DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...
Te duce Ana, Maica-Ta de mână.
Cum urci cu pași mărunți pe sfânta scară,
În ochi porți cerul nopților de vară
Și părul Tău e caer de lumină.
Smerit în rugă, trupul mic se-nclină
Și fața de copil așteaptă harul.
Ca să-Ți picteze slava, iconarul,
Topit-a-n flăcări vechea lui comoară,
A prefăcut-o-n pulbere ușoară
Și pata de argint a hainei Tale,
A încrustat-o-n raze ca în zale.
În juru-Ți focul curge, ca o apă.
Cu frăgezimi de mugur care crapă,
Mânuța poartă lujerul de floare,
Iar Sfântul Duh, în fâlfâiri ușoare,
Cu vraja curăției și a milei,
s-a așezat pe umărul copilei.
Din norii albi și moi ai înălțimii,
Cuminți, îți ies în cale Heruvimii.
În cuviință mare, iconarul
Cu fir de-arnici a-ncondeiat chenarul,
Iar sus de tot, pe cea din urmă treaptă,
Potirul sfânt al jertfelor Te-așteaptă.
Doar candele aprinse străbat cu raza lor
În umbra viorie a Sfintei. Un fior
De taină te cuprinde, când ochiul ţi se pierde
În umbră şi când vine o rază să-l dezmierde.
Pe lespezile albe, sub candele pe unde
A curs lumină blândă, lucesc oglinzi rotunde,
Şi-n ploile de raze, sub candele se-nşiră,
Alai de-mpărătiţă, în haine de porfiră.
Sunt doisprezece îngeri; dar nu au aripioare,
Ori poate sunt copile cu sufletul de floare.
Copilele au toate găteală de domniţe,
Au creştetele ninse cu mândre coroniţe.
Şi-n fruntea lor păşeşte, cu ochii de cicoare
Împărăteasa mică, învăluită-n soare.
Condurii Ei de aur lucesc ca două stele,
Şi-abia îşi poate duce povara hainei grele.
Copilele ridică pe mâini neîntinate,
Podoaba de lumină a mantiei bogate.
Şi nu ştiu ce sfinţenie vrea să mărturisească,
Cum că alaiul este o nuntă-mpărătească.
Şi-ntre sclipiri de aur şi-n foşnet de mătasă
Păşeşte către nuntă micuţa-mpărăteasă.
Iar una din copile, cea mai împodobită,
Îi duce dar de nuntă, o minge aurită.
Mireasa ochii umezi ca-n rugă şi-i ridică,
Si către cer ridică, gingaşa mână mică.
Căci pe deasupra-i prinde-n cercuri largi sa zboare
Un porumbel cu aripi făcute de ninsoare
În numele Treimii, venit ca să primească
în casa Ei Mireasa cu stemă-mpărătească.
Te aşteptăm şi noi cu rugi în mână,
Să vii către lăcaşul Tău Stăpână.
Ca iarăşi să sfinţească la a Ta venire,
Vreun colţ din alba noastră mănăstire.
Cu tot alaiul harurilor, vino!
Cobori spre miezul inimilor, Blajino!
Ca-n miezul inimii neîntinate,
O Sfânt-a Sfintelor să se arate.
Şi acolo cu alai de oşti cereşti
In inimi Doamnă (mică) neştiut să creşti.
Intrarea în Biserică – de Zorica Lațcu
Te duce Ana, Maica-Ta de mână.
Cum urci cu pași mărunți pe sfânta scară,
În ochi porți cerul nopților de vară
Și părul Tău e caer de lumină.
Smerit în rugă, trupul mic se-nclină
Și fața de copil așteaptă harul.
Ca să-Ți picteze slava, iconarul,
Topit-a-n flăcări vechea lui comoară,
A prefăcut-o-n pulbere ușoară
Și pata de argint a hainei Tale,
A încrustat-o-n raze ca în zale.
În juru-Ți focul curge, ca o apă.
Cu frăgezimi de mugur care crapă,
Mânuța poartă lujerul de floare,
Iar Sfântul Duh, în fâlfâiri ușoare,
Cu vraja curăției și a milei,
s-a așezat pe umărul copilei.
Din norii albi și moi ai înălțimii,
Cuminți, îți ies în cale Heruvimii.
În cuviință mare, iconarul
Cu fir de-arnici a-ncondeiat chenarul,
Iar sus de tot, pe cea din urmă treaptă,
Potirul sfânt al jertfelor Te-așteaptă.
Doar candele aprinse străbat cu raza lor
În umbra viorie a Sfintei. Un fior
De taină te cuprinde, când ochiul ţi se pierde
În umbră şi când vine o rază să-l dezmierde.
Pe lespezile albe, sub candele pe unde
A curs lumină blândă, lucesc oglinzi rotunde,
Şi-n ploile de raze, sub candele se-nşiră,
Alai de-mpărătiţă, în haine de porfiră.
Sunt doisprezece îngeri; dar nu au aripioare,
Ori poate sunt copile cu sufletul de floare.
Copilele au toate găteală de domniţe,
Au creştetele ninse cu mândre coroniţe.
Şi-n fruntea lor păşeşte, cu ochii de cicoare
Împărăteasa mică, învăluită-n soare.
Condurii Ei de aur lucesc ca două stele,
Şi-abia îşi poate duce povara hainei grele.
Copilele ridică pe mâini neîntinate,
Podoaba de lumină a mantiei bogate.
Şi nu ştiu ce sfinţenie vrea să mărturisească,
Cum că alaiul este o nuntă-mpărătească.
Şi-ntre sclipiri de aur şi-n foşnet de mătasă
Păşeşte către nuntă micuţa-mpărăteasă.
Iar una din copile, cea mai împodobită,
Îi duce dar de nuntă, o minge aurită.
Mireasa ochii umezi ca-n rugă şi-i ridică,
Si către cer ridică, gingaşa mână mică.
Căci pe deasupra-i prinde-n cercuri largi sa zboare
Un porumbel cu aripi făcute de ninsoare
În numele Treimii, venit ca să primească
în casa Ei Mireasa cu stemă-mpărătească.
Te aşteptăm şi noi cu rugi în mână,
Să vii către lăcaşul Tău Stăpână.
Ca iarăşi să sfinţească la a Ta venire,
Vreun colţ din alba noastră mănăstire.
Cu tot alaiul harurilor, vino!
Cobori spre miezul inimilor, Blajino!
Ca-n miezul inimii neîntinate,
O Sfânt-a Sfintelor să se arate.
Şi acolo cu alai de oşti cereşti
In inimi Doamnă (mică) neştiut să creşti.
Intrarea în Biserică – de Zorica Lațcu
