DOAMNE AJUTA!
Întreaga noastră fiinţă, materială şi spirituală, cu toate cele ce sunt în ea, comunică şi se uneşte cu harul Domnului – unindu-se, chiar, cu însuşi Domnul – cu ajutorul unor elemente palpabile: astfel, pâinea şi vinul se fac Trupul şi Sângele Domnului, fiinţa Sa văzută; Biserica se face casa Sa, pe Sfânta Masă, în altar, stă nevăzut însuşi Domnul, ca un împărat; pe Cruce ni Se arată, într-un fel, cu trupul, răstignit; prin Cruce face minuni, vădindu-ţi prin ea puterea dătătoare-de-viaţă.
Domnul se află în univers ca într-o biserică, întreg, în orice loc, neîngrădit în spaţiu, întotdeauna mai presus de orice spaţiu şi de orice timp. Vi se pare de necrezut că Domnul poate să ne unească cu Sine, cu puterea Sa, cu harul Său mântuitor, prin elemente materiale? Miraţi-vă mai bine de modul cum a unit Domnul în om chipul Său cel dum-nezeisc cu materia, cu pământul, cu pulberea, cum a făcut ca această „pulbere” să poată să gândească să vorbească, să răspândească în juru-i buna mireasmă a blândeţii, adevărului, iubirii şi să facă, în comun, atâtea lucruri, pe drept cuvânt minunate.
Miraţi-vă cum această „pulbere” închide în sine şi atâtea „suflete” necuvântătoare, fiecare cu modul său de a fi înzestrate cu un fel de intuiţie, care le dă sete de viaţă, putinţa de a se bucura, simţul de autoconservare, priceperea de a-şi obţine hrana, de a-şi asigura cele necesare pentru o existenţă ferită de primejdii, de a-şi creşte progeniturile, de a şti foarte bine cum să se apere.
Minunaţi-vă cum toate sau aproape toate corpurile inerte, neînsufleţite sunt legate între ele printr-o forţă insesizabilă, care fie că pune în mişcare mase enorme (precum corpurile cereşti), fie că transformă materia în forme de o frumuseţe desăvârşită, păstrându-le însă aspectul general (vegetaţia!). Minunează-te că atâta enormă diversitate de forţe a fost creată de Dumnezeu Atotputernicul, El însuşi lucrând prin toate forţele. După cum la Dumnezeu – Cel ce face minuni – totul este minunat, întocmai şi în credinţă, minunat este totul, deşi nevăzut, dar lucrând în mod real.
Domnul se află în univers ca într-o biserică, întreg, în orice loc, neîngrădit în spaţiu, întotdeauna mai presus de orice spaţiu şi de orice timp. Vi se pare de necrezut că Domnul poate să ne unească cu Sine, cu puterea Sa, cu harul Său mântuitor, prin elemente materiale? Miraţi-vă mai bine de modul cum a unit Domnul în om chipul Său cel dum-nezeisc cu materia, cu pământul, cu pulberea, cum a făcut ca această „pulbere” să poată să gândească să vorbească, să răspândească în juru-i buna mireasmă a blândeţii, adevărului, iubirii şi să facă, în comun, atâtea lucruri, pe drept cuvânt minunate.
Miraţi-vă cum această „pulbere” închide în sine şi atâtea „suflete” necuvântătoare, fiecare cu modul său de a fi înzestrate cu un fel de intuiţie, care le dă sete de viaţă, putinţa de a se bucura, simţul de autoconservare, priceperea de a-şi obţine hrana, de a-şi asigura cele necesare pentru o existenţă ferită de primejdii, de a-şi creşte progeniturile, de a şti foarte bine cum să se apere.
Minunaţi-vă cum toate sau aproape toate corpurile inerte, neînsufleţite sunt legate între ele printr-o forţă insesizabilă, care fie că pune în mişcare mase enorme (precum corpurile cereşti), fie că transformă materia în forme de o frumuseţe desăvârşită, păstrându-le însă aspectul general (vegetaţia!). Minunează-te că atâta enormă diversitate de forţe a fost creată de Dumnezeu Atotputernicul, El însuşi lucrând prin toate forţele. După cum la Dumnezeu – Cel ce face minuni – totul este minunat, întocmai şi în credinţă, minunat este totul, deşi nevăzut, dar lucrând în mod real.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu