Plânge Împărăteasa Cerului,
În genunchi în faţa Domnului,
Sus pe norul luminos,
Pentru omul păcătos,
Căci e supărat Domnul Hristos:
Iubirea Ta-i fără de sfârşit,
Pentru ei pe Tine Te-ai jertfit,
Milei Tale nu-i hotar,
Mai trimite al Tău har,
Iartă-i Fiul meu, o, iartă-i iar.
Cum, o, Maică, cum să-i mai privesc ?
N-au credinţă, sunt răi şi hulesc.
S-a numărat, s-a cântărit,
S-a hotărât al lor sfârşit,
Nu pot Maică glasul să-ţi ascult.
Şi Măicuţa iarăşi suspina:
Fiule, pentru iubirea mea !
Te-am crescut şi legănat,
Trup din trupul meu ai luat,
Nu-i lăsa să piară-n veci în iad.
Lacrimile tale dor amar,
Ca atunci pe cruce la calvar,
Cum oare să îi mai rabd ?
Se urăsc şi sunt avari,
S-au făcut fiii celui viclean.
Fiule, de vrei să-i pedepseşti,
Dar se-ntorc şi n-or pieri în veci.
Maica milei te numesc,
Şi grădină-ţi dăruiesc,
Ţie neamu-acesta românesc.
