Sapte usi (Costache Ioanid)

DOAMNE AJUTA! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...

La o usa cu păcate
(cum sunt toate…)
A bătut încetisor
mâna cea cu sfânt izvor.
A bătut cu bunătate.
Însă omul cu zăvor
era prins de Asmodeu
Într-un somn adânc si greu.

Si-a bătut din nou la usă
bratul dragostei divine.
-Cine bate? Cine bate?
-Eu sunt, Leul care vine;
astăzi Mielul blând si mut,
dat la moarte pentru tine.
-Pentru mine? Cum se poate?
Dar ce crimă am făcut?
Eu nu mint, nu fac trafic,
casa nimanui nu stric,
nu mă-mbăt, nu trag tutun,
nu mă cert, nu mă răzbun…
Eu sunt omul cel mai bun.
La biserică mă duc…
si la Pasti si al Crăciun…
Biblia …am răsfoit-o…
hăt, pe când eram un tânc…
Si zicând acestea, gazda
adormi si mai adânc.

Si-a bătut în altă parte
Călătorul milenar
coborât de pe Calvar.
-Este cineva la usă?
zice-o voce cu tepusa.
-Eu, Cuvântul ce dă Har.
-Cum? Aici? La mine-n casă?
Eu sunt foarte ocupat.
Treburile nu mă lasă.
nici măcar să stau la masă.
Mă iertati, dar nu descui.
Cine are timp de sfaturi,
treaba lui!

Si-a bătut Iisus la usă
unui om la fel de rău.
-Cine-i?
Salvatorul tău.
-Salvator?! Eu n-am nevoie!
Dacă-n cer, în tot înaltul,
la Iehova sau la Joe.
E un Rai mai sus de stele,
nu mă duc purtat de altul,
ci cu aripile mele!

Si-a bătut Iisus la altă usă
mâna marelui proscris.
Usa s-a …întredeschis.
-Cine-i si cu ce dorintă?
-Sunt de Tatăl Meu trimis
ca să vă aduc salvare
prin credintă,
cum profetii au prezis.
-Da, credinta nu e rea…
Dar, de-i vorba de caintă,
eu nu las credinta mea!
Datina cea batrânească!
Pastele cu miel, cu pască,
anul nou cu baclava,
pește la Buna Vestire.
Uite, asta-i mântuire!

Să mă las ca rătăcitii
de atatea vechi traditii,
de petreceri bunaoară,
de minciuna… necesară…
de o glumă… de-o tigară
si… de tot ce se iveste?…

Să se lase cine-o vrea!
Îl priveste.
Eu nu las credinta mea!

Si, din nou, Acel ce-imbie
a bătut la alt camin.
-O, Stăpânul meu divin,
ce înalta bucurie!
Ai venit din Empireu
ca să vizitezi în treacăt
pe-un nevrednic cum sunt eu.
Uite, Îti sărut sandala
ca Maria din Magdala,
după cum Ti se cuvine.
Si-acum…du-Te si imparte
Vestea bună mai departe.
Si…mai vino pe la mine…

Si Iisus S-a dus sa bată,
cu acelasi dor in piept,
la o usă departată.
-Domnul meu, de când Te-astept!
Vino, căci Ti-am pregătit

o odaie-nmiresmată,
cea mai bună încăpere,
cu fotolii si laicere,
ca să stăm mai mult, mai mult…
Tu să-mi tâlcuiesti mistere,
eu să stau sa Te ascult.
intră dar, Lumina vie,
fagure de mângâiere!
Însă…n-atinti prin casă
ochii Tăi din alte sfere,
căci…e-atâta murdărie
prin unghere…

Iar la urmă Calătorul a bătut la un pridvor.
Prin păienjenisuri sumbre si prin fum ametitor,
Se stârni un joc de umbre
si se auzi un geamăt:
“Ajutor! Ajutor!”
Si deodată
se cutremură pridvorul
de o luptă-nversunată.
Ca năluci în vai desarte,
umbrele loveau de moarte.
Zanganira geamuri sparte.
Apoi usa a fost dată
la o parte.

-Doamne, hotii mă sugrumă.
Uite-mă cum mă legară.
Casa mea…era un templu,
un Eden, odinioară.
Dar prietenii cu mască
au stiut să mă-mbrâncească
în orgie si inviciu-
si din templul meu facură
o tavernă si-un ospiciu.
Vino, Doamne, da-i afară!

Si Iisus, luând în mână
bici de funii si curele,
iată-L…face-un pas cu ele.
sare usă din tâtână.
Cade lantul pe podele.
Fug ca serpii prin tarână
toti prietenii de rele.
Fuge pofta si minciuna,
furtisagul si betia,
îmbuibarea si trufia;
fug…fug pe totdeauna.

-Doamne, sunt salvat! Sunt liber!
Casa mea a Ta e toată!
Nu mai pleci de-aici Iisuse,
niciodată!
Intră ca Stăpân pe veci.
schimbă totul cum Îti place,
fă ce vrei, dar nu mai pleci!…

Fericit si plin de pace,
Domnul iute Isi sumete
mânecile Lui de in.
zboară sticlele de vin,
vestejitele buchete,
scrumiere si brichete,
toată spuma de venin.

Da. A fost învins dusmanul!
Se înaltă-n soare schele…
Cu luciri de baionete,
bate, bate târnăcopul
în perete.

Lumea plină de mirare,
trecători, prieteni, rude,
toti se-ntreabă: Ce-o fi oare?
Iar Zidarul le raspunde:

“deocamdată, demolare!”