13 octombrie 2024

𝐂𝐢𝐧𝐬𝐭𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐈𝐜𝐨𝐚𝐧𝐞𝐢 𝐌𝐚𝐢𝐜𝐢𝐢 𝐃𝐨𝐦𝐧𝐮𝐥𝐮𝐢 "𝐒𝐞𝐝𝐦𝐢𝐞𝐳𝐞𝐫𝐬𝐤𝐚𝐲𝐚"

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

                   


Icoana Maicii Domnului "Sedmiezerskaya" este prăznuită pe 26 iunie, 28 iulie și 13 octombrie. Aceste trei zile de prăznuire au fost stabilite pentru a cinsti izbăvirea orașului Kazan de epidemia de ciumă din anul 1654-1655 (26 iunie), apoi izbăvirea de epidemia de ciumă din anul 1771 (28 iulie) și mutarea icoanei de la Ustiug la mănăstire (13 octombrie).
Numele acestei icoane sfinte vine de la Mănăstirea Sedmiezerskaya, care se traduce "mănăstirea celor șapte lacuri". Din acest motiv, această icoană mai este denumită și icoana Maicii Domnului "Șapte lacuri". La începuturi, mănăstirea era înconjurată de șapte lacuri mici, care mai apoi au fuzionat într-unul singur, mai mare.
Această mănăstire a fost întemeiată de călugărul Eftimie. El a adus icoana "Sedmiezerskaya" din Ustiug și a așezat-o în biserica mănăstirii nou-înființată (lângă orașul Kazan), în ziua de 13 octombrie 1615.
La mijlocul secolului al XVII-lea, orașul Kazan și mare parte din Rusia a fost cuprinsă de ciumă. În scurt timp au murit aproape toți locuitorii orașului, aproximativ 48000 de oameni.
Icoana Maicii Domnului "Sedmiezerskaya" a fost adusă în oraș în procesiune. După ce au înconjurat zidul de piatră al orașului, icoana a fost așezată în Biserica Bunei Vestiri. După privegherea de toată noaptea și Sfânta Liturghie de a doua zi, icoana a fost purtată în procesiune printre casele din lemn ale orașului. Șapte zile de rugăciuni și procesiuni au fost necesare pentru ca ciuma să se îndepărteze.
După trecerea epidemiei, călugării au cerut ca icoana să se întoarcă în mănăstire. Ei au săvârșit o priveghere de toată noaptea în cinstea icoanei, și au hotărât să o ducă în procesiune înapoi la mănăstire. Dar când se pregăteau să scoată icoana din biserică au fost împiedicați de o furtună de zăpadă. Acest fapt s-a repetat de trei ori, și de aceea s-a decis ca sfânta icoană să rămână în Kazan pentru un timp.
Icoana s-a întors la Mănăstirea Sedmiezerskaya abia în 1655.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Amin.

Niciun comentariu:

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ