27 februarie 2020

ÎNCEPE POST DE POCĂINȚĂ!

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...

de Preot Sorin Croitoru

Cu cât mai mult în mreaja lumii
În viața asta te încurci,
Cu-atât mai greu va fi, creștine,
La moartea ta spre cer să urci!

Tu crezi că-i glumă, dar în clipa
Când sufletul îți va ieși,
Din toate părțile spre tine
Vrăjmașii diavoli vor veni

Și fiecare va începe:
"Acesta e al meu, al meu,
Că-n viață m-a slujit pe mine,
Nu L-a slujit pe Dumnezeu!"

Și cu o spaimă necuprinsă,
Atunci tu îți vei aminti
De mreaja lumii cea întinsă
Din care n-ai putut ieși..

Dar îți vei aminti și șoapta
Ce-n viață te-nsoțea mereu
Când prea urâtă ți-a fost fapta:
"Întoarce-te la Dumnezeu!"

Atunci îți vei aduce-aminte
De orice vorbă, orice gând
Ce ți-a trecut cândva prin minte,
Pe care l-ai respins, râzând:

"De ce n-am ascultat povața
Pe care mi-o dădea de zor,
Dorind să îmi salveze viața,
Preablândul înger păzitor?

De ce zâmbeam făcând păcate,
Văzându-mi liniștit de drum,
Când el striga la mine: "Frate,
Te rog, oprește-te acum!"?..

Da, înfiorătoare vreme
Cândva te-așteaptă, dragul meu,
Și-ar fi mai bine a te teme
De drumul către Dumnezeu,

Căci s-ar putea să te oprească
Cei răi 'nainte ca să-L vezi
Și s-ar putea să te răpească
În iadu-n care azi nu crezi..

Să fugi cât poți de-a lumii mreajă
Căci nu vei mai putea ieși,
Atras de-a demonilor vrajă,
Atunci când poate vei dori..

Ascultă glasul ce te ceartă,
Că-i sfântul înger păzitor,
Iar el e milostiv și iartă,
E bun și-i tare răbdător,

Dar fii atent la ce te-ndeamnă,
Căci el nu ceartă în zadar,
Iar dacă-i supărat, înseamnă
Că te-ai îndepărtat de Har.

Începe Post de pocăință,
O altă șansă-n viață ai
Ca, întărindu-te-n credință,
Să faci un pas micuț spre Rai!

CREDETI IN HRISTOS ...

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Bucuria mea, cat de minunat a grait Sfantul Parinte, Profesor, Dumitru Staniloae: „Credeti in Hristos, ca sa aveti un sens in viata!” Daaa, sa crezi, dar in credinta crestin ortodoxa, fiindca, si sectantii spun ca ei cred in Iisus Hristos, dar ratacirea lor le este spre osanda. Sfantul Parinte, Iustin Parvu, unul din “stalpii” ortodoxiei din tara noastra zice: "Sufletul simte cui trebuie sa i se incredinteze, fiindca, Dumnezeu este Cel Care pune in inima, dragostea fata de cel caruia ti-a randuit sa ii urmezi." Sfintitul Parinte, staretul Iachint de la Putna, ne spune asa: "Lupta-te dupa putere si roaga-te neincetat. De calatoresti, daca esti in ascultare, daca esti la masa, daca vrei sa te odihnesti, sa nu incetezi a spune Rugaciunea lui Iisus, macar pe scurt: Iisuse, Iisuse, iarta-ma, Iisuse! 

Lupta-te ca inainte de culcare sa citesti macar un verset“. Sfantul Parinte, Ignatie Briancianinov ne indeamna sa nu rugam dimineata asa: "Doamne, da-mi puterea sa port osteneala zilei de astazi si toate intamplarile din vremea ei. Calauzeste-mi voia si invata-ma sa ma rog, sa nadajduiesc, sa cred, sa iubesc, sa rabd si sa iert”. Un alt Sfant Parinte, Adrian Fageteanu, ne indeamna sa cautam smerenia, fiindca: ”Smerenia este cel mai mare dar de la Dumnezeu, izvorul celorlalte. Sa aveti smerenie si jertfelnicie. Iar daca ati suparat pe cineva, sa va para rau si sa va impacati cu el.” Sfantul Parinte, Ioan Gura de Aur ne indeamna asa: "Iubitilor, rogu-va pe voi, unul pe altul indemnati-va spre pocainta, ca toti sa intampinam fata lui Dumnezeu, prin marturisirea noastra. Dumnezeului nostru, slava!" Amin si Aliluia!
                                                                                                                                          Preot Ioan 🛎.

ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ