29 aprilie 2020

Pentru mici osteneli, cununi luminate ne dăruieşte Dumnezeu

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...Calauza Ortod

                                Să ne învăţăm cu sârguinţă a căuta rugăciunile Părinţilor.


Un stareţ oarecare era în Thebaida, şezând într-o peşteră, şi avea un ucenic iscu­sit. Și avea stareţul obicei ca în fiecare sea­ră să-l sfătuiască pe dânsul cele de folos, iar după sfătuire făcea rugăciune şi-l slobozea să doarmă.

 Şi s-a întâmplat odată că oarecare mireni evlavioşi, ştiind de multa nevoinţă a stareţului, au venit la dânsul pentru a-i face mângâiere. Iar după ce s-au dus ei, iarăşi după obicei a şezut stareţul seara învăţându-l pe fratele; şi vorbind cu el, bătrânul s-a adâncit în somn; iar fratele petrecea aproa­pe, până se va fi deşteptat stareţul şi-i va face lui rugăciune.

 Mult şezând el şi stareţul nedeşteptându-se, s-a supărat de gânduri, dar tot nu s-a dus; şi aşijderea până la şap­te ori supărându-se, stând împotrivă, nu s-a dus. Şi, iată, noaptea înaintând, s-a deşteptat stareţul şi, văzând-l pe ucenic şezând, a zis: „Nu te-ai dus până acum?” Şi i-a zis: „Nu, pentru că nu m-ai slobozit, Avva”. Şi a zis stareţul: „Pentru ce nu m-ai deşteptat?”

Răspuns-a fratele: „N-am cutezat a te îm­boldi, ca să nu tresalţi”. Deci, sculându-se, au făcut Utrenia, iar după Utrenie a slobozit stareţul pe fratele, şi stareţul a şezut de si­neşi. Şi s-a făcut întru uimire: şi iată oarecine îi arăta lui un loc slăvit, şi un jilţ preastrălucit într-însul, iar deasupra jilţului – şapte cununi strălucind. Iar el a întrebat pe cel ce-i arăta lui, zicând: „Ale cui sunt acestea?” Şi i-a răs­puns lui acela: „Ale ucenicului tău, şi locul adică şi jilţul i le-a dăruit lui Dumnezeu pen­tru ascultarea lui; iar acele şapte cununi le-a luat în noaptea aceasta”. Deci, venindu-şi în sine stareţul, a chemat pe fratele şi i-a zis lui: „Spune-mi, ce ai făcut în noaptea aceasta?” Iar el a zis: „Iartă-mă, Avva, nimic n-am făcut”.
 Iar bă­trânul, socotind că, smerit cugetând el, nu mărturiseşte, i-a zis lui: „Nu te voi lăsa de nu-mi vei spune ce ai făcut sau ce ai gândit în noaptea aceasta”. Iar fratele, neştiind că ar fi făcut ceva, se nedumerea ce să spună.

 Şi a zis către părintele său: „Avva, nimic n-am făcut, fără decât numai aceasta: că, supărat fiind de şapte ori ca să mă duc fără slobo­zirea ta, nu m-am dus”. Iar stareţul, aceasta auzind, a înţeles că de câte ori ucenicul s-a luptat îm­potriva gândului, tot de atâtea ori s-a încununat de către Dumnezeu; iar fratelui nu i-a grăit nimic din cele ce le-a văzut. Iar pentru folos, a po­vestit acestea la bărbaţi duhovniceşti, ca să ne învăţăm că, pentru mici osteneli, cununi luminate ne dăruieşte Dumnezeu. Încă și ca să ne învăţăm cu sârguinţă a căuta rugăciunile Părinţilor şi a nu cuteza a face ceva sau a ne despărţi cumva de dânşii fără de a lor blagoslovenie şi voie slobodă.

 sursa  CalauzOrtodoxaOrtodoxa

O DOAMNE, VĂD!

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


de Costache Ioanid

"O, Doamne, văd!
Abia acuma văd!
Abia acum-au toate-n viaţă rost!
Abia acum când toate s-au schimbat
cu-adevărat,
abia
acum
încep
să văd
ce-am fost!
O, Doamne-aud!
Abia acum aud!
Abia acum răsună glasul Tău!
Abia acum mă bucur să Te-ascult
atât de mult
pe cât am fost de surd,
de-ngust,
de rău!
O, Doamne, merg!
Abia acuma merg!
Abia acum simt calea sub picior!
Abia acum de Duhul Tău atras
fac primul pas.
Și-acum
aș vrea
s-alerg,
să cânt,
să zbor!
O, Doamne sunt!
Abia acuma sunt!
Abia acum cu-adevărat trăiesc!
Abia acum, cu tot ce-i pământesc,
pot să mă-nfrunt.
Și-acum
aud
și văd
și merg
și https://babylenutaicoaneortodoxe.blogspot.com/?m=1

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ