29 septembrie 2024

IARĂȘI O SĂ-MI PLACI...

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...





de Preot Sorin Croitoru

De ce nu reușesc s-ajung
La Tine, Domnul meu Iisus?..
Privesc icoana-Ți îndelung,
Dar cerurile-mi sunt prea sus..

Nici înainte nu puteam
Să urc cu mintea pân' la cer,
Dar Tu veneai și Te vedeam,
Acum nu vii și eu disper..

"Pe când veneam erai curat,
În inimă erai umil..
Deși la trup erai bărbat,
În suflet te vedeam copil..

Pe când priveai icoana Mea,
Din ceruri te priveam cu drag
Și tare mult Îmi mai plăcea
Să-ți trec al sufletului prag!..

Dar nu mai ești acum acel
Copil în trup de om matur;
Smerit tu nu mai ești defel,
Ești plin de pofte și impur"..

Și-atunci, Stăpânul meu Hristos,
Învață-mă ce pot să fac
Să fiu la suflet iar frumos,
Ca iarăși Ție să Îți plac..

"De vrei să-Mi placi, în primul rând
Să nu te plângi de crucea ta,
Ci să Îmi mulțumești oricând,
Oricât de mult vei îndura,

Căci știu Eu bine cât și cum
Să pun pe umeri la creștin
Încât, sfârșind al vieții drum
Să-l scap de veșnicul suspin.

Apoi frumos să te comporți
Și cu blândețe să vorbești
Și cu acei ce nu-i suporți
Pentru motive omenești.

Și pentru cei ce te-ai grăbit
Să-i treci pe lista de "dușmani"
Am fost pe Cruce răstignit
De-acei haini soldați romani!

Iar dacă vrei, precum demult,
În suflet slava să Mi-o vezi,
Silește-te de-acum mai mult
Poruncile-Mi să le lucrezi:

Să lupți cu poftele trupești
Ca un adevărat ostaș,
Iar gura ta să ți-o strunești
Precum pe calul nărăvaș!

Să fugi de orice vorbă rea,
Să nu faci nici un gest urât,
Să ții deschisă inima
În fața celui amărât.

Ferește-te de hulitor,
Căci gura lui e-un iad mereu
Și stai cu omul cinstitor
Și temător de Dumnezeu.

Deci tu, ce-n patimi ai căzut,
Acestea toate de le faci,
Precum odată mi-ai plăcut,
Să știi că iarăși o să-Mi placi"!

11 septembrie 2024

ÎN TINE MĂ ÎNCRED DOAMNE!

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Unde să merg Doamne
Când sunt întristat?
Care drum s-apuc
Când sunt tulburat?
Cui să povestesc
Eu necazul meu?
În cine mă încred
Oare Doamne al meu?
Să vorbesc cu ei?
Doamne aș vorbi...
Dar apoi din nou
Poate aș suferi.
Să mai încred în ei?
Doamne tare-aș vrea...
Dar apoi din nou
Poate m-ar trăda.
Deaceea Doamne
Eu mă încred în tine.
Și-ntristarea mea
Ți-o spun numai ție.
Și mă iartă Doamne
Dacă rău gândesc...
Dar încrederea
Nu o mai găsesc.
Și nici ajutor
Și nici bucurie.
Cum întotdeauna
Am aflat la tine!Amin!
Moțco Ana Maria. ✍

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ