22 iunie 2021

Vorbe de duh despre mântuire

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Vorbe de duh despre mântuire
       ► Omul, dacă nu are în substanţa lui ideea nemuririi şi a mântuirii, nu este liber. Seamănă cu berbecul, cu capra, cu oaia...“(Petre Ţuţea).
► Acest cuvânt tainic, „mântuire“, este întâlnit de foarte multe ori în Vechiul Testament, în Noul Testament şi în scrierile Sfinţilor Părinţi, aşa cum decurge din următoarele exemple.
►  „Scopul suprem al Sfintei Biserici Ortodoxe este recâştigarea oilor pierdute, pacea universală şi mântuirea tuturor (Sfântul Nil Athonitul).
► „Trebuie să avem o încredere neclintită că Dumnezeu are cu fiecare suflet un plan de mântuire“ (Sfântul Ioan Gură de Aur). 
 „Dacă vrei să fii mântuit, trebuie să fii pentru lume ca un mort, adică dacă te vor ocărî oamenii să nu te mâhneşti, nici dacă te vor lăuda cinstindu-te, să nu te înalţi“.
► „Mare este mulţimea păcatelor mele, Născătoare de Dumnezeu, curată, la tine alerg având trebuinţă de mântuire“ (Rugăcine din Rânduiala Sfintei Împărtăşanii).
► „Că nu vrei, Stăpâne, să pierzi făptura mâinilor tale, nici nu voieşti pierderea oamenilor, « ci vrei ca toţi să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vin㻓 (Rugăciune a Sfântului Vasile cel Mare).
► „...Doamne, învredniceşte-mă prin împărtăşirea cu Sfintele Tale Taine să dobândesc partea cea de-a dreapta a celor mântuiţi“ (Rugăciune a Sfântului Simeon Metafrastul).
► „Doamne, Dumnezeul nostru, mântuieşte poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta...“ (Rugăciunea Antifonului al doilea - Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur).
► „Pe Acesta (Iisus Hristos),Dumnezeu, prin dreapta Sa, L-a înălţat Stăpânitor şi Mântuitor...“ (Faptele Apostolilor 5:31).
 „...noi înşine am auzit şi ştim că Acesta este cu adevărat Hristosul, Mântuitorul lumii (Ioan 4:42).
► „Căci în har sunteţi mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu este de la voi: este darul lui Dumnezeu; Nu din fapte ca să nu se laude cineva“ (Efeseni 2:8-9).
► „Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte“ (Psalm 50:13).
► „Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu; iar cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui“ (Matei 10:22).
► „Întru Care şi voi, auzind cuvântul adevărului, Evanghelia mântuirii voastre, crezând în El, aţi fost pecetluiţi cu Sfântul Duh al făgăduinţei“ (Efeseni 1:13).
► „Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le împlineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre“ (Din rugăciunile începătoare).
► „Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie? Paharul mântuirii voi lua şi numele Domnului voi chema“ (Psalm 115:3-4).
► „Cum vom scăpa noi, dacă vom fi nepăsători la astfel de mântuire care, luând obârşie din propovăduirea Domnului, ne-a fost adeverită de cei ce au ascultat-o“ (Evrei 2:3).
► „Şi mulţimea striga cu glas mare, zicând: Mântuirea este de la Dumnezeul nostru, Care şade pe tron“ (Apocalipsa 7:10).
 La vreme potrivită te-am ascultat şi în ziua mântuirii te-am ajutat; iată acum este vremea potrivită, iată acum este ziua mântuirii (2 Corinteni 6:2).
► „Iar noi, fraţilor, iubiţi de Domnul, datori suntem totdeauna să mulţumim lui Dumnezeu pentru voi, că v-a ales Dumnezeu dintru început, spre mântuire, întru sfinţirea duhului şi întru credinţa adevărului“ (2 Tesaloniceni 2:13).

21 iunie 2021

Duminica Rusaliilor

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



În Duminica Rusaliilor sărbătorim minunea POGORÂRII SFÂNTULUI DUH peste apostolii Domnului şi ziua întemeierii Bisericii creştine.
Duhul Sfânt este Vistierul bunătăţilor, Sfinţitorul şi Mângâietorul tuturor inimilor. Toate bisericile sunt casele Duhului Sfânt; toate slujbele bisericeşti sunt lucrările Duhului Sfânt, de aceea spune un sfânt părinte că fără Duhul Sfânt nu este nici Biserică, nici preot, nici predică, nici slujbă, nici taine. De aceea ca să putem intra în Împărăţia, divină, trebuie să primim darurile şi binecuvântările Împăratului nostru Hristos.
RUGĂCIUNE
Doamne Dumnezeule Cel Viu, Veşnic, Atotputernic şi Iubitor de oameni, nu ne lăsa pe noi păcătoşii să cădem în prăpastia păcatelor, ci ne întăreşte şi ne îndreaptă pe calea cea bună a învăţăturii Sfintei Evanghelii, propăvăduită de Domnul nostru Iisus Hristos. Dumnezeule Duhule Sfânt, Te rugăm coboară şi fă-Ţi un cort în inimile noastre şi adu Harul Tău cel Sfânt şi Puterea Ta peste noi, ca înţelepţi fiind, să lucrăm cele bune în tot restul vieţii. Aşa fiind noi înarmaţi cu Putere de la Tine, Doamne şi cu minunata învaţătură sfântă, să mergem pe calea cea bună, înfăptuind Voia Ta, întru Slava Numelui Tău Sfânt. Îţi mulţumim Doamne pentru toate binecuvântările şi darurile Tale văzute şi nevăzute, ştiute şi neştiute. Domnul Dumnezeu să fie Iubit, Slăvit şi Lăudat în vecii vecilor! Amin!
O, Duhule Sfinte, Dumnezeule şi Mângâietorule, care Te-ai pogorât în chip de limbi de foc peste sfinţii apostoli în Duminica Rusaliilor, nu ne lepăda pentru fărădelegile noastre, nu te depărta de la noi Bunule dă-ne bucuria mântuirii şi cu Duh stăpânitor ne întăreşte că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ