Bucuria mea, necazul este o neplacere, o mahnire, o stramtorare, un impas. Necazuri au si cei credinciosi sau virtuosi, ca si cei rai si nedrepti. Mantuitorul nostru Iisus Hristos, desi nu a avut absolut nici-un pacat, a patimit multe necazuri si suferinte. De aceea ii indeamna pe cei care vor sa-L urmeze: “In lume, necazuri veti avea, dar indrazniti Eu am biruit lumea” (Ioan 16:33). El ne-a prevenit ca vom fi prigoniti pentru numele Lui si ne-a asigurat ca vom fi fericiti prin acele necazuri. “Domnul n-a promis, Cer mereu albastru, Flori in calea noastra, Viata ca un vis, Domnul n-a promis, Senin fara nori, Ras fara tristete, Pace fara fiori, Dar El ne-a promis, Putere sa traim, Odihna dupa truda, Lumina pe cale, Har in incercari, Ajutor de sus, Mila neclintita, Iubire nesfarsita”. Fiecare om poarta in el pofta, o poarta ca pe un arc, ce se intinde din cand in cand dupa placere. Pricina primordiala si directa a caderii omului, nu este fuga de durere, ci cautarea placerii. Cu placerea trebuie data lupta. O istorioara minunata, ne spune ca atunci cand Dumnezeu a facut lumea, a facut și necazul. Altfel, viata ar fi fost prea usoara si oamenii ar fi uitat de Dumnezeu. Ziditorul lumii mai avea insa, mult de lucru si ca sa aiba mainile libere, a pus necazul pe un pietroi. Dar pietroiul s-a facut praf intr-o clipa. Atunci l-a pus pe un copac, dar copacul, indata s-a uscat. Vazand asa, Dumnezeu a luat necazul si l-a pus pe umerii omului. Si “omul l-a adus”. Fiecare dintre noi isi va duce necazul pe umeri, cu ajutorul lui Dumnezeu! Rostul necazurilor poate fi diferit. Ele se trimit, ori pentru taierea raului, ori pentru inteleptire, ori pentru mai multa slava in viata viitoare, ori ca pedeapsa pentru pacatele savarsite mai inainte. Toti isi poarta crucea lor, asa cum si tu iti porti cruciulita... Necazurile puternice, sunt intotdeauna semnul Harului lui Dumnezeu si trebuie doar sa rabdam!
Asa ne trebuie pentru pacatele noastre!
Amin si Aliluia!
Preot Ioan 
.
.
