27 iulie 2022

Rugaciuni catre Icoana Maicii Domnului "Pantanassa "-vindecatoarea de cancer

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

                            

Atotbuna Stapana, Sfanta Maica a lui Dumnezeu Pantanassa, Imparateasa a toate, nu sunt vrednic sa intri sub acoperamantul sufletului meu. Ci ca ceea ce esti milostiva, Maica Dumnezeului Celui Milostiv, spune numai un cuvant si se va tamadui sufletul meu, si trupul meu slabit se va intari. Caci tu ai tarie puternica, si cuvantul tau este putere, o, Imparateasa a toate. Adu-mi biruinta, roaga-te pentru mine, ca sa maresc numele tau cel minunat totdeauna, acum si in veci vecilor. Amin!
Rugaciunea a doua
O, Preacurata Maica a lui Dumnezeu, Imparateasa a toate, auzi suspinurile noastre cele pline de durere, inaintea icoanelor tale celei facatoare de minuni. Intoarce-ti privirea spre copii tai bolnavi de boli netamaduite, care cad cu credinta inaintea sfintei tale icoane. Si precum pasarea isi acopera cuibul de pui cu aripile, asa acopera-ne si tu, Fecioara, cu omoforul tau cel vindecator. In acest loc in care nadejdea suptiaza, mila ta sa fie nadejde neindoielnica. Aici unde grijile amare ne coplesesc, da-ne rabdare si odihna, unde chinul si deznadejdea se cuibaresc in suflet, fara sa rasara lumina necreata a lui Dumnezeu. Mangaie-i pe cei fricosi, intareste-i pe cei slabi, varsa blandete si lumina peste inimile amarate. Vindeca poporul tau cel bolnav, atotmilostiva Stapana, binevinteaza mintile si inimile doctorilor, ca sa fie instrumentele Atorputernicului Doctor Iisus Hristos, Mantuitorul. Ne rugam inainte icoanei tale, ca puterea ta sa traiasca in noi, Stapana si Doamna. Intinde mainile tale pline de vindecari, bucuria celor intristati, mangaierea celor indurerati, ca degrab primind ajutorul tau cel minunat, sa laudam Treimea cea de viata Facatoare si nedespartita Tatal, Fiul si Duhul Sfant, acum si pururea si in veci vecilor. Amin!

12 iulie 2022

Rugăciune

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


O, Fecioară preamărită, înfrumuseţarea prodromiţilor şi lauda închinătorilor, tu i-ai spus Sfântului Petru Athonitul că „Muntele Athosului l-am ales, din toate părţile pământului, şi am hotărât să îl afierosesc spre a fi îndestulată locuinţă monahilor şi pustnicilor", şi în acest munte ai voit a aduce icoana ta. O, împăcare a noastră cu Dumnezeu, care ne-ai dăruit noul praznic de minuni izvorâtor al icoanei tale, nimeni n-a pierit din cei ce aveau spre tine nădejdea bunei credinţe. Tu, care împleteşti cununi după vrednicie celor ce te laudă şi dăruieşti cererile tuturor celor ce te cinstesc după cuviinţă, din negura patimilor mântuieşte-ne, curăţind necurăţia noastră.
Neadormita noastră păzitoare, care degrabă îi întâmpini pe cei ce te cheamă, dat-ai robilor tăi chipul feţei tale cel preacinstit şi cu totul luminos, pe care îl sărutăm mulţumind. şi cu dragoste şi credinţă închinându-i-ne. Arată-ţi milele tale, Născătoare de Dumnezeu, primind cererile de folos ale robilor tăi. Depărtează de la noi norul patimilor şi al ispitelor, izbăveşte-ne de toată vătămarea trupească şi sufletească şi fii mijlocitoare a mântuirii noastre. Ajută-i pe cei ce cu dragoste se închină chipului tău nefăcut de mână omenească, ca să cinstească înfricoşatele minuni, semnele mai presus de fire ale icoanei tale.
O, pavăză tare a clerului bisericesc şi sprijin al celor din cinul monahicesc, miluieşte şi mântuieşte cu rugăciunile tale pe ortodocşii arhierei, preoţi şi diaconi, pe toţi monahii şi pe tot poporul dreptcredincios care ţi se închină. Ocroteşte obştea părinţilor prodromiţi şi pe toţi închinătorii care aleargă la icoana ta făcătoare de minuni. Caută spre noi cu milostivirea ta şi cu rugăciunea ta învredniceşte-i pe toţi creştinii să vieţuiască cu Hristos şi în locaşurile cereşti să se desfăteze. Cercetează-ne, Maică iubitoare de fii, pe noi, robii tăi, cu darul tău şi dăruieşte celor neputincioşi tămăduire şi sănătate desăvârşită, linişte celor înviforaţi şi mântuire tuturor, în vecii vecilor. Amin.

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ