Sau "Despre călugărul din mormântul căruia a răsărit un crin pe ale cărui petale era scris cu litere de aur: "Bucură-te, Ceea ce ești plină de Har, Marie!"
În cetatea vechii Rome trăia un creștin care se numea Ion, un om foarte evlavios și foarte bogat.
Acest creștin avea o minte atât de greoaie, încât nu putea să învețe carte și de aceea nu știa nici o rugăciune așa cum știau ceilalți creștini.
După o vreme acesta a mers la o mănăstire, a dat toată averea sa acolo și s-a făcut monah, rugându-i pe frați să-l învețe carte. Toți încercau să-i tâlcuiască Psalmii și să-l învețe diferite rugăciuni, dar el nu putea să învețe nimic. Mintea lui erau ca un bolovan de care nu se prindea nimic.
Atunci un monah încercat, după ce i-a citit diferite rugăciuni, l-a întrebat care dintre toate cele pe care le-a auzit i-au plăcut mai mult și pe care ar vrea să o învețe. Acela i-a răspuns bucuros:
<< Îmi place foarte mult Născătoare de Dumnezeu, Fecioară...">>
Auzind acestea, frații s-au străduit cu multă osteneală să-l învețe pe acel monah cântarea Arhanghelului Gavriil...
După ce a învățat-o , a primit atâta bucurie în inimă, de parcă aflase o comoară prețioasă.
În fiecare clipă avea această cântare pe buze, iar frații îl auzeau mereu rostind:
" Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te, Ceea ce ești plină de Har, Marie, Domnul este cu Tine...".
Întotdeauna se ruga Maicii Domnului cu această cântare, căci îi aducea în suflet multă dulceață și veselie. Călugării din Mănăstire l-au poreclit " Bucură-te, Marie", ceea ce îl bucura foarte mult, deoarece considera un lucru de mare cinste să poarte numele Pururea Fecioarei Maria.
Când a murit acest fericit, l-au îngropat într-un loc deosebit, deoarece trupul său răspândea bună mireasmă; iar această mireasmă, pe zi ce trecea devenea tot mai puternică, lucru care îi făcea pe monahi să se minuneze.
După nouă luni, când monahii au mers să-i facă după rânduială Trisaghionul, după ce au făcut rugăciunea, s-a întâmplat o minune, care i-a lăsat muți de uimire: din mormântul acelui monah răsărise un crin, pe ale cărui petale era scris cu litere de aur: " Bucură-te, Ceea ce ești plină de Har, Marie!". Crinul răspândea o mireasmă deosebită și foarte puternică, care nu semăna cu mireasma nici unei flori pământești.
Atunci egumenul a spus monahilor:
- Din acest fapt minunat ne-am putut da seama că fratele nostru, care a adormit, a avut o viață sfântă și o deosebită evlavie către Maica Domnului. Dar cred că ar fi bine să vedem și de unde iese rădăcina acestui crin.
După ce au săpat mormântul, au văzut cu toții că rădăcina ieșea din gura monahului.
Apoi egumenul a poruncit să deschidă și pieptul monahului și au văzut că rădăcina ieșea din inima sa, în care era pictată icoana Maicii Domnului.
Atunci monahii au luat crinul și sfintele moaște pe care le-au păstrat cu mare cinste în Mănăstire".
Din cartea "Patericul Maicii Domnului"
Auzind acestea, frații s-au străduit cu multă osteneală să-l învețe pe acel monah cântarea Arhanghelului Gavriil...
După ce a învățat-o , a primit atâta bucurie în inimă, de parcă aflase o comoară prețioasă.
În fiecare clipă avea această cântare pe buze, iar frații îl auzeau mereu rostind:
" Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te, Ceea ce ești plină de Har, Marie, Domnul este cu Tine...".
Întotdeauna se ruga Maicii Domnului cu această cântare, căci îi aducea în suflet multă dulceață și veselie. Călugării din Mănăstire l-au poreclit " Bucură-te, Marie", ceea ce îl bucura foarte mult, deoarece considera un lucru de mare cinste să poarte numele Pururea Fecioarei Maria.
Când a murit acest fericit, l-au îngropat într-un loc deosebit, deoarece trupul său răspândea bună mireasmă; iar această mireasmă, pe zi ce trecea devenea tot mai puternică, lucru care îi făcea pe monahi să se minuneze.
După nouă luni, când monahii au mers să-i facă după rânduială Trisaghionul, după ce au făcut rugăciunea, s-a întâmplat o minune, care i-a lăsat muți de uimire: din mormântul acelui monah răsărise un crin, pe ale cărui petale era scris cu litere de aur: " Bucură-te, Ceea ce ești plină de Har, Marie!". Crinul răspândea o mireasmă deosebită și foarte puternică, care nu semăna cu mireasma nici unei flori pământești.
Atunci egumenul a spus monahilor:
- Din acest fapt minunat ne-am putut da seama că fratele nostru, care a adormit, a avut o viață sfântă și o deosebită evlavie către Maica Domnului. Dar cred că ar fi bine să vedem și de unde iese rădăcina acestui crin.
După ce au săpat mormântul, au văzut cu toții că rădăcina ieșea din gura monahului.
Apoi egumenul a poruncit să deschidă și pieptul monahului și au văzut că rădăcina ieșea din inima sa, în care era pictată icoana Maicii Domnului.
Atunci monahii au luat crinul și sfintele moaște pe care le-au păstrat cu mare cinste în Mănăstire".
Din cartea "Patericul Maicii Domnului"
.
