DOAMNE AJUTA!
Rugaciune catre Maica Domnului
pentru prohod
O, prea Sfântă şi curată
O, Maică prea lăudată!
Care ai născut pe Domnul,
Să se mântuie tot omul;
Azi la sărbătoarea ta,
Glasul nostru-ţi va cânta,
O cântare de mărire,
Pentru sfânta-ţi adormire.
Te rugăm să o primeşti
Şi pe toţi să-i mântuieşti,
Ca o Maică prea iubită
Şi de oameni mult cinstită.
Căci, Fecioară noi te ştim
Milostivă, şi-ţi slăvim
Sfântă adormirea ta
Şi-n ea ne vom bucura.
Roagă-l dar pe Fiul tău,
Izbăvire de cel rău,
Să dea celor ce-l iubesc,
Iar pe tine te cinstesc,
Fiindcă te-ai învrednicit
Către Domnul prea iubit,
De mult har mântuitor
O, podoaba sfinţilor!
Rugăciunea Sfântului Roman
Sfântă
Maică Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, Maica noastră cea bună, cea
în-găduitoare, fi cu noi şi ne ajută ca odinioară pe plăcutul tău Roman,
a face şi noi cântare de laudă în sufletul nostru pentru scump fiul Tău
şi Dumnezeul nostru.
Învaţă-ne, Maică scumpă, a aduce prin
cântare şi prin vorbire, slavă lui Dumnezeu, întru întreita Sa faţă, ca
astfel, sufletul să ni-l scăpăm de la pieire şi să intrăm în căile cele
lumi-noase ale mântuirii.
Ajută-ne, Maica noastră cea dragă de
asemenea să putem să ne potrivim viaţa după sfânta învăţătură a domnului
Hristos, ca astfel între cântare şi între purtare asemănare
de-săvârşită să fie, că sfântă eşti Maică şi Ţie cu dragoste şi cu
smerenie ne închinăm acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Cristos a înviat !
S-au cutremurat stăpânii lumii la glasul blândului profet
Un duşman au văzut în fiul dulgherului din Nazaret
El n-a venit să răzvrătească, nu vrea pieirea nimănui
Desculţ pe jos colindă lumea şi mulţi hulesc în urma Lui
Şi mulţi cu pietre îl alungă şi râd de El ca de-un smintit
Iisus zâmbeşte tuturora Atotputernic şi smerit.
El orbilor le dă lumină şi muţilor le dă cuvânt
Pe cei infirmi îi întăreşte, pe morţi îi scoală din mormânt
Şi tuturora deopotrivă împarte darul său ceresc
Şi celor care cred într-însul şi celor cel batjocoresc.
Urască-l cei fără de lege, ce-i pasă Lui de ura lor?
El a venit s-aducă pacea şi înfrăţirea tuturor.
Din toată lumea asupriţii în jurul Lui s-au îngrămădit
Şi vijeliile de patimi la glasul Lui au amuţit.
“Fiţi blânzi cu cei ce vă insultă, iertaţi pe cei ce vă lovesc,
Iubiţi pe cei ce-n contra voastră cu duşmănie se pornesc.”
Cât bine, câtă fericire şi câtă dragoste-ai adus
Şi oamenii drept răsplătire pe cruce între tâlhari Te-au pus.
Au râs şi Te-au scuipat în faţă, din spini cunună Ţi-au făcut
Şi în deşarta lor trufie stăpâni asupră-ţi s-au crezut.
“Aduce-ţi piatra cea mai mare mormântul să-l acoperiţi
Chemaţi sutaşii cei mai ageri şi străji de noapte rânduiţi”
S-au veselit necredincioşii că au pus luminii stăvilar
Dar ea s-a întărit în focul durerilor de pe Calvar.
Şi valuri nemaipomenite peste pământ se împânzesc
Ducând dreptate şi iubire şi pace-n neamul omenesc.
Voi toţi ce-aţi plâns în întuneric şi nimeni nu v-a mângâiat
Din lunga voastră îngenunchere, sculaţi Cristos a înviat!
Rozariul
Lunea şi Joia:
Misterele de bucurie
1.
Buna Vestire. Iisuse îţi mulţumesc şi mă închin Ţie că ai voit să iei
trup omenesc din Sfânta Fecioară. Maică Sfântă dă-mi să fiu smerit ca
tine, ca Iisus să vină şi în mine.
2. Cercetarea Sfintei Elisabeta. Fecioară Sfântă, cercetează cu Iisus sufletul meu. Dă-mi iubire faţă de aproapele.
3. Naşterea lui Iisus. Iisuse pruncule, vino şi în ieslea inimii mele. Prea curată Fecioară, dăruieşte-mi să iubesc sărăcia.
4.
Întâmpinarea Domnului. Iisuse Mântuitorule, prunc mic fiind Te-ai
dăruit Tatălui veş-nic prin mâinile Sfintei Fecioare. Prin mâinile ei mă
dăruiesc şi eu ţie. Fă-mă Maică Sfântă, ascultător şi supus.
5.
Maria îl regăseşte pe Iisus în biserică. Iisuse, Lumina cea Adevărată,
dăruieşte-mi să iubesc Sfânta Biserică şi învăţătura sfântă. Maică
Fecioară, ajută-mă să nu pierd nicio-dată pe Iisus din sufletul meu.
Marţea şi Vinerea:
1.
Agonia lui Iisus. Iisuse, păcatele mele Ţi-au pricinuit sudorile de
sânge. Dăruieşte-mi Maică Sfântă durere pentru păcatele mele.
2.
Biserica lui Iisus. Iisuse milostive crud ai suferit pentru păcatele
noastre trupeşti. Fe-cioară Preacurată, dăruieşte-mi darul să mă lepăd
de poftele trupeşti.
3. Iisus, încoronat cu spini. Iisuse
împărate, cununa de spini sunt păcatele mele de mândrie şi gândurile
rele. Fecioară Sfântă, dă-mi gânduri curate.
4. Iisus îşi duce
crucea. Iisuse dăruieşte-mi putere să duc cu încredere crucea vieţii
mele. Fecioară Maică, întăreşte-mă şi mângâie-mă pe calea crucii.
5.
Răstignirea şi moartea lui Iisus. Iisuse răstignit pe cruce, întoarce
pe păcătoşi cum ai întors pe tâlharul de pe cruce. Fecioară îndurată,
dăruieşte-mi să iubesc pe Iisus.
Miercuri, Sâmbătă şi Duminică:
Misterele de mărire
1.
Învierea lui Iisus. Iisuse împăratul măriri, ajută-mă să înviez din
moartea păcatelor. Fecioară Preafericită, dăruieşte-mi credinţă tare şi
vie.
2. Înălţarea lui Iisus la cer. Iisuse biruitorule,
pregăteşte-mi şi mie un loc lângă Tine în cer. Maică bună, păzeşte-mă de
păcate.
3. Pogorârea Sfântului Duh. Iisuse biruitorule,
luminează-mă şi întăreşte-mă cu duhul Tău cel Sfânt. Fecioară
Preafericită fă-mă un mic apostol al Împărăţiei lui Iisus.
4.
Adormirea Maicii Domnului şi ridicarea ei la ceruri. Preasfântă Marie,
Maica noastră, fi lângă mine în ceasul morţii, ca să am o moarte sfântă
ca Adormirea ta.
5. Încoronarea Mariei în cer. Fecioară, Maria,
regină a cerului şi a pământului dăruieşte-mi harul să te slujesc aici,
ca să mă bucur cu tine în rai.
Amin.
Doamne
Iisuse Hristoase, iartă-ne nouă greşelile noastre şi sfinţeşte năzuinţa
noastră neputincioasă de a ne face vrednici de Tine.
Tu, Doamne
poţi face din vasul slab unul plin de puterea Ta sfântă. Stau dar şi eu
la picioarele Tale şi rog îndurarea Ta să se milostivească şi de mine,
sfinţind puţinătatea mea şi făcând-o aşadar primitoare de o învrednicire
mai mare.
Suntem, Doamne, nu numai slabi în cele bune, ci suntem
şi tari în cele rele: bârfeli, sudalme, ambiţii, porniri, invidii,
lăcomii, griji de ale lumii, sete de bun nume, dorinţe de prea-mărire,
gânduri ascunse şi câte alte păcătoşenii de acestea. Şi numai Tu poţi să
ne go-leşti fiinţa de atâtea stricăcioase apucături rele şi adânc
pierzătoare de suflet.
Vino, Doamne, cu sfânta Ta mână şi goneşte duhurile cele rele care stăpânesc vrăj-maşe trupul şi sufletul nostru.
Fă-ne
din nou Iisuse, copii Tăi dându-ne lumină albă în suflet, îndemn bun
cugetu-lui, iubire în toată fiinţa noastră, că Tu singur eşti puternic
şi fără Tine nu putem face ni-mic, Doamne al nostru, prea mărit şi
iubit, acum şi în vecii vecilor. Amin.
Maica noastră
cea bună şi cea iubitoare, pururea curată Fecioară Maria, născătoare de
Dumnezeu, ceea ce eşti mai slăvită fără de asemănare decât heruvimii şi
mai cinstită de-cât serafimii, fi preamărită şi de mine, păcătosul, care
cad la tine şi plângând te rog să-mi ajuţi să mă ridic din păcatul meu.
O,
maică dulce şi sfântă a noastră a păcătoşilor, rugămu-ne a mai răbda şi
a nu ne alunga de la Tine! Ci, mai vârtos, ne primeşte şi ne ocroteşte
împotriva răului, care necon-tenit ne urmăreşte, voind a ne cuprinde
pentru totdeauna.
Milostiveşte-te Maică sfântă, de noi şi nu ne
lăsa! Cădem la Tine şi nu mai voim să plecăm de la Tine! Spală-ne,
Maică, de murdăria păcatelor şi dă-ne lacrimi cu care să pu-tem nădăjdui
la milostivirea scump Fiului tău, care a venit în lume să mântuiască pe
cei pă-cătoşi, dintre care, cel dintâi sunt eu. Bună Maică, fi cu noi
şi nu ne lăsa, ca şi noi, să putem să-ţi cântăm slava, acum şi pururea
şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, inima cea iubitoare, lăcaşul cel sfânt al dragostei fără de margini, fi cu noi şi nu ne lăsa!
Doamne,
Doamne de-ar fi să socoteşti după mulţimea fărădelegilor noastre,
scăpare n-am mai avea, dar milostivirea Ta, Doamne, necuprinsă fiind,
nădejde căpătăm că ne vei ierta şi ne vei lăsa să ne ridicăm spre inima
Ta, Doamne, ca acolo să putem să ne odihnim în uşurare şi în
binecuvântare.
Doamne, Iisuse Hristoase, lumina lumii,
învredniceşte-ne a grăi şi noi cuvânt de sfântă propovăduire în numele
Tău şi a duce pe căile de lumină ale credinţei, pe cei care la atâţia
idoli pierzători se închină. Pune Doamne în gura noastră cuvânt
fierbinte de mărturi-sire şi adâncă cutremurare în duh, pentru ca în
felul acesta să fim şi noi nişte smeriţi apos-toli ai Tăi, ca astfel
făcând să putem nădăjdui în mântuirea noastră dând şi altora nădejdea
aceasta; că mare eşti Doamne şi bun şi iubitor cum mintea noastră nu
poate cuprinde şi Ţie dimpreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt se cuvine
slăvire şi închinare, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Maică Preacurată şi pururea fecioară Maria, maica noastră cea bună, fi cu noi!
Nu ne lăsa pe noi cei care credem în tine şi ne închinăm ţie!
Tu
mamă eşti şi noi copii tăi suntem. Trece-ne aşadar greşelile şi
păcatele noastre, mustrându-ne şi pedepsindu-ne, dar neîndepărtându-ne
de la tine. Că tu, bună şi milostivă eşti şi ţie slavă îţi aducem acum
şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne Iisuse
Hristoase, Dumnezeul nostru în ziua sfintei Tale învieri cădem la Ti-ne
şi Te rugăm să ne ierţi păcatele şi greşelile noastre să ne treci cu
vederea alunecările şi proastele grăiri, să ne ştergi toate uitările şi
ticăloasele trândăvii, să ne uiţi îndoielile şi în-tunecările, să ne
speli de toată spurcăciunea cea trupească şi cea sufletească. Şi dă-ne
Doamne, întemeiere bună întru sfânta Ta înviere, să credem cu putere în
ea, să ne închinăm ei şi să nădăjduim Doamne Iisuse Hristoase, că şi noi
vom învia precum Tu, Doamne, acum şi totdeauna şi nu ne alunga de la
Tine, după păcatele şi greşelile noastre, ci ne iartă, Doamne şi lasă-ne
să rămânem în turma Ta cea cuvântătoare; căci întru aceasta, ne căim,
Doamne şi ne scârbim de noi înşine, voind a ne curăţi şi a ne înălţa din
nou spre lumina în-văţăturii Tale, Doamne.
Preamărit fi Doamne, dimpreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
S-au cutremurat stăpânii lumii la glasul blândului profet
Un duşman au văzut în fiul dulgherului din Nazaret
El n-a venit să răzvrătească, nu vrea pieirea nimănui
Desculţ pe jos colindă lumea şi mulţi hulesc în urma Lui
Şi mulţi cu pietre îl alungă şi râd de El ca de-un smintit
Iisus zâmbeşte tuturora Atotputernic şi smerit.
El orbilor le dă lumină şi muţilor le dă cuvânt
Pe cei infirmi îi întăreşte, pe morţi îi scoală din mormânt
Şi tuturora deopotrivă împarte darul său ceresc
Şi celor care cred într-însul şi celor cel batjocoresc.
Urască-l cei fără de lege, ce-i pasă Lui de ura lor?
El a venit s-aducă pacea şi înfrăţirea tuturor.
Din toată lumea asupriţii în jurul Lui s-au îngrămădit
Şi vijeliile de patimi la glasul Lui au amuţit.
“Fiţi blânzi cu cei ce vă insultă, iertaţi pe cei ce vă lovesc,
Iubiţi pe cei ce-n contra voastră cu duşmănie se pornesc.”
Cât bine, câtă fericire şi câtă dragoste-ai adus
Şi oamenii drept răsplătire pe cruce între tâlhari Te-au pus.
Au râs şi Te-au scuipat în faţă, din spini cunună Ţi-au făcut
Şi în deşarta lor trufie stăpâni asupră-ţi s-au crezut.
“Aduce-ţi piatra cea mai mare mormântul să-l acoperiţi
Chemaţi sutaşii cei mai ageri şi străji de noapte rânduiţi”
S-au veselit necredincioşii că au pus luminii stăvilar
Dar ea s-a întărit în focul durerilor de pe Calvar.
Şi valuri nemaipomenite peste pământ se împânzesc
Ducând dreptate şi iubire şi pace-n neamul omenesc.
Voi toţi ce-aţi plâns în întuneric şi nimeni nu v-a mângâiat
Din lunga voastră îngenunchere, sculaţi Cristos a înviat!
Rozariul
Lunea şi Joia:
Misterele de bucurie
1. Buna Vestire. Iisuse îţi mulţumesc şi mă închin Ţie că ai voit să iei trup omenesc din Sfânta Fecioară. Maică Sfântă dă-mi să fiu smerit ca tine, ca Iisus să vină şi în mine.
2. Cercetarea Sfintei Elisabeta. Fecioară Sfântă, cercetează cu Iisus sufletul meu. Dă-mi iubire faţă de aproapele.
3. Naşterea lui Iisus. Iisuse pruncule, vino şi în ieslea inimii mele. Prea curată Fecioară, dăruieşte-mi să iubesc sărăcia.
4. Întâmpinarea Domnului. Iisuse Mântuitorule, prunc mic fiind Te-ai dăruit Tatălui veş-nic prin mâinile Sfintei Fecioare. Prin mâinile ei mă dăruiesc şi eu ţie. Fă-mă Maică Sfântă, ascultător şi supus.
5. Maria îl regăseşte pe Iisus în biserică. Iisuse, Lumina cea Adevărată, dăruieşte-mi să iubesc Sfânta Biserică şi învăţătura sfântă. Maică Fecioară, ajută-mă să nu pierd nicio-dată pe Iisus din sufletul meu.
Marţea şi Vinerea:
1. Agonia lui Iisus. Iisuse, păcatele mele Ţi-au pricinuit sudorile de sânge. Dăruieşte-mi Maică Sfântă durere pentru păcatele mele.
2. Biserica lui Iisus. Iisuse milostive crud ai suferit pentru păcatele noastre trupeşti. Fe-cioară Preacurată, dăruieşte-mi darul să mă lepăd de poftele trupeşti.
3. Iisus, încoronat cu spini. Iisuse împărate, cununa de spini sunt păcatele mele de mândrie şi gândurile rele. Fecioară Sfântă, dă-mi gânduri curate.
4. Iisus îşi duce crucea. Iisuse dăruieşte-mi putere să duc cu încredere crucea vieţii mele. Fecioară Maică, întăreşte-mă şi mângâie-mă pe calea crucii.
5. Răstignirea şi moartea lui Iisus. Iisuse răstignit pe cruce, întoarce pe păcătoşi cum ai întors pe tâlharul de pe cruce. Fecioară îndurată, dăruieşte-mi să iubesc pe Iisus.
Miercuri, Sâmbătă şi Duminică:
Misterele de mărire
1. Învierea lui Iisus. Iisuse împăratul măriri, ajută-mă să înviez din moartea păcatelor. Fecioară Preafericită, dăruieşte-mi credinţă tare şi vie.
2. Înălţarea lui Iisus la cer. Iisuse biruitorule, pregăteşte-mi şi mie un loc lângă Tine în cer. Maică bună, păzeşte-mă de păcate.
3. Pogorârea Sfântului Duh. Iisuse biruitorule, luminează-mă şi întăreşte-mă cu duhul Tău cel Sfânt. Fecioară Preafericită fă-mă un mic apostol al Împărăţiei lui Iisus.
4. Adormirea Maicii Domnului şi ridicarea ei la ceruri. Preasfântă Marie, Maica noastră, fi lângă mine în ceasul morţii, ca să am o moarte sfântă ca Adormirea ta.
5. Încoronarea Mariei în cer. Fecioară, Maria, regină a cerului şi a pământului dăruieşte-mi harul să te slujesc aici, ca să mă bucur cu tine în rai.
Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, iartă-ne nouă greşelile noastre şi sfinţeşte năzuinţa noastră neputincioasă de a ne face vrednici de Tine.
Tu, Doamne poţi face din vasul slab unul plin de puterea Ta sfântă. Stau dar şi eu la picioarele Tale şi rog îndurarea Ta să se milostivească şi de mine, sfinţind puţinătatea mea şi făcând-o aşadar primitoare de o învrednicire mai mare.
Suntem, Doamne, nu numai slabi în cele bune, ci suntem şi tari în cele rele: bârfeli, sudalme, ambiţii, porniri, invidii, lăcomii, griji de ale lumii, sete de bun nume, dorinţe de prea-mărire, gânduri ascunse şi câte alte păcătoşenii de acestea. Şi numai Tu poţi să ne go-leşti fiinţa de atâtea stricăcioase apucături rele şi adânc pierzătoare de suflet.
Vino, Doamne, cu sfânta Ta mână şi goneşte duhurile cele rele care stăpânesc vrăj-maşe trupul şi sufletul nostru.
Fă-ne din nou Iisuse, copii Tăi dându-ne lumină albă în suflet, îndemn bun cugetu-lui, iubire în toată fiinţa noastră, că Tu singur eşti puternic şi fără Tine nu putem face ni-mic, Doamne al nostru, prea mărit şi iubit, acum şi în vecii vecilor. Amin.
Maica noastră cea bună şi cea iubitoare, pururea curată Fecioară Maria, născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti mai slăvită fără de asemănare decât heruvimii şi mai cinstită de-cât serafimii, fi preamărită şi de mine, păcătosul, care cad la tine şi plângând te rog să-mi ajuţi să mă ridic din păcatul meu.
O, maică dulce şi sfântă a noastră a păcătoşilor, rugămu-ne a mai răbda şi a nu ne alunga de la Tine! Ci, mai vârtos, ne primeşte şi ne ocroteşte împotriva răului, care necon-tenit ne urmăreşte, voind a ne cuprinde pentru totdeauna.
Milostiveşte-te Maică sfântă, de noi şi nu ne lăsa! Cădem la Tine şi nu mai voim să plecăm de la Tine! Spală-ne, Maică, de murdăria păcatelor şi dă-ne lacrimi cu care să pu-tem nădăjdui la milostivirea scump Fiului tău, care a venit în lume să mântuiască pe cei pă-cătoşi, dintre care, cel dintâi sunt eu. Bună Maică, fi cu noi şi nu ne lăsa, ca şi noi, să putem să-ţi cântăm slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, inima cea iubitoare, lăcaşul cel sfânt al dragostei fără de margini, fi cu noi şi nu ne lăsa!
Doamne, Doamne de-ar fi să socoteşti după mulţimea fărădelegilor noastre, scăpare n-am mai avea, dar milostivirea Ta, Doamne, necuprinsă fiind, nădejde căpătăm că ne vei ierta şi ne vei lăsa să ne ridicăm spre inima Ta, Doamne, ca acolo să putem să ne odihnim în uşurare şi în binecuvântare.
Doamne, Iisuse Hristoase, lumina lumii, învredniceşte-ne a grăi şi noi cuvânt de sfântă propovăduire în numele Tău şi a duce pe căile de lumină ale credinţei, pe cei care la atâţia idoli pierzători se închină. Pune Doamne în gura noastră cuvânt fierbinte de mărturi-sire şi adâncă cutremurare în duh, pentru ca în felul acesta să fim şi noi nişte smeriţi apos-toli ai Tăi, ca astfel făcând să putem nădăjdui în mântuirea noastră dând şi altora nădejdea aceasta; că mare eşti Doamne şi bun şi iubitor cum mintea noastră nu poate cuprinde şi Ţie dimpreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt se cuvine slăvire şi închinare, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Maică Preacurată şi pururea fecioară Maria, maica noastră cea bună, fi cu noi!
Nu ne lăsa pe noi cei care credem în tine şi ne închinăm ţie!
Tu mamă eşti şi noi copii tăi suntem. Trece-ne aşadar greşelile şi păcatele noastre, mustrându-ne şi pedepsindu-ne, dar neîndepărtându-ne de la tine. Că tu, bună şi milostivă eşti şi ţie slavă îţi aducem acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru în ziua sfintei Tale învieri cădem la Ti-ne şi Te rugăm să ne ierţi păcatele şi greşelile noastre să ne treci cu vederea alunecările şi proastele grăiri, să ne ştergi toate uitările şi ticăloasele trândăvii, să ne uiţi îndoielile şi în-tunecările, să ne speli de toată spurcăciunea cea trupească şi cea sufletească. Şi dă-ne Doamne, întemeiere bună întru sfânta Ta înviere, să credem cu putere în ea, să ne închinăm ei şi să nădăjduim Doamne Iisuse Hristoase, că şi noi vom învia precum Tu, Doamne, acum şi totdeauna şi nu ne alunga de la Tine, după păcatele şi greşelile noastre, ci ne iartă, Doamne şi lasă-ne să rămânem în turma Ta cea cuvântătoare; căci întru aceasta, ne căim, Doamne şi ne scârbim de noi înşine, voind a ne curăţi şi a ne înălţa din nou spre lumina în-văţăturii Tale, Doamne.
Preamărit fi Doamne, dimpreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.