In Cetatea zisa Sfanta, de prooroci ucigatoare,
Cine striga cu durere, cine n-are alinare?
Cine pasii isi indreapta spre Golgota insangerata,
Unde Fiul ei, pe umeri, tot pacatul lumii poarta.
E Maria, Maica vietii, Porumbita cea Aleasa,
Si cu lacrima durerii fata ei se-nroureaza,
Cand, privind indurerata, Fiul ce povara-si duce,
Il vazu lovit cu pietre, il vazu cazut sub Cruce!
Ii vazu inalta-i frunte, ce era ca albii crini,
Inrosita, sfasiata de cununa cea de spini,
Ochii Lui ce altadata, bland priveau cu-nduiosare,
Sunt inchisi sa nu mai vada ura tuturor cea mare.
Istovit il vede Maica si cazut sub greul Crucii,
Cate mame mai sunt astazi ca sa-si vada astfel pruncii?
Care mama-n lumea asta chiar de pruncul i-a murit,
La vazut cazut sub cruce, l-a vazut batjocorit.
Care pictor poate prinde cu penelul sau usor,
Sfanta lacrima ce-i curge, plansul ei sfasietor,
Ce poet ar fi in stare ca sa scrie-n a sa carte,
Suferinta Sfintei Mame, drumul Fiului spre moarte?
Cine poate sa socoata, lacrimile care-au curs?
Cine poate sa asculte hohotele ei de plans,
Numai Fiu' al carui suflet, jalea ei o simte-ntruna,
Si a lor inimi se-mpreuna si-amandoua bat in una!
,,Fiul meu ! Īl striga Maica, cat de mult azi patimesti,
Pentru marea Ta iubire... ce osanda grea primesti!
Pentru mila Ta cea mare, cu spini Te-au incununat,
Tu le-ai dat din Apa vie, ei cu otet te-au imbiat!"
Si durerea ei tot creste si in brate vrea a-L strange.. S
i ar vrea sa fie acolo, langa Fiul ei, pe Cruce...
Dar cunoaste Prea Curata, vrerea Domnului de Sus,
Ca s-aduca impacarea, moare Fiul ei, Iisus.
Preot Ioan.
