3 octombrie 2024

MAICA DOMNULUI ȘI A NOASTRĂ

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

                        

O numim în general "Maica Domnului". Sinodul al treilea ecumenic a numit-o "Theotokos", adică "Născătoare de Dumnezeu", mama lui Dumnezeu. Chiar așa. Întrucât persoana lui Hristos este purtătoare deplină a două firi, a celei dumnezeiești și a celei omenești, Fecioara Maria este cu adevărat Mama lui Dumnezeu, născându-L după firea omenească pe Cel veșnic după firea Sa dumnezeiască. Așadar cea pe care o numim noi "Maica Domnului" este Însăși Maica lui Dumnezeu. O noutate absolută în istoria religiilor: o Fecioară devine mamă, o ființă umană devine Mamă a lui Dumnezeu. Nu mai găsim așa ceva în mitologiile lumii. Mai avem la grecii și la romanii antici semizei, adică "oameni-zei" născuți din încrucișarea zeilor cu oamenii, dar acești semizei apar ca ființe complet noi, nu sunt persoane veșnice care se întrupează. Așadar dogmele referitoare la Fecioara Maria sunt de o noutate absolută în istorie și de o frumusețe excepțională. Dar nu se termină aici.

Pe Sfânta Cruce, în ultimele clipe de viață, cu ultimele zvâcniri de putere, Dumnezeu Omul Iisus Hristos mai săvârșește o minune mare asupra întregului neam omenesc: pe Maria, Maica Sa, ne-o dăruiește mamă nouă, tuturor, prin cuvintele: "Fiule, iată Mama ta", iar pe noi ne oferă în adopție Maicii Sale prin cuvintele: "Femeie, iată fiul tău"! Știm că la picioarele Crucii erau Maria și Ioan, dar ne tâlcuiesc oamenii duhovnicești că prin Ioan era reprezentat întregul neam omenesc. Așadar Hristos Își asumă omenitatea în persoana Sa pentru a răscumpăra umanitatea, iar Maria își asumă prin voință dumnezeiască maternitatea asupra întregului neam omenesc! Unde mai găsim astfel de învățături?.. Unde mai găsim atâta frumusețe?..

Dacă Maria este și Mama mea, înseamnă că eu nu sunt un orfan. Înseamnă că eu sunt iubit de Ea. Înseamnă că eu am o Mamă iubitoare în ceruri. Înseamnă că eu am sprijin și ajutor la dispoziție, ori de câte ori le cer în rugăciune. Înseamnă că eu sunt ocrotit, întărit și binecuvântat în permanență. Cu o singură condiție: să cred în Mântuitorul meu Iisus Hristos și în Maica Sa Maria. Să cred că Maica Domnului este și Maica mea.

Este ziua de 1 octombrie. Este Acoperământul Maicii Domnului azi. Ni se amintește în calendar că avem o Mamă iubitoare în ceruri, pe Fecioara Maria, Maica lui Dumnezeu. Să profităm de această oportunitate pe care ne-a oferit-o Fiul lui Dumnezeu. Să îngenunchem în fiecare zi cu dragoste de fii înaintea icoanei Fecioarei Maria și să zicem cu toții în cor: "PREASFÂNTĂ NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU, MILUIEȘTE-NE PE NOI!", amin.

Părintele Sorin Croitoru







OMOFORUL DE LUMINĂ

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



de Preot Sorin Croitoru

Ca o pânză fină, fină,
Sau ca raza de lumină,
Coborând din Cer ușoară
Rugăciunea ta, Fecioară,
Pentru lumea amărâtă
Dă putere nevăzută,
Nelăsând nădejdi să moară
Când e viața mai urâtă.

Omoforul tău, Stăpână,
Se coboară-n mare taină,
Îmbrăcând precum o haină
Inimi slabe, să rămână
Neclintite ca o stâncă
În furtuni năucitoare
Care-or să mai vină încă..

Doar pe cei ce ți se-nchină
Și-ți slăvesc preasfântul nume
Îi învălui în lumină
Ce nu e din astă lume,
Îi ridici din slăbiciune
Și le-nflăcarezi avântul,
Iar ei, plini de bucurie,
Îți văd acoperământul..

Te rugăm, Maicuță Sfântă,
Cui n-ai dat să faci să-ți ceară,
Căci necazul îi frământă
Și-i apasă suferința,
Nu-i lăsa în iad să piară,
Ci trezește-le credința!
Să-ți așterni și peste dânșii
Omoforul de lumină,
Ca la sfânta ta icoană
Toți cu dragoste să vină!
amin

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ