
„Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, acoperă-ne cu cinstitul Tău Acoperământ, păzește-ne de tot răul, mângâie-ne în necazuri și întărește-ne în credință, ca să lăudăm neîncetat Numele Tău și al Fiului Tău, Hristos Dumnezeul nostru.” Amin

ACOPERAMANTUL MAICII DOMNULUI

   Versuri: Andrei Ibraim

“Cu plecăciuni până la pământ,
Mă rog ție, Născătoare de Dumnezeu,
Păzeste-ma sub Sfântul tau, Acoperământ!
Când norii negri s-adună împrejurul meu.

Prin milostivirea ta neîmpuținată,
Ajută-mi ca unui neputincios,
Te rog, Fecioară Preacurata,
Apăra-ma, cu Acoperământul tău luminos!

Vino Stăpână, în inimile noastre,
Precum de demult, la Biserica din Vlaherne,
Spre Dumnezeu sa ne deschizi ferestre!
Si rugăciunile, de mila Domnului s-atârne!”

🙏 Împărătesei celei alese mai înainte de veci, Împărătesei celei mai înalte decât toată făptura cerului și a pământului, care a venit oarecând la rugăciune în biserica cea din Vlaherne și se ruga pentru cei din întuneric, acesteia și noi, cu credință și cu umilință, îi serbăm Acoperământul ei cel luminos. Iar tu, ca ceea ce ai putere nebiruită, izbăvește-ne pe noi din toate nevoile, ca să strigăm ție: Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ! Amin!

🙏 “Apărătoare Doamnă, pentru biruință, mulțumiri, izbăvindu-ne din nevoi aducem ție, Născătoare de Dumnezeu, noi robii tăi.

Ci ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, slobozește-ne din toate nevoile, ca să strigăm ție: Bucură-te Mireasă, purururea Fecioară!”

🙏 “Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai slăvită fara de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine cea cu adevărat Nascatoare de Dumnezeu, te mărim ”.

🙏 Dumnezeu și Maica Domnului să te binecuvânteze, în toată ziua și în tot lucrul tău. Amin și Aliluia!

                                                                                                           Preot Ioan 🛎.

30 septembrie 2025

.SE SPUNE CĂ RUGACIUNILE ROSTITE ÎN ZIUA SFÂNTULUI ACOPERĂMÂNT SUNT FĂCĂTOARE DE MINUNI


                
      
...Rostește următoarele rugăciuni care te ferește de necazuri și orice rău

...„Acoperă-ne pe noi cu Acoperământul tău, Preasfântă Fecioară, în ziua răutăţilor noastre. Acoperă-ne în toate zilele noastre și, mai ales în ziua cea rea, când sufletul de trup se va despărţi, de faţă să ne stai întru ajutor şi să ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din văzduh, de sub cer şi din ziua înfricoşătoarei judecăţi. Să ne acoperi pe noi întru ascunsul Acoperământului tău.”

Și o altă Rugăciune către Maica Domnului de ziua Sfântului Acoperământ.

...Preasfântă, Preacurată şi Preaminunată Fecioară şi Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, Te rugăm ascultă rugăciunea nevrednicilor robi (numele) şi vindecă-ne pe noi, pe cei din familiile noastre şi pe toţi suferinzii din lumea asta bolnavă, de bolile grele, transmisibile sau netransmisibile, de bolile ştiute şi neştiute de noi. Fie ca toţi creştinii să Te preamărească şi să Te preacinstească pe Tine, iar noi să avem tot ajutorul cel bun, sfânt şi ceresc. Îţi mulţumim Maică Sfântă pentru vindecare, pentru tot ajutorul Tău, pentru mijlocirea Ta la Preabunul Dumnezeu, că Tu eşti scară la Cerul Sfânt, pentru rugăciunile noastre şi ajutor nemijlocit în cererile noastre cele îndreptăţite. Amin !

Sau puteţi spune această rugăciune scurtă ori de câte ori aveţi o problemă:
 
...„Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, păzeşte-ne pe noi de tot răul și acoperă-ne pe noi cu Cinstitul tău Acoperământ, rugând pe Fiul tău, Hristos Dumnezeul nostru, să mântuiască sufletele noastre."
Amin și Aliluia !



26 septembrie 2025

UNUL DIN CĂLUGĂRI A AUZIT-O PE MAICA DOMNULUI SPUNÂND


"Nu am timp, pentru că umblu pe tot pământul să mângâi pe creștini și mă alătur celor care mă cheamă"... (Starețul Efrem Vatopedinul, Cuvânt din Sfântul Munte Athos )
"Nu uitați să vă rugați, nu uitați să chemați numele lui Hristos, nu uitați, în necazurile pe care le aveți, să priviți fața Maicii Domnului și să o simțiți pe Maica Domnului ca pe mama voastră adevărată, iar aceasta va veni să vă ajute, să vă mângâie, să fie alături de voi.
Unul din călugării aghioriții, care a văzut-o pe Maica Domnului, a auzit-o spunând:
"Nu am timp, pentru că umblu pe tot pământul și mângâi pe creștini și mă alătur celor care mă cheamă".
Mă rog ca dintre cei pe care Maica Domnului îi mângâie și cărora le stă alături să fiți și voi.
Amin."
În imagine avem icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, "Lacutischita" de la Schitul romanesc Lacu, din Sfântul Munte Athos... primiți binecuvântarea ei

21 septembrie 2025

.Un psalm ce ar trebui cât mai des citit de către cei bolnavi !

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE..


,,Psalmul bolnavilor"
____________________

                

Psalmul 26

1. Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea; de cine mă voi teme?
2. Domnul este apărătorul vieţii mele; de cine mă voi înfricoşa?
3. Când se vor apropia de mine cei ce îmi fac rău, ca să mănânce trupul meu;
4. Cei ce mă necăjesc şi vrăjmaşii mei, aceia au slăbit şi au căzut.
5. De s-ar rîndui împotriva mea oştire, nu se va înfricoşa inima mea.
6. De s-ar ridica împotriva mea război, eu în El nădăjduiesc.
7. Una am cerut de la Domnul, pe aceasta o voi căuta: să locuiesc în casa Domnului în toate zilele vieţii mele,
8. Ca să văd frumuseţea Domnului şi să cercetez locaşul Lui.
9. Că Domnul m-a ascuns în cortul Lui în ziua necazurilor mele; m-a acoperit în locul cel ascuns al cortului Lui;
10. Pe piatră m-a înălţat. Şi acum iată, a înălţat capul meu peste vrăjmaşii mei.
11. Înconjurat-am şi am jertfit în cortul Lui jertfă de laudă. Îl voi lăuda şi voi cânta Domnului.
12. Auzi, Doamne, glasul meu cu care am strigat; miluieşte-mă şi mă ascultă.
13. Ţie a zis inima mea: Pe Domnul voi căuta. Te-a căutat faţa mea; faţa Ta, Doamne, voi căuta.
14. Să nu-ţi întorci faţa Ta de la mine şi să nu Te abaţi întru mânie de la robul Tău;
15. Ajutorul meu fii, să nu mă lepezi pe mine şi să nu mă laşi, Dumnezeule, Mântuitorul meu.
16. Că tatăl meu şi mama mea m-au părăsit, dar Domnul m-a luat.
17. Lege pune-mi mie, Doamne, în calea Ta şi mă îndreptează pe cărarea dreaptă, din pricina vrăjmaşilor mei.
18. Nu mă da pe mine pe mâna celor ce mă necăjesc, că s-au ridicat împotriva mea martori nedrepţi şi nedreptatea a minţit sieşi.
19. Cred că voi vedea bunătăţile Domnului, în pământul celor vii.
20. Aşteaptă pe Domnul, îmbărbătează-te şi să se întărească inima ta şi aşteaptă pe Domnul.

10 septembrie 2025

MAICII DOMNULUI, PLEC GENUNCHIUL INIMII

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


         "In desertul de prin noi, Am gasit o oaza Maica, In care-am sadit doar flori, Sa-ti aduc la sarbatori! Plec genunchiul inimii, Si ma rog cat oi trai, Candela, sa fie aprinsa, Si iubirea mea nestinsa! Rog ca roua diminetii, Sa ne spele de pacat, Si de tot ce-am intinat, Si uitarii noi am dat. Rog pamantul sa rodeasca, Si ploaia sa-l racoreasca, Dupa arsita din vara, Ce i-a fost un pic povara! Rog toti ingerii din cer, Sa ne lumineze calea, Sa nu ratacim mereu, Fara rost si Dumnezeu! Si la Sfanta Sarbatoare, Iti aducem inchinare, Si o ruga de iertare, Pentru gandul risipit,

Pentru tot ce am gresit!"

Bucura-te ceea ce esti plina de dar, Marie, rugaciunile noastre nu le trece cu vederea, pe cei din necazuri izbaveste-ne, una curata si binecuvantata. Miluieste-ne, Maica Luminii, pe noi pacatosii, robii tai! 

                                                                                         Amin si Aliluia!
                                                                                           Preot Ioan.

7 septembrie 2025

Nasterea Maicii Domnului

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


O, Preasfanta, Preacurata si Preanevinovata dumnezeiasca Prunca si Fecioara Maria, care te-ai nascut din parinti drepti si fara prihana, spre bucuria si mantuirea a toata lumea. O, Preasfanta Fecioara, floarea firii omenesti, preafrumoasa si preainteleapta, care din tulpina uscata si neroditoare ai rasarit si care, prin a ta nastere, intristarea preafericitilor tai parinti si a toata lumea ai risipit-o; nu ne lasa pe noi, pacatosii si nevrednicii, care intru intristari si scarbe ne aflam din pricina pacatelor noastre. O, roada preasfintita a rugaciunii si a infranarii, asculta rugaciunea neputinciosilor robilor tai si, cu darul preasfintelor tale rugaciuni, ajuta-ne noua si ne invata a ne ruga lui Dumnezeu din inima, fara de raspandire si fara de forma.

Pe tine, chemarea lui Adam celui cazut, te rugam sa mijlocesti pentru noi catre Dumnezeu, ca sa ne cheme cu darul Sau la adevarata pocainta. Pe tine, Maica bucuriei, te rugam, veseleste cu darul tau sufletele noastre cele mahnite si cuprinse de intristare. Tu, Maica Luminii, mijloceste la Preabunul Dumnezeu pentru luminarea mintilor si a inimilor noastre. Tu, raiule cuvantator, ajuta-ne cu darul rugaciunilor tale sa ne curatim de intinaciunea pacatelor noastre, ca sa ajungem la dumnezeiescul rai. Tu, palatul cel insufletit al Cuvantului, ajuta-ne noua sa vedem palatul Noului Sion, cel din ceruri. Tu, Mireasa cea Preasfanta si cu totul fara de prihana a lui Dumnezeu, ajuta-ne ca sa vedem si noi, cei neputinciosi, Ierusalimul cel ceresc, pe Mireasa Mielului si Maica celor intai-nascuti. Tu, caruta Luminii, du-ne pe noi la lumina bucuriei, care de-a pururea este stralucitoare celor drepti si sfinti. Tu, norul cel in chipul porfirei cu raze de aur, umbreste-ne pe noi de acea fierbinteala a poftelor trupesti si de aprinderea maniei si a iutimii. Pe tine, ceea ce esti starea fulgerului dumnezeirii si raza cea stralucita a Soarelui celui de gand, te rugam, lumineaza-ne cu darul tau, ca sa nu uitam ca si noi suntem biserici ale lui Dumnezeu si sa nu intristam cu pacatele noastre Duhul lui Dumnezeu, Care locuieste in noi. Tu, noian al darurilor celor duhovnicesti, ajuta-ne sa dobandim si noi, nevrednicii, darul lui Dumnezeu in veacul de acum si in cel viitor. Tu, salas al Duhului Sfant, mijloceste cu darul tau la Dumnezeu, ca inima curata sa zideasca in noi si cu duh drept sa innoiasca cele dinlauntru ale noastre.

Pe tine, Maica indurarii si a mangaierii, te rugam, cu adanca umilinta a inimii, sa stai langa noi in ceasul cel mai de pe urma al vietii noastre, ca sa ne ajuti si sa ne mangai sufletele in vremea despartirii de acest trup stricacios si de veacul acesta trecator. Pe tine, porumbita intelegatoare cu aripi de aur si cu straluciri de fulger, te rugam din toata inima sa calatoresti cu noi pana ce vom trece toate vamile cele infricosatoare ale vazduhului si toata puterea intunericului celui de sub cer. Pe tine, usa vietii, a luminii si a bucuriei, te rugam sa ne ajuti sa intram pe portile cele sfinte ale imparatiei cerurilor si sa ajungem, cu darul preasfintelor si preaputemicelor tale rugaciuni, la lumina veseliei celei neasemanate si neapropiate.

Pe tine, Imparateasa cerului si a pamantului, care pururea stai de-a dreapta Sfintei Treimi si care ai nascut pe Ziditorul Serafimilor si i-ai intrecut intru cinstire pe Heruvimi, te rugam, noi, pacatosii si nevrednicii robii tai, sa stai aproape de sufletele noastre in ziua cea mare si infricosatoare a Judecatii de apoi si sa imblanzesti mania cea sfanta si dreapta a Domnului si Dumnezeului nostru Iisus Hristos, ca sa miluiasca si sa mantuiasca sufletele noastre. Amin.

https://babylenuta.blogspot.com/.../nasterea-maicii...

5 septembrie 2025

CINE CHEAMĂ NUMELE MAICII DOMNULUI NU VA PIERI !” (Sf Cuvios Părinte Cleopa)

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

                 

„- CU ADEVĂRAT MAICA LUI DUMNEZEU EȘTI TU, ȘI APĂRĂTOARE NEBIRUITĂ PENTRU CEI CE ALEARGĂ LA TINE.”

„- NIMENI, CÂT AR FI DE PĂCĂTOS, SĂ NU SE RUȘINEZE A ALEARGA LA MAICA LUI DUMNEZEU, CĂCI EA PE TOȚI ÎI PRIMEȘTE CU DRAGOSTE.” (Sf. Ioan de Kronstadt)

- Pilde și cuvinte folositoare sufletului îngrijite de părintele Luca -

Fraților, să știți că Maica Domnului niciodată nu-și lasă fiii! Este ea, Stăpâna cerului și a pământului, cea grabnic ajutătoare, și pururea sare în ajutorul celor ce o cheamă cu lacrimi.

Așa s-a petrecut și la icoana făcătoare de minuni de la Mănăstirea Nicula. Era pe atunci un om din Ardeal, greu bolnav, pe pat zăcând, care de ani de zile nu-și putea mișca trupul. Doctorii nu mai aveau ce-i face, nădejde nu mai era. Atunci rudele l-au ridicat pe brațe și l-au adus la Maica Domnului, la icoana cea cu lacrimi izvorâtoare. Și, o minune! De cum s-a atins cu fruntea de icoană și a suspinat: „Maica Domnului, nu mă lăsa!”, îndată s-au desfăcut legăturile slăbănogirii și omul a stat în picioare sănătos!

Și, cu glas mare, striga printre credincioși: „O, Maica Domnului, tu mi-ai dat iar viață! Eu eram pierdut, tu m-ai ridicat!” Și s-a întors acela acasă sănătos și până la moarte a mărturisit minunea.

Fraților, așa lucrează Maica Domnului! Când doctorii zic „nu se mai poate”, atunci ea arată că la Dumnezeu toate-s cu putință!

31 august 2025

.Punerea in racla a Braului Maicii DOMNULUI

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE..





Punerea in racla a Braului Maicii DOMNULUI este praznuita pe 31 August . Potrivit traditiei , Apostolul Toma , nefiind prezent la inmormantarea Maicii DOMNULUI , a primit Sfantul Brau ca Dovada a Invierii si Inaltarii Ei cu trupul la Cer .
Acesta a fost tesut de Maica DOMNULUI din par de camila .
Pana in secolul al IV-lea , Braul S-a pastrat la Ierusalim .
Arcadie , fiul imparatului Teodosie cel Mare (379-395), aduce Cinstitul Brau la Constantinopol in 395 .

In sec. al X-lea , in urma vindecarii sale miraculoase , imparateasa Zoe , sotia lui Leon cel Intelept , a brodat Braul cu fir de aur si L-a reasezat in racla daruita de imparatul Arcadie .
Evenimentul reasezarii Braului in racla este pomenit , in calendarul ortodox , la 31 August .

Mai tarziu , in secolul al XIII-lea , trimisii regelui bulgar Ionita Caloian iau Braul de la Constantinopol .
In secolul XIV, cneazul sarb Lazar I (1372-1389) daruieste Braul manastirii Vatoped din Muntele Athos .
Dupa cercetarile altora , acest Brau a fost daruit manastirii de imparatul bizantin Ioan Cantacuzino (1347-1355).

Intre anii 1512 si 1520 , domnitorul Tarii Romanesti , Neagoe Basarab , a innoit incinta manastirii Vatoped si a construit un paraclis cu Hramul "Braul Maicii DOMNULUI".
Acesta a fost reparat in 1794 tot cu ajutoare romanesti , iar in secolul al XIX-lea Romania a daruit paraclisului o noua catapeteasma .
De asemenea , racla de argint in care se pastreaza Braul la manastirea Vatoped a fost confectionata in secolul al XVIII-lea in Tara Romaneasca .
Este vorba de fapt numai despre o parte din Brau , pentru ca alte doua parti ale acestuia au fost daruite in anul 1522 manastirii de maici Kato Xenias , situata la 50 km de Volos (Grecia).

Braul Maicii DOMNULUI - Tamaduiri

De-a lungul vremii , Braul Maicii DOMNULUI a Vindecat nenumarati bolnavi, in special de cancer, si a Ajutat sa nasca femei care nu puteau avea copii . Tamaduirea acestora s-a produs prin purtarea in jurul braului a unei panglici care a fost atinsa de racla in care se pastreaza Braul Maicii DOMNULUI .
De asemenea, Cinstitul Brau a facut sa inceteze diferite epidemii:
+ in 1813 , Braul Maicii DOMNULUI de la Vatoped a fost adus in Tara Romaneasca pentru indepartarea ciumei;
+ in 1871 sultanul turc sub a carui protectie se gasea Muntele Athos dupa caderea Constantinopolului, a dus Braul in tara sa pentru indepartarea holerei;
+ in 1894 Braul a fost dus la Kios , pentru a inlatura epidemia care lovise plantatiile de lamai si portocali .

In perioada 12-15 Octombrie 2001 , Racla cu Braul Maicii DOMNULUI de la manastirea Kato Xenias s-a aflat la Iasi cu ocazia Hramului Catedralei mitropolitane , Cuvioasa Maica Parascheva , 14 Octombrie .
Evenimentul a marcat totodata implinirea a 600 de ani de la recunoasterea Mitropoliei Moldovei de catre Patriarhia Ecumenica de la Constantinopol (26 Iulie 1401) si a 360 de ani de la aducerea la Iasi a Moastelor Sfintei Parascheva (13 Iunie 1641).
Peste un milion de credinciosi au cinstit in acele zile la Iasi Braul Maicii DOMNULUI , impreuna cu Moastele Intregi ale Sfintei Cuvioase Maici Parascheva si cu fragmente din Moastele Sfantului Gheorghe Biruitorul .


Braul tesut si purtat de Maica DOMNULUI a fost adus pentru prima data in Constanta in anul 2002 si pentru a doua oara in anul 2008 .


Braul Maicii Domnului, țesut de ea însăși din păr de cămilă, este o relicvă venerată, a cărei punere în raclă este prăznuită pe 31 august. Potrivit tradiției, apostolul Toma, absent la inmormântarea Maicii Domnului, a primit Braul drept dovadă a Înălțării cu trupul la cer. De-a lungul timpului, Braul a fost transferat de la Ierusalim la Constantinopol, apoi a ajuns pe Muntele Athos, la mănăstirea Vatoped, dar și în Grecia. Braul este asociat cu vindecări miraculoase și oprirea epidemiilor, iar fragmente din el au fost aduse în România, la Iași și Constanța, spre venerarea credincioșilor.

27 august 2025

Legenda anafurei

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

                            

Pâinea Maicii Domnului sau pâinea sfânta

Se spune ca in vremuri îndepărtate la mănăstirea Sfântul Petru si Pavel trăia un om simplu care se numea Mina.

Cum Mina nu se pricepea la nimic, Starețul a decis ca el să-l ajute pe brutar să facă pâinea pentru călugări.

Era bine organizata mănăstirea: fiecare călugăr, fiecare locuitor al mănăstirii avea sarcini precise, pe măsura înclinațiilor sale.

Așa ajunge Mina ajutor de brutar fără ca el sa știe sa facă pâine.
Mina era o persoană supusă, nu punea întrebări, făcea ceea ce i se spunea fără să întrebe de ce. Era mereu în preajma brutarului.

Dacă acesta îi cerea apă, aducea apă, dacă acesta îi cerea făină, aducea făină, daca îi cerea să măture, el mătura.

Mina făcea totul fără sa pună întrebări.

Așa au trecut anii și Mina nu a învățat nimic. Făcea ce i se spunea și se ruga.
Brutarul era un om foarte priceput.
Potrivit regulilor mănăstirii, pâinea se făcea zilnic in pâinici mici și rotunde, atât cât să ajungă pentru o zi.

La un moment dat, brutarul se îmbolnăvește și moare.

Starețul îl cheamă la el pe Mina și îi spune:
- Mina, de astăzi vei pregăti tu pâinea zilnică pentru călugări!

- Dar părinte, eu nu știu sa fac pâine!

Eu am făcut ceea ce mi s-a cerut, niciodată pâine!
- Nici nu vreau sa aud! răspunde Starețul. Lucrezi cu brutarul de mai bine de un an, trebuie să știi ceva.
Mina nu avu curajul să-l contrazică.

Se întoarce în brutărie și necăjit începe să plângă.
Cum plângea el așa cu fața în mâini, la un moment dat intră în încăpere o femeie îmbrăcată toată în alb. Cum o vede Mina, o întreabă:
 
- Tu știi să faci pâine?
 
- Sigur că știu, răspunse femeia.
- Atunci ma ajuți sa fac pâine pentru călugări?

- Sigur că te ajut, pentru asta am venit, răspunde femeia. Adu-mi făină, apă, sare, continuă ea și se puse pe treabă.

Până dimineață pâinea era gata.

Când se trezesc călugării și vin la masa de dimineață, era un parfum minunat de pâine caldă în Bucătărie, de îți lăsa gura apă.

Așezați la masă, călugării au mâncat numai pâine. Era atât de bună și de frumos mirositoare încât nu mai vroiau altceva.

Vestea s-a răspândit repede în Mânăstire și Starețul a aflat de pâinea miraculoasă a lui Mina.
Așa se face că Starețul chemă pe Mina la el să-i povestească cum a făcut pâinea.
Supus, Mina merge la stareț si povestește cele întâmplate.

Așa au înțeles că pâinea lui Mina era de fapt pâinea Maicii Domnului și că aceasta avea puteri magice, pentru că cine mânca din ea se vindeca de dureri.

Au decis ca restul pâinii făcută de Maica Domnului sa fie tăiată în bucățele mici și păstrată la loc sigur, pentru ai ajuta pe cei nevoiași.

Au numit-o Anafură, "o bucățică mică, dar cu puteri miraculoase", care din acel moment și până în zilele noastre vine în ajutorul celor ce cred în ea!


24 august 2025

Rugăciune

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



Ajutătoare minunată și grabnică tu­turor oamenilor, Maica lui Dumne­zeu, ajută-mi mie, nevrednicului, că sufletul meu cel păcătos aceasta a voit.

Născătoare de Dumnezeu, Fecioară Preacurată, păzește-ne pe noi de rău­tățile vrăjmașului celui văzut și celui nevăzut și primește rugăciunile noastre și le du pe acestea Fiului tău, și-mi dă înțelepciune ca să fac voia ta.

Suflete al meu, pentru ce te îmbo­gă­țești în păcate?
Pentru ce faci voia dia­volului?
În ce-ți pui nădejdea?
Pără­sește-te de acestea și te întoarce către Dumnezeu strigând:

Îndura-te Doam­­ne, miluiește-mă pe mine, păcătosul!

Gândește, suflete al meu, la ceasul cel amar al morții și la judecata cea înfricoșătoare a Făcătorului Dumne­zeu; că îngerii cei întunecați te vor lua pe tine, suflete, și te vor duce în focul cel de veci. Iar tu, mai înainte de moarte te pocăiește, strigând:

Miluiește-mă, Doamne, pe mine, păcătosul!

Nu nădăjdui, suflete al meu, în bo­gă­ția cea trecătoare sau în adunarea cea nedreaptă, că toate acestea nu știi cui le vei lăsa, ci strigă:

Miluiește-mă, Hris­toase Dumnezeule, pe mine, pă­că­tosul!

Nu nădăjdui, suflete al meu, în să­nă­tatea trupească cea trecătoare, nici în frumusețea cea degrab trecă­toare, că vezi cum și cei puternici și cei tineri mor; ci strigă:

Miluiește-mă, Hris­toase Dumnezeule, pe mine, ne­vred­nicul!

Slavă Tatălui și Fiului si Sfantului Duh

Adu-ți aminte, suflete al meu, de viața cea de veci, de împărăția cerului cea gătită sfinților, de întunericul cel mai din afară și de mânia lui Dumne­zeu, care este asupra celor răi, și strigă:

Mi­luiește-mă, Hristoase Dumnezeule, pe mine, nevrednicul!

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Cazi, suflete al meu, la Maica lui Dumnezeu și te roagă ei, că este grabnic ajutătoare celor ce se pocăiesc, să roage pe Hristos, Dumnezeul nostru, să mă miluiască pe mine, nevrednicul.

Preacurată Născătoare de Dum­ne­zeu, primește rugăciunea mea cea ne­vred­nică, păzește-mă de moartea cea urâtă și-mi dăruiește mai înainte de sfârșit să mă pocăiesc.

Maica lui Dumnezeu, ajută-mi mie, celui ce cu totul întru tine nădăjduiesc, și roagă pe Fiul tău ca să mă pună pe mine, nevrednicul, de-a dreapta Sa, când va ședea să judece viii și morții.

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea puru­rea fe­ricită și prea nevinovată și Maica Dumne­zeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de ase­mănare decât serafimii, ca­re fără stri­că­ciune pe Dumnezeu Cu­vântul ai născut, pe tine, cea cu ade­vărat Năs­cătoare de Dumnezeu, te mărim.

Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt; Treime Sfântă, slavă Ție.

Slavă Tatălui și Fiului si Sfantului Duh
Și acumși pururea și în vecii vecilor. Amin.

Doamne, miluiește! Doamne miluiește! Doamne miluiește!

𝐂𝐢𝐧𝐬𝐭𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐢𝐜𝐨𝐚𝐧𝐞𝐢 𝐌𝐚𝐢𝐜𝐢𝐢 𝐃𝐨𝐦𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐌𝐞𝐠𝐚 𝐒𝐩𝐢𝐥𝐞𝐨

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Icoana înnegrită este un basorelief în ceară, de aproximativ 45 de centimetri pătraţi şi o înfăţişează pe Maica Domnului întoarsă uşor spre dreapta, purtându-L în braţe pe dumnezeiescul ei Fiu. Cu mâna stângă ţine mâna Pruncului pe pieptul ei, iar în mâna dreaptă a Fiului se află Sfânta Evanghelie. În colţuri sunt înfăţişaţi heruvimi şi serafimi.

Tradiţia Mănăstirii Mega Spileo sugerează că această icoană ar fi una dintre primele icoane pictate de Sfântul Evanghelist Luca şi că atunci când a înfăţişat-o Fecioarei Maria, ea a spus: „Darul Celui Care S-a născut din mine să fie cu ea!”. Mai târziu, Sfântul Luca a dăruit această icoană, împreună cu Evanghelia lui şi Faptele Apostolilor, fiului său duhovnicesc Teofil, guvernatorul Ahaiei.
În timpul prigoanei romane, când mulţi dintre primii creştini au luat moarte mucenicească, icoana a fost ascunsă în peşteră, unde a rămas până când s-a descoperit în chip minunat Sfintei Eufrosina.
Tânăra Eufrosina era din satul apropiat Galata (astăzi Zachlarou) şi păştea adesea turma tatălui ei pe lângă o stâncă înaltă. De două ori văzuse una dintre capre suind la gura unei peşteri din stâncă şi întorcându-se cu botul plin de apă. Bănuind că acolo se afla un izvor cu apă rece, a urcat să se uite. După ce şi-a făcut drum prin tufărişul des, ea s-a aflat la gura unei peşteri foarte mari. Deodată a auzit un glas care-o striga pe nume. Privind în jur, a văzut o icoană a Maicii Domnului în partea de sus a peretelui peşterii, şi din icoană a auzit un glas care-i spunea să aştepte sosirea monahilor Simeon şi Teodor.

Tot atunci, pe când se aflau în Ierusalim, cei doi tineri monahi Simeon şi Teodor au avut acelaşi vis în care Maica Domnului, însoţită de Sfinţii Apostoli Pavel, Andrei şi Luca, le-a poruncit să meargă în Ahaia pentru a găsi o icoană de-a ei sculptată acolo de Sfântul Luca. Primind binecuvântarea episcopului, ei au pornit spre coasta nord-estică a Peloponezului.

Sosind în Ahaia, Cuvioşii Simeon şi Teodor s-au rugat iarăşi pentru călăuzire şi în noaptea aceea au avut un alt vis în care li se spunea să meargă la râul Bouras, aflat la două ore distanță, unde vor afla o păstoriţă cucernică, Eufrosina, care îi va duce la icoană. A doua zi dimineaţă, pe când se apropiau de locul căutat, au găsit-o pe păstoriţă aşteptându-i.

Ea le-a dat bineţe şi i-a chemat pe nume. Înfricoşaţi de părelnica ei vedere cu duhul, părinţii au şovăit să se apropie, dar văzând îndoiala lor, Eufrosina a chemat numele Maicii Domnului şi lovind cu toiagul stânca pe care stătea, din ea a ţâşnit un izvor cu apă limpede şi dulce. Acest izvor dăinuie până astăzi şi poartă numele Eufrosinei.

După ce Eufrosina a povestit cum a descoperit icoana Maicii Domnului, monahii s-au suit până la peşteră şi au aflat totul aşa cum spusese Eufrosina. Ei au coborât icoana cu evlavie, au scos-o afară şi s-au întors să cureţe peştera. După ce au aprins focul ca să ardă tufărişul şi mizeriile, au aşteptat afară ca să se stingă flăcările. Deodată, un şarpe uriaş, alungat de fum, a ieşit târându-se din peşteră ca şi cum ar fi avut aripi. Pe când monahii şi Eufrosina se dădeau la o parte din calea lui, un fulger luminos ieşit din icoană l-a ţintuit la pământ. Ei s-au întors în peşteră şi au găsit o masă unde, potrivit tradiţiei mănăstirii, Evanghelistul Luca slujea Liturghia şi scria Sfânta Evanghelie. Mai târziu au lărgit peştera şi au ridicat acolo un mic paraclis şi câteva chilii împrejurul lui.

Vestea despre aflarea icoanei s-a răspândit cu iuţeală în tot Peloponezul, şi mulţi credincioşi au venit să se închine icoanei prin care Dumnezeu săvârşea multe minuni. În jurul lor s-au adunat şi alţi monahi, iar părinţii Simeon şi Teodor au început să străbată tot Peloponezul, propovăduind şi chemându-i pe oameni să se întoarcă la creştinism. Izgoniţi pentru scurt timp din acest ţinut în vremea împăratului Iulian Apostatul, ei s-au întors curând după moartea lui şi amândoi monahii s-au săvârşit la Mega Spileo. Eufrosina şi-a ridicat lângă peşteră o mică chilie şi acolo a vieţuit pustniceşte până la moartea sa.

De-a lungul timpului s-au săvârşit multe minuni şi tămăduiri mijlocite de icoana Maicii Domnului de la Mega Spileo. Din vremea ctitoririi sale în veacul al IV-lea, mănăstirea a trecut prin cinci incendii devastatoare. De fiecare dată, icoana de la Mega Spileo a scăpat în chip minunat de la pieire.


Preasfântă Născătoare de Dumnezeu miluiește-ne pe noi!

20 august 2025

PURUL ESTE CURAT

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Un bătrân din Părinții purtători de Dumnezeu, stând în rugăciune și în extaz, a auzit un glas de la Domnul nostru Iisus Hristos, care a vorbit Preacuratei și Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și a întrebat-o pe Maica Sa:

-Spune-Mi, Mama Mea, câtă suferință ai trăit în lume din cauza Mea?
Iar Sfânta Fecioară i-a răspuns:

-Fiul meu și Dumnezeul meu! Cele mai mari cinci suferințe pe care le-am trăit pentru Tine sunt:
Primul - când am auzit de la profetul Simeon, că vei fi ucis;
Al doilea - când te-am căutat trei zile în Ierusalim și nu te-am văzut;
În al treilea rând - când am aflat că evreii Te prinseseră și Te-au legat;
Al patrulea – când Te-am văzut pe Cruce Răstignit între tâlhari și
A cincea - când te-am văzut întins în mormânt.

Și Domnul i-a zis:

-Iti spun mama; dacă cineva pentru fiecare din suferințele Tale citește în fiecare zi rugăciunea Mea „Tatăl nostru” și Bucuria Arhanghelului „Fecioara Maria, bucură-te...”
- Pentru prima suferință îi voi da conștientizarea păcatelor și pocăința pentru ele;
- Pentru acesta din urmă îi voi ierta toate păcatele
- Pentru al treilea îi voi întoarce virtuţile pe care le-a pierdut cu păcatele;
- Pentru a patra zi de moarte îl voi hrăni, cu Trupul și Sângele Meu Divin;
- Pentru al cincilea, Mă voi chema pe Sine în ceasul morții și îi voi primi sufletul în viața veșnică. Amin.

PURUL ESTE CURAT
vârstnicul Vitaly
Biblioteca Sf. Gavril Lesnovski

RUGĂCIUNE PUTERNICĂ CĂTRE MAICA DOMNULUI PENTRU CEI BOLNAVI

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Sfântă Fecioară Marie, nu uita, în strălucirea măririi tale, tristeţea noastră a celor de pe pământ. Aruncă o privire plină de bunătate asupra celor care se află în suferinţă, care se luptă cu dificultăţile şi care nu încetează să guste zilnic amărăciunile vieţii.

Fecioară Marie, veghează la căpătâiul tuturor bolnavilor din lume: al celor care au pierdut orice speranţă de vindecare; al celor care strigă şi plâng de durere; al celor care nu se pot trata fiindcă nu au bani; al celor care în acest moment şi-au pierdut cunoştinţa şi sunt în pragul morţii; al celor care au intrat în agonie.

Marie, Mama lui Iisus şi a noastră, sprijină pe cei slabi; întăreşte-i pe cei care se simt izolaţi, mângâie-i pe cei care sunt victime ale răutăţii oamenilor, ai milă de toţi cei care s-au îndepărtat de Hristos scumpul Tău fiu, de toţi cei care au uitat de El. Fii tu siguranţa celor care se află în îndoială, lumina celor care caută, forţa celor care luptă şi căldura inimilor care simt frigul. AMIN!

Adu-ţi aminte... de slujitorul Domnului 

Pr. Ioan Mihai Măriuța, dăruiește-i sănătate și zile îndelungate alături de cei dragi!

DULCEA SĂRUTARE

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

                      

de Preot Sorin Croitoru

Dulce sărutare a Pruncului Hristos,
Blândă gângurire a Puiului frumos..
Ochii Maicii negri privesc cu duioșie
Spre Cel născut dintr-însa, dar Fiu din veșnicie.

O, Preacurată Maică, tu ai născut Iubirea,
Acum O strângi în brațe și Îi mănânci privirea!
Nici Cerul, nici pământul nu au văzut vreodată
O dulce sărutare atât de minunată!

Din ochii tăi coboară o rază de iubire
Ce încălzește Pruncul flămând de-a ta privire.
O muzică divină ți-e vocea de Fecioară:
Atunci când Îl alintă, e-o veselă vioară!

Ce prunc mai înțelege cântarea maicii sale,
Cum înțelege Pruncul refrenurile tale?
Ce prunc din lumea asta își ocrotește mama,
În timp ce ea veghează să nu-l cuprindă teama?..

E mult prea mare taina, să poată fi pătrunsă,
(De îngerii din ceruri a fost un timp ascunsă)..
Plecându-ne în fața icoanei "Sărutării",
Vom înțelege multe din tainele-Întrupării..

amin

18 august 2025

Luna august în 18 zile Maica Domnului "Pantanassa" - vindecătoarea de cancer

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Prima dovadă că această icoană are un har deosebit a fost următoarea întâmplare:

Într-o zi, un tânăr din Cipru a intrat în biserică să se închine. Îndreptându-se către icoană, Gheron Iosif a văzut deodată că fața Maicii Domnului strălucește. În același moment, o putere nevăzută l-a aruncat pe tânăr la pământ. Îndată ce și-a revenit, a mărturisit cu lacrimi părinților că era necredincios, disprețuind poruncile lui Dumnezeu și se ocupa cu vrăjitoria. Astfel, intervenția miraculoasă a Născătoarei de Dumnezeu l-a convins pe tânăr să-și schimbe viața și să devină un bun credincios.
Această icoană are de la Dumnezeu și harul deosebit de a vindeca înfricoșătoarea boală a cancerului. Sunt cunoscute foarte multe cazuri de canceroși vindecați recent, după citirea acatistului sau a paraclisului Maicii Domnului „Pantanassa”.

De asemenea, multe minuni au avut loc în ultimii ani în Rusia, după ce au fost duse – la cererea Patriarhului Moscovei – trei copii ale icoanei „Pantanassa”: una la biserica Tuturor Sfinților din Krasnoe Selo, Moscova, a doua la Mănăstirea Schimbării la Față a Mântuitorului din Novospaski, iar a treia la Mănăstirea Valaam.

Câteva icoane ale Maicii Domnului „Pantanassa” vindecătoare de cancer – copii după original – pot fi găsite spre închinare și în România: la Biserica Rusă din București, la Mănăstirea Oașa din județul Alba și la Mănăstirea Șinca Nouă din județul Brașov.
De asemenea, parohia ortodoxă română „Sfântul Ioan Botezătorul și Sfântul Mucenic Alban” din Luton, Marea Britanie, a primit în primăvara anului 2014, ca binecuvântare, o copie a icoanei Maicii Domnului „Pantanassa” de la Mănăstirea Vatoped.

Așadar, să alergăm cu credință la ajutorul acestor icoane, cerând ulei de la candela Maicii Domnului și aghiasmă și citind în fața icoanei acatistul sau paraclisul Maicii Domnului.

La Mănăstirea Vatoped, icoana Maicii Domnului „Pantanassa” este sărbătorită pe 15 Octombrie, în timp ce la Metocul „Sfântul Nicolae” din Porto Lagos prăznuirea se face pe 11 septembrie.

În Rusia, icoana este sărbătorită pe 18 August.

MAICA MEA CU BRAU DE STELE

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


                     


Versuri de Eliana Popa


“Maica Mea cu brau de stele, Maica zarilor cu dor, 
Roua lacrimilor mele, la Preasfantul tau picior. 
Ti le-aduc margaritare sa le tesi in vesnicie, 
Straiul meu de sarbatoare, la Cereasca Liturghie...


Maica mea cu brau de stele, 
Preacurata Nascatoare, Pe pamant imi esti lumina si in cer mijlocitoare,
Imi esti rai de bucurie in durerile-mi tacute, 
Crin neprihanit, Marie, imi esti pilda de virtute!


Maica mea cu brau de stele, calea sufletului meu, 
Caci privindu-ti frumusetea, l-am vazut pe Dumnezeu! 
Si-am simtit a Sa iubire, ce suvoi de apa vie! 
Ce ma trage spre lumina si ma-mbraca-n bucurie.


Maica mea cu brau de stele, Diamantul omenirii,
 Ce-ai nascut pe Domnul Vietii, mai presus de legea firii!
 Bucura-te, Imparateasa, Maica Vesnicului Soare, 
Ingerii te canta-n slava si toti Sfintii in soboare.


Maica mea cu brau de stele, eu de-aici, de pe pamant, 
Cu ce slove sa te laud? Cu ce graiuri sa te cant?
Dar te rog pe tine, Maica, sa preschimbi in flori de crin, 
Toate lacrima ce-mi curge cand in fata ta ma-nchin.”


Sincere felicitari pentru aceasta mare poeta Eliana Popa, iar noi sa ne rugam asa: Maica Preasfanta, Preacurata si Pururea Fecioara Maria, tu esti marea noastra nadejde la Infricosata Judecata din Valea lui Iosafat. Stiind noi crestinii ortodocsi, ca Fiul tau si Dumnezeul nostru implineste toate rugaciunile tale, te rugam sa mijlocesti si pentru noi pacatosii, care te numim Maica Luminii.


                                                                            Amin si Aliluia!
                                                                           Preot Ioan .

MAICĂ ȘI FECIOARĂ

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


             

de Preot Sorin Croitoru

De când pe pământ trăiește stirpea noastră omenească,
N-a fost nimeni ca Maria, nici nu cred c-o să se nască..
Ca Preasfânta Născătoare n-au mai fost, nici n-or să fie:
Dumnezeu a vrut s-o aibă Mamă pentru veșnicie!

Multe mame-au fost în lume, căci copii se nasc mereu..
Dintre ele, NUMAI UNA L-a născut pe Dumnezeu!
Multe mame-n lumea asta au născut și-or naște iară..
Dintre ele, NUMAI UNA a născut, fiind FECIOARĂ!

Multe au ales în viață să rămână-n veci fecioare..
Dintre ele, NUMAI UNA este mamă iubitoare!
Nicăieri în lumea asta mamele nu sunt fecioare,
Nici fecioarele nu-s mame, cât vom mai trăi sub soare,

Însă Domnul când voiește schimbă rânduiala firii:
Maica Sa e-n veci Fecioară, spre mirarea omenirii!
Minunată, sfântă taină: pântecele fecioresc
Prefăcut a fost de Domnul în sălaș dumnezeiesc!

Nu-i minune mai slăvită pe acest bătrân pământ
Ca Fecioara ce devine casă Domnului Cel Sfânt..
Mă gândesc și mult mă bucur, bucurați-vă și voi:
Cel neîncăput de ceruri S-a făcut copil ca noi!

Astfel auzea Fecioara, cu sfială și cu teamă,
De la Dumnezeu din gură cel mai dulce nume: "MAMĂ"!
O chemăm și noi ca Mamă, la necaz și la durere,
Căci ne apără de rele și ne dă mereu putere.

Ea din ceruri mijlocește pentru noi la Fiul Sfânt,
De aceea toți creștinii o iubesc pe-acest pământ!
amin



17 august 2025

Icoane Făcătoare de minuni...

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



În țări cum ar fi Grecia sau Rusia unele icoane mai cunoscute care sunt și făcătoare de minuni au zile speciale de sărbătoare Acest lucru se întâmplă și în România în ultimul timp.
De exemplu anul acesta s-au împlinit opt ani de când icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Îndrumatoatea de la Neamț are imn Acatist și sărbătoare specială.
Imnul Acatist a fost compus de arhimandritul Clement Haralam marele eclesiarh al Catedralei Patriarhale din București.
La fel icoana Maicii Domnului Sirianca de la Ghighiu sau icoana Sfântului Ioan Botezătorul de la Gorovei asta ca să amintesc doar câteva dintre ele...

,, Unele icoane sunt vindecatoare de boli, izgonitoare de duhuri rele, iar altele sunt aducatoare de ploi binecuvantate si protectoare ale manastirilor si familiilor credincioase. Fara indoiala, toate icoanele sunt facatoare de minuni si ajutatoare credinciosilor. Dar unele poarta o harisma speciala, pe care o simte numai cel ce se roaga mult si cu lacrimi in fata sfintelor icoane" cam așa zicea Arhimandritul Ioanichie Bălan .

Astăzi 18 august este sărbătorită Icoana Maicii Domnului Pantanassa sau vindecătoare de cancer cum mai este ea cunoscută...
Se află la mănăstirea athonită Vatoped .
Prezint mai jos o minune a acestei icoane .

_______

Preotul ortodox Efrem din Worchester, Massachusetts (USA), în epistola sa din 7 iulie 1999, scrie despre o întâmplare legată de o copie a icoanei Pantanassa, pe care a cumpărat-o de la Vatopedi pentru enoriaşii din parohia sa.

Într-o duminică, a vizitat o femeie care nu se putea deplasa din cauza unui accident vascular cerebral.

Nu suferea însă de cancer. Femeia locuia cu cele două fiice ale sale. La sosirea preotului, una dintre fete l-a întâmpinat bucuroasă.

Cealaltă însă, Elisabeth, nici nu i-a vorbit, ci stătea lângă patul mamei cu ochii ţintuiţi în podea, legănându-se pe marginea patului.

Preotul a crezut că fata se comportă astfel deoarece era supărată pe el.

După ce a rostit rugăciunea de împărtăşire a bolnavei, a aşezat lângă dânsa, în pat, icoana Pantanassa.

În acel moment, Elisabeth, ca şi cum s-ar fi trezit din reverie, l-a privit în ochi, i-a luat icoana din mâini şi a apropiat-o de bolnavă ca să o sărute şi au rostit împreună rugăciunile de împărtăşire.

Apoi n-a mai scos nici un cuvânt şi, după Sfânta Împărtăşanie, a început iarăşi să privească podeaua şi să se legene pe pat.

Întorcându-se acasă, preotul a sunat-o pe sora lui Elisabeth ca s-o întrebe despre comportamentul ciudat al acesteia.

Tânăra i-a răspuns că, imediat după plecarea lui, Elisabeth a căzut dintr-o dată la pământ, fără simţire. Au dus-o repede cu ambulanţa la spital şi astfel au aflat explicaţia comportării sale: Elisabeth avea o tumoră mare pe creier, ca recidivă a unui cancer al sânului care stagnase de mulţi ani.

Fata nu avea nimic cu preotul, însă nu putea vorbi şi nu se putea mişca din pricina crizei pe care o avea, cu excepţia momentelor în care s-a rugat împreună cu mama ei şi s-au închinat la icoană!

După efectuarea tomografiei, medicii i-au acordat fetei doar câteva săptămâni de viaţă.

La următoarea reexaminare s-a constatat însă că tumora a dispărut cu desăvârşire, medicii neputându-şi explica decât printr-o minune vindecarea fetei.

______________

p. s.

O copie a acestei icoane adusă de mine din muntele Athos o am și eu la Paraclisul
,, Sfântul Nectarie Taumaturgul " din cadrul Spitalul Municipal din Dorohoi .

Stapana si Doamna, prin datatoarea de bucurie, preacinstita icoana ta
,, Imparateasa a Toate", mantuieste pe cei care cu fierbinteala cer mila ta; slobozeste-i din toate durerile pe cei care alearga la tine, din toate necazurile scapa turma ta care cere de la tine mijlocirea ta.

                                                   Rugaciunea intai catre Maica Domului

Atotbuna Stapana, Sfanta Maica a lui Dumnezeu, Pantanassa, Imparateasa a Toate, nu sunt vrednic ca sa intri sub acoperamantul Tau. Ci ca ceea ce esti milostiva Maica Dumnezeului celui milostiv, spune numai un cuvant si se va tamadui sufletul meu si trupul meu slabit se va intari. Caci tu ai tarie putincioasa si cuvantul tau este plin de putere, o, Imparateasa a Toate. Adu-mi biruinta, roaga-te pentru mine ca sa maresc numele tau cel minunat totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor.
Amin!

                                                               Rugaciunea a doua

O, Preacurata Maica a lui Dumnezeu, Imparateasa a Toate, auzi suspinurile noastre cele pline de durere inaintea icoanei tale celei facatoare de minuni. Intoarce-ti privirea spre copiii tai bolnavi de boli netamaduite, care cad inaintea sfintei tale icoane cu credinta. Si precum pasarea isi acopera cuibul cu pui cu aripile, asa acopera-ne si tu, Fecioara, cu omoforul tau cel vindecator. In acest loc in care nadejdea se subtiaza, mila ta sa fie nadejde neindoielnica. Aici unde grijile amare ne coplesesc, da-ne rabdare si odihna; unde chinul si deznadejdea se cuibaresc in suflet, fa sa rasara lumina necreata a lui Dumnezeu. Mangaie-i pe cei fricosi, intareste-i pe cei slabi, varsa blandete si lumina peste inimile amarate. Vindeca poporul tau cel bolnav, atotmilostiva stapana, binecuvanteaza mintile si inimile doctorilor, ca sa fie instrumentele Atotputernicului doctor - Iisus Hristos, Mantuitorul. Ne rugam inaintea icoanei tale ca puterea ta sa traiasca in noi, Stapana si Doamna. Intinde mainile tale pline de vindecari, bucuria celor intristati, mangaierea celor indurerati, ca degrab primind ajutorul tau cel minunat sa laudam Treimea cea de viata Facatoare si nedespartita, Tata, Fiu si Duh Sfant, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!
Acest Acatist a fost trimis de calugaritele de la manastirea de convertite la Ortodoxie, Sfantul Paisie Velicicovschi din Arizona. L-am tradus cu ajutorul Maicii Domnului, Imparateasa a Toate, dupa versiunea engleza pentru ca cei bolnavi sa aiba o mangaiere in suferinta lor. Binefacerile Preasfintei Fecioare si Imparatese - Pantanassa - sa se reverse peste noi toti, caci ea este rugatoarea noastra inaintea Fiului Sau si Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos.
Amin!

Teodor Ciurariu

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ