1 iunie 2025

LA DUMNEZEU NIMIC NU SE PIERDE!

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



https://babylenuta.blogspot.ro/

Bucuria mea, Harului Duhului Sfant, sa te acopere si sa-ti dea putere sa poti infrunta EGOISMUL cel rau, care este radacina tuturor patimilor. Sa nu te temi de stramtorarile care vin din partea diavolului, fiindca, puterea lui Dumnezeu este nebiruita si-i ajuta pe cei care vor sa lupte. Diavolul are o putere care nu trebuie dispretuita, dar, Dumnezeul Duhul Sfant, acopere in chip minunat pe crestinul ortodox, care se nevoieste spre mantuirea sufletului sau. Indrazneste, lupta-te cu vitejie, dupa putere fiindca, la Dumnezeu nimic nu se pierde! Striveste egoismul (sinele tau), fiindca, strugurele zdrobit scoate vin bun, care veseleste inima omului. Plineste poruncile lui Dumnezeu. Spune cat mai des posibil mantuitoarea si sfintitoarea rugaciune "IISUSE, IISUSE, IARTA-MA, IISUSE!", si Dumnezeu iti va rasplati si te va binecuvanta in aceasta lupta. Toate sunt desertaciuni, sunt trecatoare si de aceea sa privesti mereu in sus. Viata in curatie, s-o doresti cu ardoare, fiindca, Imparatia Cerurilor se ia prin straduinta si cei ce se silesc, pun mana pe ea. De aceea, roaga-te asa: "Doamne, invata-ma sa ma rog, sa nadajduiesc, sa iubesc, sa rabd si sa iert". 

                                                                                         Amin si Aliluia!
                                                                                            Preot Ioan

29 mai 2025

Rugăciune la Înălțarea Domnului la cer

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



Doamne, lisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, pogorându-Te din înălţimile cereşti pentru a noastră mântuire şi hrănindu-ne cu bucurie duhovnicească în sfintele şi prealuminoasele zile ale învierii Tale şi, iarăşi, după săvârşirea slujirii Tale pământeşti, Te-ai înălţat cu slavă de la noi la ceruri şi ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu şi Tatălui! În această senină şi atotluminoasă zi a Dumnezeieştii Tale Înălţări la ceruri, pământul prăznuieşte şi saltă, cerul se bucură astăzi de Înălţarea Ziditorului făpturii, oamenii slavoslovesc neîncetat văzând firea noastră cea rătăcită şi căzută, pe umerii Tăi, acum, Mântuitorule, luată şi înălţată la ceruri. Îngerii se veselesc zicând: Cine este acesta, care a venit cu slavă puternic în lupte şi tare în războaie? Acesta este cu adevărat Împăratul Slavei?

Învredniceşte-ne şi pe noi, neputincioşii, care gândim încă la cele pământesti şi săvârşim neîncetat cele plăcute trupului, să cugetăm la înfricoşătoarea Ta înălţare la cer, grijile cele trupeşti şi cele lumeşti să le lepădăm şi împreună cu Apostolii Tăi să privim acum la cer şi, cu toată inima şi cu tot cugetul nostru, să ne amintim că acolo sus, în ceruri, este sălaşul nostru, iar aici pe pământ suntem doar străini şi călători, plecaţi din casa Părintească în ţara îndepărtată a păcatului.

Pentru aceasta Te rugăm cu osârdie Doamne, ca prin preaslăvită înălţarea Ta, să însufleţeşti conştiinţa noastră, să ne scoţi din robia acestui trup şi a acestei lumi păcătoase şi să ne învredniceşti să cugetăm la cele înalte, nu la cele pământeşti; că nu se cuvine să ne fie nouă pe plac, ci Ţie, Domnului şi Dumnezeului nostru, să-Ţi slujim şi să lucrăm, până când dezlegându-ne de legăturile trupului şi trecând vămile văzduhului, să dobândim cereştile Tale locaşuri, unde stând de-a dreapta Slavei Tale, împreună cu Arhanghelii şi Îngerii şi cu toţi Sfinţii, vom proslăvi Preasfânt Numele Tău, împreună cu Părintele Tău Cel fără de început şi cu Preasfântul şi Bunul şi de Viaţa Făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.


ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ