30 septembrie 2017

Praznicul Acoperãmântului Maicii Domnului.


DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Cuvânt la Acoperământul Preasfintei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu, din vedenia Sfântului Andrei şi a lui Epifanie.

Praznicul de astăzi, al Acoperământului, a început a se prăznui pentru o pricină ca aceasta: În zilele împăratului Leon cel Înţelept (886-912), în Constantinopol, spre Duminică, făcându-se priveghere de toată noaptea în cinstita biserică a Vlahernei, întru slava Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, la întâia zi a lunii octombrie şi de faţă stând mulţimea norodului, fiind ca la patru ceasuri din noapte, Sfântul Andrei, împreună cu ucenicul său, fericitul Epifanie şi-au ridicat ochii în sus şi au văzut pe Împărăteasa cerului, pe Acoperitoarea a toată lumea, pe Preasfânta Fecioară Născătoare de Dumnezeu, stând în văzduh şi rugându-se. Şi era ea strălucind de lumină ca soarele şi acoperind poporul cu cinstitul ei omofor, împreună cu oşti cereşti şi cu mulţime de Sfinţi, care în haine albe şi în cucernicie stăteau împrejurul ei, dintre care doi erau mai aleşi: Sfântul Ioan Înaintemergătorul şi Sfântul Evanghelist Ioan. Pe aceasta văzând-o, Sfântul Andrei a zis către ucenicul său, fericitul Epifanie: "Oare vezi, frate, pe Împărăteasa şi doamna tuturor, care se roagă pentru toată lumea?" Iar el a zis: "O văd, sfinte părinte, şi mă înspăimântez, că o văd acoperind pe oamenii ce sunt în biserică, cu cinstitul ei omofor, ce străluceşte mai mult decât soarele." Şi s-au auzit graiurile cele cu umilinţă ale rugăciunii ei către iubitul ei Fiu şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos: "Împărate ceresc, primeşte pe tot omul cel ce Te slăveşte pe Tine şi cheamă în tot locul preasfânt numele Tău. Şi acolo unde se face pomenirea numelui meu, pe acel loc îl sfinţeşte şi proslăveşte pe cei ce Te proslăvesc pe Tine şi rugăciunile celor ce cu dragoste mă cinstesc pe mine, Maica Ta, şi făgăduinţele, primeşte-le toate şi din toate nevoile şi răutăţile îi izbăveşte". Deci, nădăjduindu-ne, Stăpână, spre milostivele tale cuvinte, care le-ai zis către Fiul tău, am voit să nu rămână fără praznic sfântul tău Acoperământ, o, Preabună, ci precum tu voieşti a-ţi descoperi cinstitul praznic al Acoperământului tău, o, întrutot milostivă, împodobeşte-l. Ca şi cei ce te proslăvesc pe tine să se veselească, văzând numitele tale praznice mult strălucind; şi precum acolo pe norodul cel ce era în biserică cu milostivire l-ai acoperit, aşa ne acoperă şi pe noi, păcătoşii robii tăi, cu acoperământul aripilor tale, Fecioară, Acoperitoarea noastră Preasfântă Fecioară, surpând sfaturile şi gândurile celor ce cugetă rele asupra noastră. Şi, în ziua răutăţilor noastre, să ne acoperi pe noi, iar mai ales în ziua cea rea, când sufletul se va despărţi de trup, de faţă să stai nouă într-ajutor şi să ne acoperi pe noi de duhurile cele rele din văzduh, cele de sub cer şi în ziua înfricoşatei judecăţi să ne acoperi pe noi sub oblăduirea Acoperământului tău. Cu ale căreia preaputernice şi bine primite rugăciuni şi cu ale tuturor Sfinţilor Tăi, Dumnezeule, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

27 septembrie 2017

Rugaciune la Muntele Athos

                                                         BINECUVANTARE...


   Dumnezeu si Maica Domnului sa te binecuvanteze in toata ziua de astazi si in tot lucrul tau. Dumnezeu sa fie cu tine si nimeni impotriva ta. Mainile sa-ti fie la lucru, iar mintea la Dumnezeu: Iisuse, Iisuse, iarta-ma, Iisuse!, si doar asa, cu Iisus Hristos vei birui. Cand te rogi pentru ceilalti, prieteni si vrajmasi, atunci trimite Duhul Sfant in sufletul tau. Cand ti se va face observatie, fie ca gresesti fie ca nu, sa ceri iertare si in felul acesta te smeresti si vei primi Harul Duhului Sfant. Daca traim duhovniceste diavolul nu are putere, adica nu are stapanire asupra noastra. Tu ai grija de sufletul tau, roaga-te mereu, fiindca oamenii din zilele noastre, Sfanta Evanghelia o dau deoparte, pacatul il numesc moda. Lumea este in cadere libera spre iad, se indreapta spre distrugere totala, dar ultimul cuvant il va avea Iisus Hristos. De aceea, ai grija de sufletul tau si "PREGATESTE-TE SA TE INTALNESTI CU DUMNEZEU" (Amos 4:12). Preot Ioan

                   .

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ