Auzit-am ca, pe vremuri ,
Dumnezeu ar fi dorit
Ca sa afle, printr-un inger,
Daca omu-i fericit!
Merse ingerul pe cale
Lumea-ntreaga colindand,
Cand la deal si Cand la vale,
Pe crestini tot intreband
Unul zise - Cum pot oare
Fericit sa ma numesc?
Sa imi fie cu iertare,
Nu vezi cat de mult trudesc?!
Altul zise cu durere:
- Eu as fi, dar ce sa fac,
Fiindca banii-s la putere,
Iar eu sunt un om sarac!
Unul spuse cu mandrie:
- Eu am bani, ce pot sa zic?
Am destula avutie,
Nu duc lipsa de nimic!
Insa fericit as spune
Ca nu pot sa ma numesc,
Fiindca n-am copii pe lume
Si incep sa-mbatranesc.
Altul striga cu ocara:
- O, ce fericit as fi,
Daca n-as avea povara
O multime de copii!
Nu am ce le da la masa,
Tare mult ma chinuiesc,
Cum pot oare cu-asa casa
Fericit sa ma numesc!
Cand pe altul il intreaba:
-Tu esti fericit, ori ba?
Dand din cap, el spune-n graba
-Hm! nu prea mult, maria-ta!
-Dar de ce? Ce iti lipseste?
Zise ingerul suav,
As trai imparateste,
Dar sunt trist, ca sunt bolnav!
Am umblat prin lumea-ntreaga
Pe la doctori, dar n-am leac
Sunt slabit si fara vlaga
Si nu stiu ce sa mai fac!
Si cuprins de intristare,
Ingerul pleca mahnit,
Ca in lumea asta mare
Nici un om nu-i fericit!
Tot asa carteau crestinii,
Ori si unde intreba,
Apasand mai tare spinii
Domnului pe fruntea Sa.
Si cu fiece raspuns,
Pas cu pas Il aduceau,
Spre Golgota, in ascuns
Si pe Cruce-L rastigneau!
Merse ingerul ce merse
Pana cand a intalnit
Un om ce sudoarea-si sterse
De pe chipul sau trudit
- Omule, te vad muncind
Si esti mult prea obosit,
Ziua toata robotind,
Spune-mi: tu esti fericit?
Omul se-ndrepta de spate
Si, privindu-l pe strain
Ii spuse cu bunatate:
Fericit sunt pe deplin!
Ingerul sari deodata
Iscodindu-l inadins:
Casa ta-i darapanata,
Focu-n vatra ti s-a stins.
Ai copii prea multi, se pare
Si cu greu ii cresti pe toti,
Nu ai bani pentru mancare,
Si esti fericit, socoti?
Eu nu te cunosc, straine!
Si nu stiu de unde vii
Dar, de vrei, ramai la mine
Pana maine-n zori de zi.
Iat-acum se face seara,
Nu-i bine sa mergi pe drum,
Ca sunt oameni rai pe-afara
Si flamand vei fi, oricum.
Nu am bani, nu am avere,
Nu am casa un palat,
Am in schimb, o mangaiere,
Ca am sufletul curat.
Casa mea darapanata,
Cu caldura te-o primi,
Chiar de focu-i stins in vatra,
Om manca ce s-o gasi.
Si cu totii stand la masa
Domnului I-am multumi,
Ca spre noi mereu revarsa
Un noian de bucurii.
Sa fii fericit in lume
Daca vrei, nu e prea greu,
Ca averea mea, vezi bine,
E doar Bunul Dumnezeu.
El imi da mereu putere,
El ma iarta cand gresesc,
El mi-alina orice durere,
El m-ajuta sa traiesc.
Cine are-asa avere
Are tot ce si-a dorit,
Are-n suflet mangaiere
Si e-n viata, fericit!
Am copii pe langa casa,
Am pamant sa-l pot munci,
Am nevasta credincioasa,
Fericit de ce n-as fi?
Ingerul sa-i spuna taina
Ar fi vrut, dar ce folos?
Se vedea ca poarta haina
Daruita de Hristos!
Bucuros, el se intoarse
Si zbura spre cer grabit,
Fiindca, in sfarsit aflase,
Un om care-i fericit.
Auzind Domnul, indata
Le dadu crestinilor
Pedeapsa meritata
Pentru necredinta lor.
Numai cel ce nu cartise
Fericit in veci va fi,
Ca, din toti, doar el primise
Darul de-a se mantui
Cine are-ntelepciune
Sa priceapa, n-ar fi greu:
Fericirea nu e-n lume,
Ci e doar in Dumnezeu!!!
Dac-am fi, din intamplare,
Intrebati si noi candva,
Constiinta noastra oare
Ce-ar raspunde: NU sau DA?!
