Dorinţa de cele înalte,
Fără trupească dovedire
-Prin post profund şi nevoinţă-
Vorbeşte tocmai de iubire.
Iubirea asta –fără cruce-
I’un argument suprem adus
La ecumenica unire,
Cu erezia din apus.
Azi istruirea –fără cruce-
Şi ce-i uşor şi la vedere,
-Cu priză şi efect la public-
Celor de sus le dă putere.
Ortodoxia nu mai este,
Ce-a fost în oamenii smeriţi,
Lăuntrică, duhovnicească
Şi-n duhul sfinţilor părinţi.
Azi instituţia vorbrşte
Şi cei cu’naltă instruire,
Asceza chiar şi-n mânăstire,
Rămâne vorbă nu trăire.
Iar milostenia-i o probă
Şi argument FORTE, adus
Pe faţă, public, la vedere,
Nu cum ne-a învăţat Iisus.
Iubire. Sinceră iubire,
Şi dragoste adevărată,
Se cere şi se strigă public,
Dar care-i dragostea curată ?
Iată părintele ce spune
-Şi el şi toţi sfinţii părinţi-
Cum fără post şi pocăinţă,
Nicicând nu devenim smeriţi.
Nicicând nu dovedim iubirea
Cu fapte ces doar la faţadă,
Făcute- public, madiatic-
Ca toată lumea să le vadă.
Credinţa -dacă-i ortodoxă-
Arată public curăţia
Prin marile valori creştine,
Respectul sincer, modestia.
Acestea când vorbesc în public,
Ortodoxia e trăită,
Iubirea e duhovnicească
Şi nu se cere dovedită.
Când toate’acestea-s argumentul
Ce se aduce în Iisus,
Ortodoxia ne sfinţeşte
Şi-n cei de jos şi-n cei de sus.
De nu-i aşa păcatul strigă
Că tot ce facem e lumesc,
Este credinţă pentru public
Fără efect duhovnicesc.
Sursa Mail
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu