DOAMNE AJUTA!
Maica Domnului in Calendarul popular
Trecerea
de la vara la toamna pastreaza in Calendarul popular amintirea unui
stravechi inceput de an, marcat de moartea si renasterea Zeitei Muma,
peste care parintii Bisericii crestine au suprapus moartea (Adormirea) si nasterea Fecioarei Maria.
Inversand evenimentele care deschid si inchid viata sfintei, mai intai
moartea (15 august) si apoi nasterea (8 septembrie), Biserica crestina a
preluat, de fapt, modelul preistoric: moare mai intai reprezentarea
mitica ajunsa la varsta senectutii, in cazul de fata Santamaria Mare, si
apoi se naste Santamaria Mica. Textele religioase indeamna sa ne
bucuram la nasterea Fecioarei Maria: Sa
trambitam duhovniceste...; Ioachim se veseleste si Ana praznuieste; Sa
dantuiasca toata faptura, sa se veseleasca si David... etc. (Mineiul pe septembrie, Editura
Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane,
Bucuresti, 1984, p. 98 - 116). Cu toate acestea, romanii intampina cu
mai mare bucurie celebrarea mortii, Santamaria Mare (15 august), nu a
nasterii, Santamaria Mica (8 septembrie).
Fecioara
Maria este identificata in Panteonul romanesc in mai multe ipostaze:
Santamaria Mare (15 august), Santamaria Mica (8 septembrie) si cu
sinonimele Maicii (Precesta Mare si Precesta Mica). Importanta
calendaristica a Santamariei Mari
este subliniata de postul de doua saptamani care o prefateaza (1-14
august), de pelerinajele organizate la manastirile cu acelasi hram, de
deschiderea unui important sezon de nunti (16 august - 14 noiembrie), de
inceperea targurilor si iarmaroacelor de toamna, de praznicele de
pomenite a mortilor si pomenile date pentru cei in viata. Perioada
dintre cele doua Santamarii, numita Intre Santamarii, se
considera timp optim pentru semanaturile de toamna, "campanie de
semanat" determinata de batrani prin observarea, incepand cu noaptea de Sanziene 23 / 24 iunie, evolutiei pe cer a constelatiei Gainusei. Acum se incheia varatul oilor la munte (La Santamaria Mare / Tulesc oile la vale!), barbatii isi schimba palaria cu caciula (A venit Santamarie / Te-ai p...in palarie!), se
interzice scaldatul in apa raurilor spurcata de cerb si dormitul pe
prispa sau in tarnatul casei, in sudul tarii se angajau pandarii la vii
si se luau masuri de protectie magica a podgoriilor impotriva pasarilor,
se "bateau" (culegeau) nucii. Santamaria Mare este cea mai indragita
divinitate feminina a Panteonului romanesc, invocata si astazi de fete
pentru grabirea casatoriei, de femei pentru usurarea nasterii, de
pagubiti pentru prinderea hotilor, de descantatoare pentru vindecarea
bolilor etc. Ea are trasaturile Nascatoarei, a Marii Zeite
neolitice, invocata in momentele de grea cumpana ale omului. In basme
ajuta eroinele sa iasa din impas, dar le pedepseste cu asprime cand ii
incalca ordinele, vindeca boli grele, reda vederea fiicei orbite de mama
vitrega, inzestreaza fecioara vrednica si ascultatoare si o casatoreste
cu fiul de imparat etc. In unele traditii Maica Domnului,
adesea identificata cu astrul noptii, Luna, sau cu Pamantul, se roaga
de Dumnezeu sa nu prapadeasca lumea, sa nu izgoneasca vanturile cu
avantajele care le aduc acestea oamenilor.
Conform traditiei crestine, Fecioara Maria
a fost nascuta miraculos. Parintii ei, Ioachim, descendent al unui
neam imparatesc, si Ana, descendenta din neamul lui David, erau
defaimati si huliti ca nu aveau copii. Ioachim se roaga lui Dumnezeu in
munti iar femeia lui, stearpa si neroditoare, in gradina sa le
dea rod sfant pantecelui. Dupa unele traditii populare, Ana ar fi ramas
insarcinata mirosind sau sarutand o frunza de par sau o floare,
credinta care avea sa genereze si sintagma copil din flori pentru nasterea nelegitima. Dupa alte traditii s-ar fi nascut din durere de inima, dintr-o
mama de sapte ani si un tata de saptezeci si sapte. Pruncul Iisus, el
insusi zamislit miraculos, din sarutul unei icoane gasite intr-o
fantana, este nascut de Maica Domnului
in grajdul Mosului Craciun, zeu la varsta senectutii care se opune
venirii Fiului pe lume. Venirea Fiului, prin nastere, insemna, in
mentalitatea celor vechi, plecarea (moartea) Mosului. Maica Domnului
binecuvanteaza boii, vacile, oile si porcii pentru ca au incalzit-o si
hranit-o in timpul nasterii, randunelele pentru ca au dat vestea ca va
invia Iisus, ciocarlanul schiop pentru ca l-a vazut pe Mantuitor
rastignit, el insusi fiind lovit cu o piatra. In schimb, a blestemat
calul pentru ca a rontait si tropait in timpul nasterii sau ca a mancat
fanul in care a fost ascuns Pruncul, paianjenul pentru ca a intrecut-o
la tors, lemnarul pentru ca i-a facut lui Iisus crucea grea, iar pe
feciorul agresiv, numit Navalnicul, care a speriat-o cand mergea la
molifta, la 40 de zile de la nastere, il transforma in buruiana folosita
in farmecele de dragoste etc.
Dupa
aproximativ un ciclu lunar scurs de la moartea Fecioarei, crestinii ii
celebreaza nasterea. Unele din obiceiurile specifice Santamariei Mici
au fost preluate de sarbatoarea vecina, inaltarea Sfintei Cruci
(14 septembrie) numita in Calendarul popular Ziua Crucii si, local,
Ziua Sarpelui. La aceste sarbatori se faceau observatii astronomice si
pronosticuri meteorologice, se culegeau plante de leac si altele. Foarte
interesante sunt credintele romanesti despre sarpe, unul dintre cele
mai vechi simboluri calendaristice ale omenirii. Sarpele este una din
primele divinitati ale omenirii, atestata de arheologi inca din
paleolitic. Semnificatia exclusiv malefica este relativ tarzie si este
legata de mitul biblic. Omorarea lui se pedepsea cu moartea unei
persoane, femeie daca murea serpoaica, barbat daca murea sarpele, iar
aparitia sarpelui in pragul casei ara considerat semn de moarte: Oamenii
mai cred ca "Sarpe este la toata casa; unde este sarpe e noroc in casa,
merge bine si nici un rau, nici un farmec nu se prinde. Fereasca
Dumnezeu sa-1 omori, ca indata moare unul din gospodari. Acela se cheama
sarpe de casa. S-au vazut astfel de serpi band lapte din strachina,
de-a valma cu copiii. Copiii le dadeau cu lingura peste cap, plangand ca
le mananca laptele, dar serpii mancau inainte, nu se suparau" (Moldova,
Muntenia).
Unele
credinte se refera la Sarpele blestemat de Dumnezeu: "Sarpele nu a fost
de la inceput sarpe. A fost om si locuia la Dumnezeu in cer, dar l-a
blestemat si l-a facut sarpe cand a inselat-o pe Eva"; "in cer, la
Dumnezeu, sunt de toate lighioanele, numai serpi nu. Sarpele dintai era
zburator, avea aripi si picioare, sedea in cer si era bun la Dumnezeu.
Dar, el a primit duh rau intr-insul si a invatat-o pe Eva de au
pacatuit. Dumnezeu s-a maniat si i-a dat afara din Rai, atat pe dansii
(Eva si Adam), cat si pe sarpe. Sarpelui i-a luat picioarele, i-a taiat
aripile si l-a aruncat pe Pamant blestemandu-l sa se taraie ca funia,
iar cand il va durea capul sa iasa la drum, ca va veni popa si ii va
face agheasma sa-i treaca. De aceea iese sarpele la drum, iara omul
merge cu maciuca de-i da in cap si-l omoara"; "Sarpele e degetul
Diavolului. Avea el un deget mai surubar si s-a gandit oare ce ar putea
face dintr-insul? "Ia sa-l tai sa-mi fac mie un ajutor" zise el, si cum
l-a aruncat pe pamant a inceput a umbla. S-a facut sarpe" (Bucovina).
Relatiile
dintre om si natura erau reglementate dupa reguli care aveau ca efect
mentinerea unui echilibru intre componentele mediului geografic. Spre
deosebire de Calendarul bisericesc,
dedicat Sfintei Treimi si catorva mii de sfinti, omul satului
traditional isi impartea zilele Calendarului popular cu plantele (Nunta
Urzicilor, Ziua Graului), pasarile (Ziua Cucului, Dragobete, Constantin
Graur, Martea Ciorilor etc.) si animalelor (zile ale ursului, lupului,
calului, sarpelui etc). Iata o credinta despre interdictia de a omori
sarpele: "Daca gasesti sarpe dupa Ziua Crucii n-ai voie sa-l omori.
Numai pana in aceasta zi se poate omori, pe urma e pacat. La Ziua Crucii
intra dihaniile in pamant, iar sarpele care a muscat pe cineva, om sau
vita, nu-l primeste pamantul sa intre inapoi, si umbla ratacind in toate
partile, iese la drum sa-l omoare omul".
Cele doua Santamarii incadreaza calendaristic Anul Nou Biblic (1 septembrie), presupusa Facere a lumii (anul
5508 i. H.). Multe din trasaturi specifice Anului Nou Biblic si ale
mitului creatiei paterne a Lumii au fost preluate de Santamariile
romanesti, purtatoare ale mitului creatiei materne a Lumii.
ION GHINOIU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu