14 iulie 2020

AI ISTOVIT, MĂICUȚĂ!

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

                                                           
Versuri: Eliana Popa

Ai istovit Măicuță, de-atâta rugăciune
Făcută către Domnul pentru pierduta lume,
Ce-şi duce-n nepăsare şi-n lăcomie traiul
Și nu primește harul ce îi aduce Raiul.

Ai istovit Măicuță să tot privești la noi
Cei care-ți cerem mila și paza în nevoi,
Noi, care-n bucurie uităm să-Ți mulțumim
Şi-n clipa de durere doar vorba grea rostim...

Iar lacrima Ta sfântă pentru Iisus tot curge,
Când fapta mea murdară Îl pune iar pe cruce
Și iarăși Prea Înaltul coboară printre noi
Să urce iar Golgota, să-mbrace pe cei goi...

Să poarte neputința acestui neam stricat,
Să își mai frângă Trupul sub crucea de păcat,
Să mai învingă iadul, să scoata la lumină
Făptura-ncătuşată ce vrea spre El să vină.

Nici Tu n-ai fost cruțată, Tu Maică ai suferit
Cu Fiul pe Golgota, durerea Ți-ai sfințit
Căci știi Măicuță bine că orice suferință
E treapta ce ne urcă mai sus, spre biruință!

Ai istovit, Măicuță, genunchiul să Ți-l pleci
Ca mila să pătrundă şi-n sufletele reci
Să rogi Desăvârsirea, Pământul să nu-l piardă
Și iată, a câta oară, Prea Bunul ne mai iartă!                              

12 iulie 2020

Rugăciune

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


     O, Fecioară preamărită, înfrumuseţarea prodromiţilor şi lauda închinătorilor, tu i-ai spus Sfântului Petru Athonitul că „Muntele Athosului l-am ales, din toate părţile pământului, şi am hotărât să îl afierosesc spre a fi îndestulată locuinţă monahilor şi pustnicilor", şi în acest munte ai voit a aduce icoana ta. O, împăcare a noastră cu Dumnezeu, care ne-ai dăruit noul praznic de minuni izvorâtor al icoanei tale, nimeni n-a pierit din cei ce aveau spre tine nădejdea bunei credinţe. Tu, care împleteşti cununi după vrednicie celor ce te laudă şi dăruieşti cererile tuturor celor ce te cinstesc după cuviinţă, din negura patimilor mântuieşte-ne, curăţind necurăţia noastră.
Neadormita noastră păzitoare, care degrabă îi întâmpini pe cei ce te cheamă, dat-ai robilor tăi chipul feţei tale cel preacinstit şi cu totul luminos, pe care îl sărutăm mulţumind. şi cu dragoste şi credinţă închinându-i-ne. Arată-ţi milele tale, Născătoare de Dumnezeu, primind cererile de folos ale robilor tăi. Depărtează de la noi norul patimilor şi al ispitelor, izbăveşte-ne de toată vătămarea trupească şi sufletească şi fii mijlocitoare a mântuirii noastre. Ajută-i pe cei ce cu dragoste se închină chipului tău nefăcut de mână omenească, ca să cinstească înfricoşatele minuni, semnele mai presus de fire ale icoanei tale.
O, pavăză tare a clerului bisericesc şi sprijin al celor din cinul monahicesc, miluieşte şi mântuieşte cu rugăciunile tale pe ortodocşii arhierei, preoţi şi diaconi, pe toţi monahii şi pe tot poporul dreptcredincios care ţi se închină. Ocroteşte obştea părinţilor prodromiţi şi pe toţi închinătorii care aleargă la icoana ta făcătoare de minuni. Caută spre noi cu milostivirea ta şi cu rugăciunea ta învredniceşte-i pe toţi creştinii să vieţuiască cu Hristos şi în locaşurile cereşti să se desfăteze. Cercetează-ne, Maică iubitoare de fii, pe noi, robii tăi, cu darul tău şi dăruieşte celor neputincioşi tămăduire şi sănătate desăvârşită, linişte celor înviforaţi şi mântuire tuturor, în vecii vecilor. Amin.

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ