Responsabilitatea rugaciunii !

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

                 

“ Multi oameni, chiar daca nu se roaga in mod deosebit, recunosc puterea si valoarea rugaciunii si in momente foarte grele ale vietii lor recurg la ajutorul Bisericii si al manastirii si ii roaga pe preoti si pe monahi sa se roage pentru ei.
Acesta nu este un lucru rau, insa poate arata ca ei insisi nu vor sa-si asume efortul rugaciunii ( pentru ca rugaciunea necesita un efort ). Daca insa ne doare ceva, cei mai in masura sa ne rugam suntem noi insine. Atunci rugaciunea noastra dobandeste un avant deosebit si poate fi auzita de Dumnezeu. Aceasta rugaciune trebuie sa aiba un corespondent in viata noastra, sa se imbine cu o lupta duhovnicesca mai intensa.
Un tata l-a vizitat pe parintele Paisie.Cu multa durere i-a spus: - Parinte, roaga-te, fa ceva. Copilul meu este foarte bolnav. Batranul i-a raspuns: Eu o sa fac ceva, dar tu ce vei face? Ceva trebuie sa faci. – Ce sa fac, parinte ? Spuneti-mi, si orice imi veti spune o voi face.- Sa duci o lupta.
De exemplu, renunta la o patima de-a ta. Fumezi ? – Da, parinte. – Atunci pentru sanatatea fiului tau, renunta la tigari. Omul a scos imediat pachetul de tigari si l-a lasat acolo, spunand: - Pentru sanatatea fiului meu, din acest moment voi renunta la tigari! Si, intr-adevar, copilul s-a vindecat.
Alta data s-a petrecut o intamplare similara, cu final diferit. Un tata l-a rugat pe batranul pentru fiul lui bolnav. Batranul i-a raspuns cu aceeasi cuvinte:- Eu o sa fac ceva, dar tu ce vei face ? – Orice imi spui, parinte ! Pentru sanatatea fiului meu si daca imi spui sa sar de la etajul al saselea al cladirii unde locuiesc, o voi face. – Bine, a raspuns batranul, nu trebuie sa sari de la al saselea etaj. Renunta la o patima. Daca fumezi, renunta la fumat. Tatal nu a fost de accord. - Parinte , sar de la etajul al saselea, dar la tigara nu pot renunta ! Si, din pacate, copilul lui nu s-a vindecat. Tatal nu a vrut sa contribuie la stradania si la rugaciunea batranului. ‘”
Cocluzie:
Un crestin la- rugat pe parintele Epifanie Teodoropulos: - Parinte rugati-va pentru mine! Parintele Epifanie i-a raspuns foarte intelept:

- Copilul meu, daca eu ma rog si tu dormi, nimic nu se va realiza “
Nota : Fragment preluat din cartea “Sfantul Luca al Cimeii – Minunile contemporane “ Arhimandrit Nectarie,,

Născătoare de Dumnezeu, sfinţeşte sufletul meu ...

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...,,

                

Alunecând de la înăţimea celei mai bune şi desăvârşite vieţi, în locaşul cel mai de jos al iadului m-am pogorât, dar prin tine iarăşi m-am făcut mai presus de toată începătoria şi puterea , Stăpână, ceea ce ai născut pe Mântuitorul meu.

S-a deschis uşa cea încuiată a Raiului celui din Eden, Stăpână, prin tine, ceea ce eşti uşa dumnezeiască cea însufletită şi vie, prin care numai Dumnezeu a trecut şi a lăsat-o încuiată, pentru aceea, rogu-mă, uşile vieţii deschide-mi.

 
Vas sfânt al Preasfântului Duh şi Sfânt Potir, Născătoare de Dumnezeu, sfinţeşte sufletul meu care a devenit sălaş al duhurilor necurate, înoind acum degrabă duhul meu până în străfunduri.
Risipind întunericul şi noaptea patimilor cu dimineaţa pocăinţei, sufletul meu cel adormit în întunericul necunoştiinţei, cu lumina dumnezeieştii cunoştinţe, trezeşte-l ca să mănânce şi sa fie călăuzit spre lumină, cu strălucirea rugăciunilor tale.

 
Înmulţitu-s-au mai mult decât perii capului meu răutăţile mele, fără prihană Stăpână, dar tu izbăveşte-mă.

 
Din tinereţe am dispreţuit dumnezeieştile porunci ale Fiului tău, Stăpână, şi am alunecat în patimi de necinste.

 
Acum ascultă glasul suspinului meu şi dăruieşte-mi mie duh zdrobit, inimă smerită, Mireasă nenuntită.
Te cinstim pe tine cădelniţă de aur întru care S-a aprins Cuvântul Tatălui, Trupul cel preasfânt, şi lumea a umplut de dumnezeiască mireasmă şi a sfinţit văzduhul cel întinat de grăsimea jertfelor spurcate.
Tu picuri tuturor, roua vindecărilor, ca un izvor de tămăduiri şi de mântuire şi ca un râu al lui Dumnezeu plin cu ape dumnezeieşti, nematerialnice, hrănind sufletele şi dându-le viată. Pentru aceea, rogu-mă, şi pe mine, cel bolnav, mă tămăduieşte.

 
Dumnezeiesc alabastru al mirului celui fără de moarte, izvor sfânt al apei celei vii şi de viaţă dătătoare, uşă a mântuirii te laud pe tine, raiul cel cuvântător al lui Dumnezeu, cetatea cea însufleţită a Împăratului Hristos.

 
Cu minte curăţită, dă-mi mie putere să te văd pe tine pururea, bucuria inimii mele, Fecioară, şi cu lumina ta sa fiu strălucit şi să mă împărtăşesc de buna ta mireasmă.
Dă-mi mie harul de a mă îngriji de pocăinţă sinceră, plâns din inimă şi de străpungerea inimii, căci iată, deznădăjduit fiind de mulţimea păcatelor mele, alerg la mila ta.

 
Ceea ce ai înălţăt smerita fire a muritorilor şi pe săraci i-ai ridicat de la pământ şi pe cei sărmani i-ai ridicat din necurăţia patimilor, şi pe mine ridică-mă din tina răutăţilor, Preanevinovată.
Zid nebiruit, temelie tare, adăpost sigur şi liniştit dobândindu-te pe tine, Prealăudată Stăpână, cei înviforaţi pe marea patimilor, spre limanul cel liniştit şi la apărarea ta scăpând cu credinţă, pace dobândim.

 
Munte netăiat mai dinainte te-a văzut pe tine Daniel, Fecioară, din care s-a tăiat piatra cea netăiată de mână, Hristos. Dar acum mă rog, degrab ridică piatra grea a împietririi de pe inima mea.
Cleştele cel dumnezeiesc care ai primit în chip de negrăit cărbunele cel dumnezeiesc, stinge cărbunii aprinşii ai patimilor mele, Preasfântă, cu roua rugăciunilor tale, ca să te slăvesc pe tine întru toţi vecii.
De cămara de nuntă cea desfătată a sfinţilor şi de patul de nuntă cel ceresc, Ceea ce eşti cămara dumnezeieştii slave, învredniceşte-mă, îmbrăcându-mă cu haina strălucită a nepătimirii, Maica lui Dumnezeu, şi încingându-mă cu veşmântul nestricăciunii.
Noaptea cea fără de lumină mă cuprinde, căci faptelor întunericului m-am robit, dar tu Fecioară, cu lumina ta mă luminează pe mine …….

 
Iată apărarea mea, iată mântuirea mea, iată ocrotirea sufletului meu şi bucuria, iată scăparea mea, iată acoperământul meu şi nădejdea mea cea tare, Fecioară şi Stăpână.
Aflându-te pe tine frumoasă cu trupul şi cu sufletul, frumoasă şi cu mintea, Cel frumos S-a întrupat din pântecele tău cel feciorlnic, înfrumuseţând urâţenia mea, ca un Dumnezeu, pe Care roagă-L, Curată, să mă mântuiască.

 
Cârmuieşte tu viaţa mea şi inima mea o umple de bucurie. Dezleagă chinurile nemăsuratelor mele suspinuri şi toată amărăciunea sufletului meu, Buno, schimb-o în bucurie adevărată.

 
Tu singură eşti ocrotitoare neînfruntată, Fecioară, lauda şi slava creştinilor, depărtează de la mine muncile, iar norii nenorocirilor întoarce-i în lumina bucuriei”.
(Sfântul Ioan al Evhaitelor)
(Culegere selectivă)