Preot Ioan si Șerpii Maicii Domnului

ODATĂ AM PRIMIT UN DAR..

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE..

de Preot Sorin Croitoru

Odată am primit un dar
Ce n-a durat decât puțin,
O mângâiere de la Har
Venită după luni de chin,

Căci timp de-aproape patru luni
Fusesem veșnic prigonit
De niște militari nebuni
(Făceam armata, ați ghicit).

Eram de-o vârstă-aproape toți,
Noi ciclul doi, ei ciclul trei,
Dar n-am văzut așa netoți
Și-așa afurisiți ca ei..

Pe noi ne porecleau "bibani"
Doar pentru faptul că erau
Puțin mai vechi, mari "veterani",
Și în curând se liberau.

O, Doamne, când îmi amintesc
Prin ce prigoană am trecut..
Și astăzi când mă mai gândesc,
Mă tot întreb cum de-am putut..

Pe vremea-aceea îmi doream
Un viitor monahicesc,
Deci și armata o vedeam
Ca pe-un urcuș duhovnicesc.

Îmi propusesem să-mi omor
Mânia dinăuntrul meu,
Ca omul meu interior
Să-I fie drag lui Dumnezeu.

La orice rău eram supus
Eu refuzam să mă opun,
Urmând exemplul lui Iisus,
Cum cei ce L-au văzut ne spun.

Aceste fiare de soldați,
Văzând că nu mă tem de ei,
Fiind extrem de indignați,
Se mâniau ca niște lei.

Deși ziceai că sunt nebuni,
Eu îi cinsteam ca pe Hristos
Și nu vedeau cu ochi prea buni
Comportamentul meu frumos..

Porniseră-mpotriva mea
Un crunt și hotărât război,
Vorbind în cercurile lor
Că "ăsta-și bate joc de noi!"

Deci dacă pe ai mei colegi
Îi prigoneau acei mișei,
Credeți-mă, la rândul meu
O încasam mai mult ca ei.

Și lovituri și umiliri,
Privarea pururea de somn..
Tăria slabei mele firi
Venea de la al nostru Domn.

În miez de noapte lustruiam
Hectare-ntregi de mozaic,
Și-așa mișcându-ne-ncercam
Să-nchidem ochii câte-un pic..

Când devenea strălucitor
De-atâta șmotru ce-i dădeam,
Venea gradatul hlizitor
Și de la capăt o luam!

Continuele privegheri
Și gărzi și-alarme de război
Cu debarcări de ofițeri
Epave au făcut din noi!

În miez de noapte înstelat,
Îmi amintesc și-acum precis
Cum diavolul întunecat
Mi-a dat târcoale și mi-a zis:

"De ce nu te eliberezi
De-această viață de coșmar?..
Un glonț în cap, și o să vezi
Că scapi cu totul de calvar"!

Eram de gardă într-un post
Când mi-a adus cumplitul gând,
Dar nu am fost atât de prost
Și dracul a fugit curând.

Cum vă spuneam, războiul meu
Era mai mult duhovnicesc;
Cu orice preț voiam ca eu
Pe răii ăia să-i iubesc!

Ființa mea se răscolea..
Ca tigrul i-aș fi sfâșiat!
Dar îmi ziceam în mintea mea:
"Iubește oamenii, soldat!"

Și dacă a văzut Hristos
Că rabd atâta pentru El,
În pieptul meu cel musculos
A pus o inimă de miel.

Deci eu cel iute-am devenit
Încet, încet, atât de blând,
Că în final am reușit
Să sufăr toate surâzând.

Pe unii îi scoteam din minți,
Văzând cum eu în fața lor
Nu tremur, clănțănind din dinți,
Ci sunt senin și zâmbitor.

"Mai vrei?.." și-n timp ce mă loveau
Se înroșeau ca niște raci..
Eu îi priveam și mă rugam:
"Iisuse, vindecă-i de draci!"

Iar într-o seară s-a-ntâmplat,
În luna iunie fiind,
S-ajung eu primul la apel
În curtea toată mirosind

A trandafiri din cei bogați
Cu un miros dumnezeiesc,
Și așteptând pe camarazi,
Am început să îi privesc..

Deodată simt în suflet, vai,
O bucurie de nespus
Și-o pace-n inimă din Rai,
Pe care-o dă numai Iisus..

N-am mai avut în viața mea
Trăire ca-n acel moment..
Și mai simțeam că Cineva
Era acolo, viu, prezent..

O Voce mi-a șoptit în gând:
"Vezi plata celor răbdători?
Vezi ce le-am pregătit în cer
Creștinilor ascultători?.."

Îmi amintesc atât de clar
Că-n bucuria ce-o aveam,
Fiind înflăcărat de Har,
O cruce și mai grea ceream:

"O, Doamne, Dumnezeul meu,
Necazuri și mai mari să-mi dai,
Căci zeci de ani de prigoniri
Nu fac cât un minut de Rai!"

Dar Dumnezeu atunci n-a vrut
Să-mi dea război mai îndârjit,
Ci dimpotrivă, mi-a părut
Că "fiarele" s-au potolit..

Sătui de-armată cum erau,
Nici chef nu mai aveau de noi.
Peste puțin se liberau
Și n-aveau mintea la "război"..

Acel moment de noi râvnit
În perioada de "bibani"
A fost să vină în sfârșit,
Scăpându-ne de veterani.

Și-aici ceva s-a întâmplat,
La care nu mă așteptam:
În loc să fiu extaziat,
Atât de amărât eram..

Deci iată liberarea lor:
Suntem în seara din ajun,
Mă duc la masă să cinez,
Cantina-i parcă sub taifun.

Ai noștri au cinat întâi,
Apoi au fost la masă ei;
"Bătrânii" deveneau civili,
Iar noi treceam în ciclul trei.

În fața mea se prezenta
Un cadru cel puțin nedemn:
Soldații ce se liberau
Ne-au mai lăsat un ultim semn

De bucurie că-și sfârșeau
Cu bine stagiul militar,
Trântind la mese și la bănci
Ca un popor de neam barbar.

Și chiar atunci s-a nimerit,
Sfârșindu-mi garda, să mă duc
Și eu, flămând și ostenit,
Ca de-ale gurii să îmbuc.

Și-atunci o jale m-a cuprins
Și apucându-mă de strâns
Ca să-l ajut pe bucătar,
Am plâns, iubiții mei, am plâns..

Atât de mult am regretat
Plecarea celor ce plecau,
Atât de mult m-am întristat,
Că parcă frații mei erau..

Aveam așa, un nod în gât,
Că nici n-am mai putut mânca;
Mă apucase un urât
Și lumea mi se prăbușea..

I-aș fi dorit pe veterani,
Cu modul lor de-a se purta,
Așa răuți, așa golani,
Până la liberarea mea.

Trecuseră doar patru luni,
Dar îmi păruseră un an,
Și-acum venise rândul meu
Ca să devin un veteran

Și totuși eu îmi amintesc
Cum lacrimi grele îmi curgeau,
Părându-mi rău că îi pierdeam
Pe cei ce-acum se liberau.

Pe toți în parte i-am iertat
Că îmi fuseseră călăi
Și îmi ziceam îndurerat:
"În fond.. n-au fost atât de răi.."

Și din cantină eu ieșind,
M-am nimerit cu grupul lor
Șezând cuminți și povestind,
Sau fredonând refrene-n cor.

Am vrut cumva să îi evit,
Căci prea eram emoționat,
Dar ei, văzându-mă trecând,
La dânșii-ndată m-au chemat.

Și m-au îmbrățișat pe rând,
Cerându-și scuze rușinați
Fără fățărnicie-n gând,
Ci chiar simțind că-s vinovați.

Iar eu le-am spus că-mi pare rău
Că n-o să îi mai pot vedea,
Dar timpul are cursul său,
Iar viața despărțiri în ea..

A doua zi urcau cuminți
Într-un frumos autocar,
Ca pe-un trofeu de preț ținând
În mâini livretul militar..

Am depănat la amintiri
Dintr-un fragment din viața mea,
Sperând că vă veți folosi
De "noutățile" din ea.

Am vrut să vă conving că cel
Ce-alege calea lui Hristos,
În orice loc trăiește el,
Se poate mântui frumos.

Nu locul este important,
Ci modul cum ne nevoim
Ca orice ne-a cerut Iisus
În viață noi să împlinim.

Toate poruncile-s la fel,
Nu sunt porunci "de gradul doi",
Ci Legea ce ne-a dat-o El
De fapt e viață pentru noi!

Monah sau chiar mirean de ești,
Ori preot ți-a fost dat să fii,
Poruncile dumnezeiești
Pe toate luptă să le ții

Că-n ele e ascuns Hristos
Cu harul Său și pacea Sa;
Plinește-le cât mai frumos,
Că-n ele Raiul vei afla!
amin