27 martie 2023

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Dulcea sărutare” (Glykophilousa) - 27 martie.

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE..



Această icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este una dintre icoanele salvate în timpul perioadei iconoclaste și ajunse în mod minunat în Muntele Athos.
Inițial, icoana a aparținut unei femei evlavioase din Constantinopol, numită Victoria. Ea era soția senatorului Simeon. Victoria cinstea sfintele icoane, mai ales pe cele ale Maicii Domnului, în fața cărora se ruga în fiecare zi.
Soțul ei îl susținea pe împăratul Teofil Iconoclastul (829-842) în combaterea cinstirii sfintelor icoane. Din porunca împăratului, soldaţii cercetau casele oamenilor şi ardeau icoanele pe care le găseau.
Ajuns acasă, Simeon i-a zis soției sale să-i dea icoana Maicii Domnului „Dulcea sărutare” (Glykophilousa), ca să o ardă.
Victoria a încercat să salveze icoana Maicii Domnului, ducând-o pe ascuns la malul mării și i-a dat drumul pe apă. Imediat icoana s-a ridicat în picioare și a plutit deasupra valurilor.
După un timp, icoana Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu a apărut pe țărmurile Muntelui Athos, în apropiere de Mănăstirea Filoteu, unde a fost primită cu mare cinste și bucurie de stareț și de obștea mănăstirii. Maica Domnului însăși i s-a arătat starețului într-o noapte, indicându-i locul unde va găsi icoana ei.
După ce au scos icoana din mare și au așezat-o pe țărm, din acel loc a izvorât imediat apă dulce. Aceasta izvorăște și astăzi.
În fiecare an, în lunea din Săptămâna Luminată, Părinții de la Mănăstirea Filoteu merg în procesiune cu icoana Maicii Domnului „Dulcea sărutare” (Glykophilousa) până la izvorul de pe țărmul mării, în locul minunatei aflări.
Despre această icoană se spune că ar fi una dintre cele 70 făcute de Sfântul Apostol Luca. Ea revarsă multe minuni asupra celor care îi cer ajutorul cu credință.
Icoana Maicii Domnului „Dulcea sărutare” aparține tipului iconografic „Glikofilusa”. Pruncul Hristos are fața lipită de a Maicii Sale, într-un gest de mare tandrețe. În această icoană Preasfânta Născătoare de Dumnezeu pare a-L îmbrățișa mai bine decât în alte icoane, iar expresia ei este mult mai afectuoasă.
Icoana este așezată pe iconostas în partea stângă a Katholikonului (n.r. ‒ biserica principală/centrală) mănăstirii.


25 martie 2023

B U N A V E S T I R E ...

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


   🙏 Astazi de Buna Vestire, s-aveti parte doar de bine, De la Iisus binecuvantare, in suflet la fiecare!
   🙏 Bucuria mea, in Noul Testament nu exista acest termen. Propriu zis, “Buna Vestire” este legata ca idee si semnificatie, de Vestea adusa de Sfantul Arhanghel Gavriil, Sfintei Fecioare Maria din Nazaret, cand i s-a inchinat cu cuvintele: “Bucura-te ceea ce esti plina de Har, Domnul este cu tine! Binecuvantata esti tu intre femei” (Luca 1:28). Apoi, ii spune si Vestea pe care i-a adus-o: “Si iata, vei lua in pantece si vei naste Fiu si vei chema numele lui Iisus” (Luca 1:31). Iar la nedumerirea ei, “Cum va fi aceasta?”, fiindca, ea nu stia de barbat, Sfantul Arhanghel Gavriil a lamurit-o asa: “Duhul Sfant Se va pogori peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri. Pentru aceea si Sfantul care Se va naste din tine, Fiul lui Dumnezeu Se va chema” (Luca 1:35). Acest eveniment neobisnuit a fost numit de Biserica, “Buna Vestire”, denumire data apoi si sarbatorii respective (25 martie). 

   🙏 Vin Preacurata Maica, sa iti aduc o floare,
 In ziua asta Sfanta, de mare sarbatoare,
 Stiu, nu ai trebuinta de darurile mele,
 Chiar de-as putea sa-ti dau, 
tot cerul plin de stele, 
Tie, cea care nascut-ai minunat,
 Pe Iisus Hristos,
 Marele-mparat,
 Primeste-mi crinul, Fecioara, 
Sa-ti impletim cununa,
 C-atunci cand de la Inger, 
primit-ai Vestea Buna.

   🙏 "Aparatoare Doamna, pentru biruin­ta, multumiri, izbavindu-ne din ne­voi, aducem tie, Nascatoare de Dum­ne­zeu, noi, robii tai. Ci, ca aceea ce ai stapani­re nebiruita, izbaveste-ne din toate ne­­voile, ca sa strigam tie: Bu­cura-te, Mireasa, pururea Fecioara!"

   🙏 Miluieste-ne, Maica Luminii!

                                                                                                                       Amin si Aliluia! 
                                                                                                                        Preot Ioan 🛎.

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ