14 august 2020

Rugăciune pentru mântuire:

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Dumnezeul meu, cred întru Tine şi mă rog Ţie, în­tă­reşte-mi credinţa! Te iubesc, dar sporeşte-mi dra­gos­tea! Mă pocăiesc, dar fă-mi căinţa să prisosească! Te slăvesc ca pe întâiul meu Început! Te doresc ca pe cea mai înaltă dorinţă a mea! Îţi mulţumesc, ca Bine­fă­că­torului meu celui veşnic! Te chem ca pe puternicul meu Apărător. Dumnezeul meu, binevoieşte şi povăţuieşte-mă cu în­ţe­lepciunea Ta, călăuzeşte-mă cu dreptatea Ta, mân­gâie-mă cu milostivirea Ta, apără-mă cu pute­rea Ta. Îţi închin, o, Dumnezeule, gândurile, faptele, sufe­rin­ţele mele, ca în viitor să mă gândesc la Tine, să gră­iesc de Tine, să lucrez după voia Ta, să sufăr pentru Tine. Doamne, eu voiesc ceea ce voieşti Tu, pentru că Tu voieşti să mă supun voii Tale şi făgăduiesc să fac tot ceea ce voieşti Tu. Te rog, cu umilinţă, luminează-mi mintea, oţe­leş­ te-mi voia, curăţeşte-mi trupul şi sfinţeşte-mi sufletul! Dumnezeule Preabun, ajută-mă să mă curăţesc de greşelile trecute, să biruiesc ispitele viitoare şi să lucrez cuvenitele virtuţi. Umple inima mea de dragoste pentru bunătatea Ta, de ură pentru greşe­lile mele, de râvnă pentru binele aproapelui şi de defăimare pentru de­şer­tăciunile lumii. Fă-mă să fiu supus mai-marilor mei şi cu­ dragoste către cei mai mici, credincios prietenilor şi iertător vrăjmaşilor mei. Vino, Atotputernice, întru ajutorul meu, ca să bi­ru­iesc cele şapte păcate de căpetenie, care sunt pricina tu­tu­ror păcatelor. Să biruiesc adică: mân­dria, prin sme­re­nie creştinească; iubirea de argint, prin milostenie; invidia, prin dragoste şi bucurie pentru binele aproa­pe­lui; desfrânarea, prin înfrâ­nare şi curăţie; lăcomia, prin cumpătare; mânia, prin răbdare; lenea, prin băr­bă­ţie creştinească. Asemenea să biruiesc şi toate cele­lal­te păcate şi patimi ce izvorăsc din acestea. Şi-mi dă virtuţile creştineşti: credinţa, nădejdea şi dragostea. Dumnezeul meu, fă-mă înţelept întru lucrările mele, curajos în primejdii, răbdător în nenorociri şi smerit în propăşire. Nu mă lăsa să uit vreodată a fi cu lua­re amin­te la rugăciuni şi în biserică, cumpă­tat la masă, repede la împlinirea datoriilor şi statornic în hotărâri. Doamne, insuflă-mi grija să am totdeauna conştiinţă dreaptă, înfăţişare cuviin­cioasă, vorbire folositoare şi purtare în bună rânduială. Dă-mi harul Tău, ca să mă deprind a-mi stăpâni tot­dea­una patimile, a mă învrednici de darurile Tale, a pă­zi legea Ta şi a dobândi mântuirea. Dumnezeul meu, fă să cunosc cât de mici sunt bunătăţile pămân­teşti şi cât de mari sunt cele cereşti, cât de scurt este tim­pul aces­tei vieţi şi cât de nemărginită este veşni­cia. Aju­tă-mi să fiu întot­deauna gata de moarte şi să mă cu­tre­mur de ju­de­cata Ta, să scap de chinurile cele veşnice şi să do­bân­desc raiul prin Iisus Hristos, Domnul nostru. Amin.

Rugăciune către Maica Domnului la Începutul Postului Adormirii Sale

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Astăzi , ne stă înainte nevoinţă duhovnicească de taină spre câştigarea iertării greşelilor noastre şi spre împăcare cu DUMNEZEU .
Astăzi , să lepădăm vălul răutăţii şi să secăm izvoarele gândurilor celor rele , apropiindu-ne cu dragoste şi de cei ce ne urăsc pe noi .
Astăzi , să curăţim haina cea murdară de păcate a sufletelor noastre şi să încetăm a mai judeca şi osândi pe aproapele nostru , ca să nu fim noi osândiţi în focul cel veşnic .
Astăzi , să privim cu milă spre cei săraci şi să ne ostenim , după putere , spre lucrarea faptelor celor bune ale milosteniei sufleteşti şi trupeşti .
Astăzi, să ne spălăm în baia gândurilor de umilinţă veşmântul sufletului şi să plângem pentru căderea noastră şi pentru alunecarea de pe Calea Mântuirii .
Astăzi , să acoperim mulţimea păcatelor noastre cu rugăciunea cea fierbinte către Hristos , ca să treacă cu vederea anii pribegiei noastre departe de Drumul Ascultării .

Pe Tine , Maică a lui DUMNEZEU , Te punem Solitoare Pocăinţei şi Mântuirii noastre , ca pe Una Ce ai Indrăzneală Tare către Cel pe Care în Braţele Tale ca pe Un Prunc L-ai Tinut , ca să scoţi Lumea ceea ce zăcea în vicleşug din adâncul păcatului şi să o aduci la nevinovăţia pruncilor .
Cu lapte ai Hrănit pe Cel ce Poartă de Grijă de cei flămânzi şi cu Căldura Dragostei Tale de Maică L-ai Acoperit . Deci , nu ne părăsi nici pe noi , fiii Tăi cei căzuţi şi pierduţi în negura greşelilor , ci ne străluceşte Lumina Pocăinţei mai înainte de apusul vieţii noastre pământeşti .
Cu lacrimi ai adăpat pământul , văzând Răstignit pe Cruce pe Rodul Cel Preacurat al Pântecelui Tău .
Cu lacrimile Tale întoarce-ne pe noi cei împovăraţi de păcat la Calea Adevărului lui Hristos , ca să nu fim prinşi de fiarele cele înţelegătoare ale patimilor şi aruncaţi în adâncul cel mai de jos al păcatelor .
Precum ai săltat de Bucurie la Invierea Fiului Tău , Roagă-Te să se facă bucurie în Cer şi pentru noi , întorcându-ne la pocăinţă prin Stăruinţa Ta de Iertare a noastră la Tronul Stăpânului .
Mâinile noastre le întăreşte la rugăciune , gândurile le curăţeşte , sufletele le îmbracă cu smerită cugetare şi de toate primejdiile ne izbăveşte degrab .
Ca Un Paznic de veselie este credincioşilor Postul cel aşezat în Cinstea Adormirii Tale .
Trezeşte-ne pe noi la lucrarea faptelor bune , adormind patimile noastre cele nenumărate şi întărindu-ne spre căutarea Mântuirii , ca să slăvim cu glasuri neîncetate ale inimii pe Tatăl , pe Fiul şi pe Duhul Sfânt în veci .
Amin !
PS : Pentru aceasta postare am avut ca surse (cu multumiri sincere transmise astfel !) :
https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=610813982296054&id=440022839375170 - postare de Stela Mocanu - 01 August 2013 ;

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ