,, Doamne, în mâinile Tale îi încredinţez pe toţi cei pe care îi iubesc. Tu ştii despre cine îţi vorbesc şi ştii că zi şi noapte port pe umeri povara îngrijorării pentru ei. Tu îi cunoşti pe fiecare în parte şi cunoşti trebuinţele trupului şi sufletului lor. Îngrijeşte-te de ei ca de copiii Tăi preaiubiţi. Păzeşte-i de ispite şi, atât cât se poate, cruţă-i de suferinţe, iar dacă trebuie să treacă prin ele, pregăteşte-i dinainte şi ţine-i de mână până se risipesc norii şi se arată soarele.
Doamne, fă ca niciunul dintre cei pentru care te rog să nu se piardă, ci călăuziţi de iubirea Ta, să urce treptele desăvârşirii şi să devină oameni după inima Ta. Fă-i să cunoască prin har dragostea ce alungă teama şi biruinţa deplină. Arată-le în fiecare zi bunătatea Ta şi ajută-i ca prin viaţa lor şi prin tot ceea ce sunt să aducă slavă numelui Tău şi lumină celor din jurul lor. Amin"