30 septembrie 2020

Acoperămantul Maicii Domnului

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



Împărătesei celei alese mai înainte de veci, împărătesei celei mai înalte decât toată făptura cerului și a pământului, care a venit oarecând la rugăciune în biserica cea din Vlaherne și se ruga pentru cei din întuneric, acesteia și noi, cu credință și cu umilință, îi serbăm Acoperământul ei cel luminos. Iar tu, ca ceea ce ai putere nebiruită, izbăvește-ne pe noi din toate nevoile, ca să strigăm ție: Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!
Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos stătea în biserică în timpul privegherii, la ceasul al patrulea din noapte, adică la ora zece noaptea. Şi a ridicat ochii în sus deasupra norodului în biserică şi a văzut pe Maica Domnului că ţinea un omofor, adică un brâu aşa cum e omoforul la arhierei. Omoforul acesta strălucea mai mult decât soarele şi îl ţinea deasupra poporului. Maica Domnului era înconjurată de toţi îngerii cerului şi de toţi sfinţii, cel mai aproape de dânsa fiind Sfântul Ioan Botezătorul şi Sfântul Ioan Evanghelistul. Şi a auzit-o pe Maica Domnului zicând aşa: „Împărate Ceresc, primeşte pe tot omul care se roagă Ţie şi cheamă numele meu întru ajutor, ca să nu plece nimeni de la faţa mea neajutorat şi neascultat” (Acatistul Acoperământului Maicii Domnului, icosul 10).

Stând aşa Sfântul Andrei şi, având mintea curăţită prin raza Sfântului Duh, a zis către ucenicul său, Epifanie: „Fratele meu, oare vezi tu pe Împărăteasa tuturor cum acoperă poporul în biserică cu Sfântul ei acoperământ, şi auzi cum se roagă pentru toată lumea şi cum mijloceşte pentru noi, oamenii, în biserica aceasta?”. Îndată ce a zis cuvintele acestea – auzind şi Epifanie rugăciunea cu care se ruga ea Mântuitorului –, deodată a dispărut vedenia din biserică. Şi au păstrat ei taina aceasta o vreme, iar mai pe urmă au spus patriarhului şi altora că Maica Domnului a fost în biserică în noaptea aceea, la priveghere, şi a acoperit poporul cu dumnezeiescul ei acoperământ. Şi din acel an a început a se serba, mai întâi la Constantinopol, apoi în Rusia şi la alte popoare creştine, sărbătoarea aceasta, care se cheamă în ruseşte Pocrov, adică Acoperământul Maicii Domnului.
Când este boală pe faţa pământului, sau fel de fel de epidemii, ciumă sau tifos sau câte boli trimite Dumnezeu pentru păcatele noastre, când mor copiii, mor părinţii, mor fraţii şi surorile şi se despart unii de alţii, ea le aduce scăpare. Nimeni nu are putere să aducă sănătate lumii, decât Bunul Dumnezeu. Căci Maica Domnului, ca o Maică preabună, cade iar în genunchi şi se roagă:„Doamne, trimite sănătate şi fă văzduhul să le fie sănătos. Doamne, ridică osteneala şi durerea de pe văduve şi de pe copii, de peste sărmani şi de peste tot omul, că sunt mulţi, Doamne, care mă cheamă în ajutor şi voiesc ca prin rugăciunile mele să capete mila şi îndurarea Ta”. Şi aşa boala şi molima, şi orice altă durere, încetau cu darul lui Hristos, când nici doctorii nu mai ştiau ce să facă cu atâţia morţi, cu atâţia răniţi, cu atâţia care transmit boală. Iar Maica Domnului se străduieşte ca pe toţi să-i facă sănătoşi şi pe toţi să-i mângâie.
Parintele Ilie Cleopa

SPOVEDANIA, NE DESCHIDE PORTILE CERULUI

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



http://babylenutaicoaneortodoxe.blogspot.ro/

“Unui calugar pustnic i s-a aratat diavolul intr-o noapte si a inceput sa-i aminteasca pacatele: „Ai facut asta, asta si asta, … aceia, aceia si aceia..., vai si amar de sufletul tau!”. “Numai atata?”, a intrebat pustnicul? “Ba, ai mai facut si multe alte pacate si destule, ca sa ai parte de focul iadului nostru! “Te rog, scrie-mi-le pe o hartie, ca sa nu le uit!”, i-a zis călugărul pustnic. Cand au fost gata, pustnicul a luat hartia de la diavol, a facut peste ea semnul Sfintei Cruci si a scris cuvintele: Pacatele acestea, toate mi-au fost iertate de Dumnezeu Iisus Hristos, in Duhul Sfant prin parintele meu duhovnic in Taina Sfintei Spovedanii! Iar, apoi, cu binecuvantarea duhovnicului, am primit Sfanta Impartasanie, adica, Cinstitul Trup si Scumpul Sange al Domnului nostru Iisus Hristos, si prin aceste doua Sfinte Taine, PACATELE MELE AU FOST ACHITATE, (mi-au fost sterse faradelegile mele si de tot pacatul am fost curatit. Pustnicul, i-a intins hartia diavolului, spunandu-i: „Mi-ai dat nota de plata, poftim aici chitanta!”. Atunci, crapand de furie si de necaz, diavolul indata s-a facut nevazut”.
Bucuria mea, daca acestui pustnic spovedit si impartasit i-a amintit diavolul toate pacatele, atunci ce va fi cu cel care merge la judecata particulara sufletul negru, ca un tuci, catranit??? Osanda vesnica il asteapta si-i va spune Mantuitorul: “Prietene, cum ai intrat aici fara haină de nunta? El insa a tacut. Atunci Imparatul a zis slugilor: Legati-l de picioare si de maini si aruncati-l in intunericul cel mai din afara. Acolo va fi plangerea si scrasnirea dintilor. 

Caci multi sunt chemati, dar putini alesi. (Matei 22:12-14). Cine are minte, sa ia aminte! Amin si Aliluia!
                                                                                                                   Preot Ioan 🛎

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ