– cu banuti” din St. Petersburg
În ziua de 23 iulie 1888, oraşul Sankt Petersburg a fost asaltat de o furtună puternică.
Bisericuta din incinta fabricii de sticlă a fost fulgerată şi interiorul ei a luat foc. Icoane, obiecte, totul ardea. Se pare că fulgerul a căzut cu precădere pe cutia milei, pe care a sfărâmat-o, şi pe Icoana Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiţi”, pe care a trântit-o la pământ.
După stingerea focului s-a putut constata minunea petrecută: în mijlocul funinginii, Icoana rămăsese neatinsă de foc, ba din contra căpătase o luminozitate aparte şi se restaurase, arătând ca proaspăt repictată.
Singura dovadă că fusese acolo în timpul dezastrului, era aceea că pe suprafaţa ei se încrustaseră 12 monede mici, de jumătate de copeică, în diverse locuri.
Astfel, Icoana care o prezintă pe Maica Domnului împărţind mila ei către toţi cei suferinzi şi necăjiţi a primit în urma fulgerului, „podoabe” neprevăzute.
Până seara, tot oraşul aflase de minune. S-a instituit ad hoc un pelerinaj la Icoană şi minunile, îndeosebi vindecări, au început să curgă. Nici nu mai conta parcă faptul că restul capelei arsese. În scurt timp, în locul ei a fost ridicată o biserică mare.
Toată Rusia a aflat de Icoană, sute de pelerini venind zilnic să se închine în faţa ei.
Cum a ajuns această Icoană făcătoare de minuni în Biserica fabricii? Se pare ca nu stie nimeni foarte exact. Insistand pe idee, am aflat insa ca in zona circula cel puţin trei variante despre acest lucru: unii sustin că ar fi venit singură pe râul Neva, oprindu-se în dreptul fabricii, unde s-a ridicat ulterior Bisericuta; altii că ar fi fost pescuită din râul Neva, de un negustor, care a donat-o mai apoi Bisericii; sau că a aparţinut unui negustor care a donat-o capelei, drept mulţumire că l-a scăpat în timpul unei furtuni.
O minune consemnată
Sub ochii pelerinilor, un tânăr, pe nume Nicolai Gratcev, care avea braţele paralizate, a sărutat icoana şi pur si simplu a inceput sa işi mişte braţele. A fost vindecat. El avusese anterior o viziune a Maicii Domnului, care era însoţită de Sfântul Nicolae şi de un alt ierarh (necunoscut tânărului), în care aceasta îi spusese că se va vindeca, dacă se va închina la Icoana ei, din Bisericută.
O copie a Icoanei Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiţi, cu bănuţi”, s-a restaurat si ea!
În biserica Învierii din Sankt Petersburg se afla o copie după Icoana minunată, cu bănuţii imprimaţi în urma fulgerului. Aceasta se deteriorase aproape complet, iar Nicolai Bondarev, cel care răspundea de bunurile bisericii, o luase acasă, intenţionând să o restaureze. A amânat operaţiunea, observând însă, pe zi ce trecea, cum Icoana se lumina continuu.
La trecerea a şase luni, în ziua de 2 august 1996, Icoana părea nouă, ba chiar mai frumoasă decât fusese ea zugrăvită. Acum se află în Biserica Sfânta Treime din St. Petersburg.
Aşa cum Icoanele minunate nu sunt atinse de foc ci, chiar din contră, îşi arată puterea primită de la Dumnezeu şi se restaurează, tot astfel, creştinii sa se lase lămuriţi de Dumnezeu în focul ispitelor, pentru a fi curatata orice urmă de păcat din ei. Pentru că orice minune este o încurajare directă a Mântuitorului: „Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!” (Ioan 16, 33)
Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi!