Plec genunchiul meu ție, Stăpână, eu, ticălosul, și cer acum dumnezeiescul tău ajutor. Dezleagă chinul sufletului, risipește norii deznădejdii cu rugăciunile tale, mângâierea celor întristați. Păstrând, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, strălucirea sufletului curată de întinăciunile patimilor, fă-mă pe mine, cel ce te slăvesc pe tine, luminat să privesc la lumina cea dumnezeiască, fără de prihană Fecioară.
Întorcând, cu puterea ta, Stăpână, atacurile, vrăjmașilor cele asupra noastră, dăruiește turmei tale pace adâncă, ceea ce ești dătătoarea dumnezeieștii păci. Izbăvește-ne pe noi de noroiul patimilor, cu rugăciunile tale către Fiul tău, Curată, dă să pășesc curat pe căile pocăinței care duc, Mireasa lui Dumnezeu, la veșnica odihnă. Ca pe lumina ochilor păzește-mă cu acoperământul tău, rogu-mă Curată, și la umbra aripilor tale ocrotește-mă și mă izbăvește de răutatea demonilor și mă mântuiește. Cu băutura pocăinței adapă-mă, Născătoare de Dumnezeu, Marie, și învrednicește-mă să aduc lacrimi din inimă stingătoare ale văpăii care mă așteaptă. Frica judecății mă tiranisește și hotărârea lui Dumnezeu, dar tu vino mai înainte și stai lângă mine în ziua judecății și mă izbăvește, Marie, dumnezeiască Mireasă. Sufletul meu cel întinat de patimi, Preacurată, și inima mea curățește-le prin mila ta cea curățitoare și fă-le templu al dumnezeiescului Duh. Pe mine, cel neîndreptat și cel singur mă osândesc, Hristoase al meu, mântuiește-mă, cu rugăciunile Maicii Tale, ca să slăvesc multa și nemăsurata Ta milă.
Risipește, Curată, norii întristărilor din sufletul meu și luminează-mă cu razele bucuriei, ceea ce ai născut lumina cea dumnezeiească și neînserată. Cel ce din țărână m-ai zidit, Stăpâne, după chipul Tău, și m-ai învrednicit de înfierea Ta, Iubitorule de oameni, păzește-mă ca un îndurat. Aruncat sunt, Curată, în nemăsurate păcate și în necazurile celor răi, unul după altul, pentru aceea, dăruiește-mi mie iertare și izbăvește-mă din supărări. Izbăvește-mă pe mine de osânda cea veșnică, Stăpână curată, și învrednicește-mă de bucuria cea dumnezeiască și de desfătarea Raiului cu rugăciunile tale. Pleacă-te la rugăciunile celor ce aleargă acum la tine și du-le pe acestea la Atotmilostivul Dumnezeu și plinește cererile, Marie mult lăudată. Scutură somnul lenevirii mele și luminează, rogu-mă, Cuvioasă, simțirile mele, dând priveghere și vrednică pocăință. Roagă-te, Fecioară, ca milostiv să-mi fie mie Cel ușor de împăcat și să mă mântuiască pe mine cel ce cânt cu inima zdrobită: Dumnezeule, bine ești cuvântat. Mila ta nu este mărginită de timp, căci pururea miluiești, cu totul fără prihană, și pe robii tăi și împarți celor ce cer harul tău cel nesfârșit. Ceea ce singură ai fost strălucită cu dumnezeiască slavă, fiind Maică a Celui ce te-a slăvit pe tine, roagă-L, Fecioară, pe Cel singur pururea slăvit să dobândesc și eu slava cea de sus.
Dă iertare, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, și îndreptare vieții celor ce aleargă la tine ca neîncetat să te lăudăm pe tine, și să te preaînălțăm întru toți vecii. Mai presus decât razele luminoase și strălucitoare ale soarelui, Stăpână, ajutorul tău, tinzând tuturor razele minunilor, risipește negura patimilor și a bolilor. Întărește-ne pe noi, cei bătuți de necazuri și de mulțimea supărărilor, cu dumnezeiescul tău ajutor, Marie, Mireasa lui Dumnezeu, pe tăria răbdării și pe piatra nădejdii tale, ca să te slăvim pe tine. Povara întristărilor covârșește, Fecioară fără de prihană, puterea mea și mă trage în prăpastia fără fund a deznădejdii, de care izbăvește-mă, ca neîncetat să te măresc pe tine. Căruță purtătoare de lumină a lui Emanuil te-ai arătat, luminând pe credincioși, Stăpână curată, pentru aceea luminează sufletul meu cel acoperit acum de întunericul trândăviei și nimicit de păcate. Tu ai fost ocrotitoarea sufletului meu, Preacuvioasă, Curată, căci întru tine zdrobesc puterea dușmanilor, de tine mi-am atârnat toate simțurile și mintea, mântuiește-mă, mântuiește-mă, ca să te măresc pe tine cu dor. Potolește marea chinurilor care împotriva mea se sălbăticește, de Dumnezeu slăvită, scăparea preaputernică a tuturor credincioșilor și călăuzește, Curată, către dumnezeiescul țărm pe ticălosul și nenorocitul robul tău care de iadul pierzaniei deja s-a apropiat și a ajuns în lațul deznădejdii, Stăpână, nu mă trece cu vederea pe mine, cel ce rău mă primejduiesc și caut din tot sufletul grabnicul tău ajutor, căci întru tine mi-am pus toată nădejdea mea, de Dumnezeu fericită. Amin.
Sfântul Marcu este cunoscut prin marele său curaj cu care a apărat ortodoxia la Sinodul de la Florența (1439 d. Hr.), în ciuda opoziției împăratului și Papei. El a adormit cu pace la anul 1452. Pe patul de moarte, Marcu l-a rugat cu lacrimi pe Grigorie, ucenicul său, care mai târziu avea să fie strălucitul patriarh Ghenadie, să se păzească de capcanele Apusului și să apere până la capăt ortodoxia.
