13 mai 2021

O, Maria nume sfânt

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


,,O, Maria nume sfânt
În cer și pe pământ,
Raza crinului ceresc
Și sălaș Dumnezeiesc.

Maică Sfântă și fecioară
De Dumnezeu Născătoare,
Scara raiului de sus
Maica Domnului Iisus.

Bucură-te o Maria
Raza Sfântă luminată,
De Dumnezeu binecuvântată
A cerului mireasă.

Laude ți se cuvin
Te cântăm, te cinstim
Noi de pământ,
Îngerii din cerul sfânt.

O Maria, bucuria cerului
Mântuirea neamului,
Tot pământul te cinstește
Cu dragoste iți mulțumește.

Laude iți înălțam
O Maria nume sfânt,
Cu dragoste la tine venim
Să ne asculți al nost suspin.

Să ne păzești de tot cei rău
Sub sfânt acoperământul tău.
Bucură-te, preacurată fecioară
Împărăteasa cerului.

Bucură-te rug ceresc
Și sălaș Dumnezeiesc,
Bucură-te munte sfânt
Slavă in cer si pe pamant."

AMIN! 


(autor:Otilia Lucretia Neagui)

RUGĂCIUNE LA ICOANA MAICII DOMNULUI FĂCĂTOARE MINUNI,,CEA CARE ALĂPTEAZĂ"

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...



O, Maica Luminii, Hrănitoarea noastră în nevoi, nu trece cu vederea smeritele noastre rugăciuni, ci ne izbăvește din toate nevoile, solindu-ne încă și iertarea păcatelor, ca să aducem Ție mulțumiri de închinare și de rugăciune.

Primeşte, Doamnă de Dumnezeu Născătoare, rugăciunile cele cu lacrimi ale robilor tăi care aleargă la tine. Te vedem în sfânta icoană cum Îl ţii în braţe şi-L alăptezi pe Fiul tău şi Dumnezeul nostru, pe Domnul Iisus Hristos.

De L-ai şi născut fără de durere, totuşi cunoşti durerile mamelor, şi neputinţele fiilor şi fiicelor omeneşti le vezi.
 
          Pentru aceasta, cu căldură căzând la icoana ta tămăduitoare şi sărutând-o cu umilinţă, te rugăm, Preamilostivă Stăpână: îndură-te de noi, păcătoasele, cele osândite să naştem în dureri şi să creştem în întristări pruncii noştri, şi cu împreună-pătimire acoperă-ne, iar pe pruncii şi soţii noştri izbăveşte-i de bolile cele grele şi de necazurile amare. Dăruieşte-le sănătate şi putere, ca cei hrăniţi să crească din putere în putere, iar cele care îi hrănesc să se umple de bucurie şi mângâiere, ca şi acum, cu mijlocirea ta, Domnul să săvârşească lauda Sa din gura pruncilor şi a celor care sug.

            O, Maică a Fiului lui Dumnezeu! Milostiveşte-te de maicile fiilor omeneşti şi de norodul tău cel neputincios: bolile noastre grabnic tămăduieşte-le, necazurile şi întristările noastre alină-le şi nu trece cu vederea lacrimile şi suspinările robilor tăi. Auzi-ne în ziua necazului pe noi, cei care cădem la icoana ta, şi în ziua bucuriei şi izbăvirii primeşte laudele inimilor noastre cele mulţumitoare. 

Înalţă rugăciunile noastre la Tronul Fiului tău şi Dumnezeului nostru, ca să fie milostiv către păcatele şi neputinţele noastre şi să adauge mila Sa celor care cunosc Numele Lui, ca şi noi şi pruncii noştri să te proslăvim pe tine, Milostiva noastră Apărătoare şi Nădejdea neamului nostru cea neclintită, în vecii vecilor.
 
                                                                                                                                                   AMIN.

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ