1 februarie 2023

Fără ispite şi necazuri nu ne putem mântui

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



- Părinte, ce să fac în vreme de ispită, ca să nu mă biruiască?

- Frate, una să faci: să te rogi şi să rabzi până vine slobozirea. Ai văzut, când vine ploaia cu fulgere, cu tunete şi furtună, fugi în casă la adăpost; iar după ce trece furtuna, ieşi din nou afară.

▪︎Aşa şi în viaţă. Când vin ispitele şi te împresoară, fugi la rugăciune în biserică, fă un paraclis la Maica Domnului, închină-te la sfânta cruce, citeşte o catismă sau două din Psaltire; iar după ce trece ispita şi se face linişte în suflet, ieşi din nou la ascultare şi mulţumeşte Lui Dumnezeu că te-a acoperit în vremea necazului.

▪︎Fără ispite şi necazuri nu ne putem mântui. Dar să nu ne tulburăm, nici să slăbim în credinţă, că acum diavolul dă mai greu război asupra oamenilor ca altădată, că vede că are timp puţin.
 
▪︎Să ne rugăm, să răbdăm şi să ne aducem aminte de cuvintele Domnului, care ne-a făgăduit că va rămâne cu noi „până la sfârşitul veacurilor“.
 
▪︎Nici să ne deznădăjduim de viaţă în vremea necazurilor, că Dumnezeu nu ne lasă părăsiţi.

▪︎ Că, precum în vremea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul, Dumnezeu mai avea „încă 7.000 de bărbaţi aleşi care nu şi-au plecat genunchiul lui Baal“, tot aşa şi în zilele noastre are Domnul încă destui bărbaţi şi creştini aleşi care sunt tari în credinţă şi nu şi-au plecat sufletul în robia patimilor.
 
▪︎Are Dumnezeu drepţii Lui prin sate şi oraşe, care Îl slăvesc ziua şi noaptea, care trăiesc în feciorie şi înfrânare şi fac milă cu săracul şi cu văduva. Dar numele şi numărul lor îl ştie numai Singur Dumnezeu.

▪︎Să dăm slavă Lui Dumnezeu că ne încearcă cu ispite, cu boli şi tot felul de necazuri, aici, pe pământ, iar nu dincolo.

▪︎ Că dacă trăim necăliţi prin ispite, nu putem să ne mântuim. Precum este focul pentru aur, aşa sunt ispitele vieţii pentru noi.
 
▪︎Ne întăresc, ne călesc, ne dau mai multă credinţă, ne smeresc şi ne învaţă să ne rugăm şi să cerem sfat. Cine este bun, mai bun să se facă şi cine a biruit ispita, să se roage pentru cel care este în ispită. Ispitele le biruim prin rugăciune, prin post, prin spovedanie şi îndelungă răbdare. După furtună vine şi senin, cu darul lui Hristos. Să ne rugăm!

▪︎Iar dacă părinţii noştri duhovniceşti ne mustră pentru îndreptarea noastră, să nu ne supărăm, că drumul mântuirii este presărat cu ispite. Acum, însă, am păţit şi noi cum a păţit Elie, preotul din Legea Veche, cu feciorii lui. Elie şi-a cruţat feciorii şi nu i-a mustrat la vreme, când greşeau înaintea Domnului, de aceea au murit cu toţii şi s-au osândit.

Să ne ferească Dumnezeu să avem soarta lui!

💠 (Extras din "Părintele Paisie Olaru, Părintele Paisie duhovnicul" - Editura Mitropoliei Moldovei


Doamne, voi fi mereu cu Tine

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

                 

Iubite Doamne voi fi mereu cu Tine,
Chiar și-atunci când sunt undeva in lume, departe de Tine.
Iubirea Ta Doamne, este în inima mea!

Voi fi mereu, mereu cu Tine,
Niciodată nu Te voi uita,
Mereu vei fi inima mea,
Mereu îmi vei lipsi,
Chiar și-atunci când sunt cu Tine.

Doamne voi fi mereu cu Tine,
Tu Doamne vei fi mereu în mintea și inima mea.
Niciodată nu Te voi uita,
Mereu îmi vei lipsi, chiar și-atunci când sunt cu Tine.

Mereu ai să-mi lipsești Doamne,
Mereu voi avea nevoie doar de Tine și de nimeni altcineva.
Și chiar dacă aș fi înconjurată de întreaga lume,
Doar de Tine voi avea nevoie Doamne!

Iti voi fi mereu alături Doamne,
Doar Tu Ai inima și sufletul meu.
Tu, Doamne ești prețioasă mea dragoste și comoară.

Tu, Doamne, esti doar Tu,
Cel mai aproape de inima mea.

Tu, Doamne ești viață mea,
În viitor și prezent.
Tu ești Doamne, cel mai frumos și minunat Cuvânt,
Dintre toate Cuvintele.

Și

Voi fi mereu cu Tine Doamne.
Tu, Doamne, doar Tu ești cu mine și sufletul meu.
Tu Doamne, ești cea mai prețioasă iubire a mea.

Tu, Doamne, ești aproape de inima mea,
Tu, Doamne ești VIAȚA în viitor și în prezent.

Mereu ai să-mi lipsești Doamne,
Mereu voi avea nevoie doar de Tine și de nimeni altcineva.
Și chiar dacă aș fi înconjurată de întreaga lume,
Doar de tine voi avea nevoie Doamne.

Întotdeauna Te voi căuta Doamne,
Doar de Tine am nevoie Doamne și de nimeni altcineva.

Întotdeauna Te voi cânta Doamne,
Cu sufletul, cu inima, cu mintea și cu gura mea.
Doar ție pricesne îți voi cânta.

Mereu ai să-mi lipsești Doamne,
Mereu voi avea nevoie doar de Tine și de nimeni altcineva.
Și chiar dacă aș fi înconjurată de întreaga lume,
Doar de Tine voi avea nevoie Doamne.

Întotdeauna Te voi căuta Doamne,
Întotdeauna Te voi cânta Doamne,
Întotdeauna Doamne voi avea nevoie doar de Tine Doamne și de nimeni altcineva.
Chiar de aș avea întreaga lume în jurul meu,
Doar de Tine aș avea nevoie și de nimeni altcineva Doamne!

Phy

Oradea, 01.02.2023, ora 15


ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ