9 iulie 2020

Rugăciune către Preasfânta de DUMNEZEU Născătoare

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

care se citeşte oricand , dar mai ales in vremea Impărtăşirii cu Dumnezieştile Taine

Rugăciune a lui Filothei , Preasfintitul Patriarh al Constantinopolului

Nota : Incepand din 31 Iulie 2019 , pana la 14 August , in Postul Adormirii Maicii DOMNULUI , cu Voia lui DUMNEZEU , am sa postez zilnic rugaciuni Dedicate PreaSfintei Nascatoare de DUMNEZEU Pururea Fecioara Maria , alese din culegerea de „Cele ma frumoase Rugaciuni APANTHISMA”.

Rugăciunile Sfinţilor Părinţi , au fost publicate de Cuviosul Nicodim Aghioritul în APANTHISMA (Constantinopol, 1799) , si traduse în româneşte la Mănăstirea Neamţul (1827) , iar acum sunt date spre slovă nouă şi grai îndreptat , cu o postfaţă , note şi comentarii de Virgil Cândea la Editura Anastasia .

 

Rugăciune către Preasfânta de DUMNEZEU Născătoare

 eîntinată cu Adevărat şi Preacurată Fecioară şi de DUMNEZEU Născătoare ,

Minune înfricoşată pentru Ingeri , iar pentru muritori Netâlcuită sau , mai degrabă ,

şi pentru unii , şi pentru alţii , Cutremurătoare şi Necuprinsă cu mintea ;

+ Pârga Neamului nostru ;

+ Lăcaşul Cel Preacurat al Dumnezeirii ;

+ Ogorul Mântuirii noastre .

Ceea ce pe Unul din TREIME , pe DOMNUL nostru Iisus Hristos ,

Desăvârşit DUMNEZEU Fiind şi Om Desăvârşit ,

mai Presus de toată mintea şi de cuvânt pentru Nemărginita Bunătate L-ai Adus nouă ,

ca prin frământătura cea omenească firea noastră de căderea cea veche să o Mântuiască şi la vrednicia cea de demult iarăşi să o Intoarcă ,

Indreptare a celor ce cad fiind şi după această Mântuitoare Iconomie a Cuvântului lui DUMNEZEU .

Ceea ce şi pe mine, cel nevrednic de toată sprijinirea şi purtarea de grijă, ca unul care de bunăvoie totdeauna păcătuiesc, în toată vremea, şi locul, şi lucrul, cu covârşirea sârguinţei de foarte multe primejdii mă Izbăveşti .

Caută şi acum spre ticăloşia mea şi, după obicei , Cercetează-mă , căci sunt strâmtorat şi nu am ce să fac .

Dacă la mulţimea răutăţilor mele celor nenumărate caut, mă văd departe de înfricoşatele taine pe sine-mi şi cu totul nevrednic.

Dacă prea multă vreme nu mă apropii de acestea, mă fac ca unul ce mă voi împărtăşi spre osândă, cu totul supus vrăjmaşului.

De aceea, mulţimea cea nemărginită a fărădelegilor mele aruncând în Noianul Indurărilor celor Necuprinse" ale Fiului Tău şi DUMNEZEU , şi pe Tine Tare Mijlocitoare Punându-Te Inainte , îndrăznind , acum , mă apropii .

Deci foloseşte către Dânsul Indrăzneala Ta de Maică , Preacurată Stăpână , şi Milostiv Fă-L mie pe Acesta , rogu-mă !

Aşa Stai lângă mine , Preacurată , şi să nu Te scârbeşti de mine , cel ce sunt ţinut de multe păcate, cel ce şi cu fapte, şi cu cuvinte, şi cu porniri ale cugetului, şi cu nenumărate uneltiri şi închipuiri, şi cu dobândire de drăceşti făţărnicii, prin toate simţirile m-am netrebnicit.

Arată-Te mie Ajutătoare măcar în ceasul acesta , şi Roagă pe DOMNUL Cel lesne de Imblânzit şi Nepomenitor de rău , să nu mă arate pe mine deşert de Darul Lui lepădându-mă, ci Trecând cu vederea greşalele mele cele multe, prin Sfântul Lui Trup şi prin Cinstitul şi de Viaţă Făcătorul Sânge, să mă Sfinţească , să mă Lumineze , să mă Mântuiască şi fiu al Luminii să mă Facă , întru Sfintele Lui Porunci Umblând şi Indreptându-mă ,

Iar către păcat să nu mă mai întorc şi să nu mă mai întinez.

Ca fără de osândă împărtăşindu-mă cu nestricatul şi înfricoşatul Dar , şi Primind încă de aici şi mai desăvârşite arvunele (veacului ) ce va să fie , să mă Izbăvesc de veşnicele munci şi să Dobândesc viaţa cea veşnică prin Tine , Nădejdea mea şi Părtinitoarea cea Adevărată ,

Slăvind şi Mărind pe Tatăl , pe Fiul şi pe Sfântul Duh , pe Preasfinţita şi Fericita TREIME ,

în vecii vecilor .

 Amin !

8 iulie 2020

Icoana Maicii Domnului "Eleusa" din Novgorod

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Pe data de 8 iulie 1337, un îngrijitor de la Biserica „Sfânta Treime” din Novgorod a auzit un zgomot în interiorul bisericii și a mers să vadă ce se întâmplă. Acesta a fost uimit să vadă că icoana Maicii Domnului care era așezată pe al doilea nivel de icoane, deasupra ușii dinspre nord a iconostasului, a părăsit locul său și plutea în aer. Din ochii Fecioarei Maria curgeau lacrimi.

Îndată a fost înștiințat Arhiepiscopul Alexie, care a venit la biserică înconjurat de cler și de o mulțime de oameni. După aceasta, a fost făcut un iconostas special, în care a fost așezată icoana Maicii Domnului, după care s-a stabilit ca dată de prăznuire, ziua de 8 iulie.

În același an, orașul Novgorod a fost cuprins de ciumă. Oamenii au mers în număr foarte mare să se roage înaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și ciuma a dispărut. În anul 1352, Arhiepiscopul Vasile a instituit o procesiune anuală cu icoana Fecioarei Maria, care se face de la Biserica „Sfânta Treime”, până la Biserica „Sfânta Sofia”.

În vara anului 1366, Biserica „Sfânta Treime” a ars, dar icoana „Eleusa” plutea în aer, deasupra flăcărilor. Arhiepiscopul Alexie a venit îndată la biserică și, după ce a rostit mai multe rugăciuni, icoana a coborât în mâinile lui. Imediat după aceasta, focul s-a stins în mod minunat, dar pe spatele icoanei a rămas o urmă de arsură de șapte centimetri, ca mărturie a minunii.

Marele Cneaz Ivan al III-lea a luat icoana la Moscova în anul 1397, unde a rămas până în anul 1508. În acea perioadă, Maica Domnului i-a apărut în vis Cneaghinei Maria și i-a poruncit ca să ducă icoana înapoi la Novgorod.











ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ