2 august 2023

A DOUA ZI DE POST

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



de Preot Sorin Croitoru
 
Azi e a doua zi de post
Și-o să trimit ca pe-o scrisoare
O rugăciune către Ea,
Fecioara Sfântă iubitoare.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu
Că spre a noastră mângâiere
Preasfintei Sale Maici din cer
Ne-a dat pe noi prin înfiere.

De-i suntem fii, să o iubim,
Căci Ea ca Mamă ne iubește;
De-i suntem fii, să o cinstim,
Căci Ea din cer ne ocrotește.

De o iubim, să ne rugăm,
Ținându-i candela aprinsă;
De o cinstim, să ne-închinăm,
Uimiți de slava-i necuprinsă.

De-abia e-a doua zi de post
Și mintea mea o simt ușoară..
Înseamnă c-am primit deja
Un strop de har de la Fecioară..

1 august 2023

CUVINE-SE ÎN POSTUL ADORMIRII

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...




de Preot Sorin Croitoru

Cuvine-se în Postul Adormirii
Să o slăvim pe Maica lui Hristos
Căci ea, ajunsă-n culmile măririi,
N-a părăsit poporul credincios.

Cuvine-se în fiecare seară
Și-n dimineți în fiecare zi,
Plecându-ne genunchii noștri iară,
Pe Maica lui Hristos a o slăvi.

Fiind atenți cu mintea la cuvinte,
Iar inima-ndreptând-o către Cer,
Să o cinstim cu paraclise sfinte
Și rugăciuni din Acatistier.

Suntem copiii Ei prin înfiere,
În ziua Răstignirii ne-a primit,
Când își privea Copilul cu durere
Agonizând pe Cruce răstignit.

N-a fost vreodată vreun creștin s-o cheme
Cu lacrimi șiroindu-i pe obraz
Să nu își vadă în puțină vreme
Completa izbăvire din necaz..

N-a fost vreodată vreun creștin să-i ceară
Tămăduire de păcatul său
Să nu înceapă să se simtă iară
Biruitor în lupta cu cel rău..

Maria este Mama noastră bună;
Oricât ar fi un om de păcătos,
În Maica lui nădejdea să și-o pună,
Crezând în mila Domnului Hristos,

Și va vedea cum i se schimbă viața,
Da, mari schimbări în viață va vedea:
Precum apare roua dimineața,
Așa și fericirea-n viața sa!

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ