22 noiembrie 2018

„După ce poate omul să recunoască o icoană ortodoxă a Maicii Domnului ?”

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...


Icoanele ortodoxe ale Maicii Domnului se recunosc cel mai degrabă după cele trei stele – una pe frunte, a doua pe umărul drept, a treia pe umărul stâng. Aceste trei stele simbolizează fecioria Fecioarei Maria înainte de naştere, în naştere şi după naştere.
După aceea, culorile veşmintelor. Ca regulă, veşmântul Maicii Domnului se zugrăveşte în trei culori principale: în auriu, roşu şi albastru. Haina de dedesubt este albastră, cea de deasupra roşie, amândouă întreţesute, ţesute şi împodobite cu aur. Culoarea aurie simbolizează nemurirea, cea roşie – slava şi domnia, iar cea albastră – cerurile. Ceea ce înseamnă: înveşmântată în slavă nemuritoare în ceruri este ea, cea oarecând pătimitoare şi roabă a Domnului pe pământ.
Faţa Sfintei Născătoare de Dumnezeu nu este niciodată în icoanele ortodoxe plină şi rotundă, ci prelungă şi destul de trasă. Ochii, mari şi gânditori. Tristeţe lină, gata de un surâs mângâietor: tristeţe pentru nefericirea lumii, surâs pentru nădejdea în Dumnezeu Mângâietorul, însă atât tristeţea, cât şi surâsul sunt reţinute, şi totul este reţinut, totul este supus duhului. Este chipul unei biruitoare, care a trăit toate amărăciunile durerii şi restriştii şi poate să ajute celor care se luptă cu durerea şi cu restriştea. Părul ei este întotdeauna acoperit cu totul.
Chipul Născătoarei de Dumnezeu nu pare nicicând de o frumuseţe firească. El e în aşa fel, că alungă orice gând de trupesc. El este de o frumuseţe mai presus de fire, care nu se arată altminteri decât prin sfinţenie. El întoarce gândul privitorului către înalta realitate duhovnicească şi frumuseţe a sufletului.
Capul Maicii Domnului este aplecat lin către pruncul Hristos, pe care îl ţine la piept. Această lină aplecare arată supunerea în toate faţă de voia lui Dumnezeu, pe care ea a arătat-o cândva şi în cuvinte binevestitorului Gavriil, zicând: iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău. Şi mai înseamnă recunoaşterea faptului că Cel pe Care îl ţine în braţe este mai mare decât ea.
În icoanele ortodoxe, Maica Domnului e zugrăvită foarte rar fără pruncul Iisus. Iar atunci când e zugrăvită singură, este concepută de către iconar ca Maică a durerii sub cruce, cu mâinile încrucişate şi capul plecat, câteodată cu săbiile simbolice îndreptate spre inima ei. Dar inima nu este zugrăvită niciodată, nici nu se vede. Cel mai des întâlnită este icoana ei cu Fiul în braţe. Ea s-a şi arătat în lume pentru Fiul. Misiunea ei în lume a fost în Fiul ei. Ca nimeni să nu vadă în ea femeia, ci, totdeauna şi pentru totdeauna, mama. Ea reprezintă cea mai înaltă, mai curată şi mai sfântă maternitate, de la un capăt la celălalt al timpului. Ea este Maica Domnului nostru Iisus Hristos, dar e şi mama noastră, mângâietoarea noastră şi grabnica noastră ajutătoare.
Ea să-ţi fie şi ţie întotdeauna mângâiere şi ajutor!
Sfântul Nicolae Velimirovici

21 noiembrie 2018

Intrarea în biserică a Maicii Domnului

DOAMNE AJUTA ! DUMNEZEU SA ITI ASCULTE RUGACIUNILE...DRAGA VIZITATOR AL BLOGULUI MEU , SI SA TE BINECUVANTEZE...
Așa Te vede duhul meu, Stăpână:
Te duce Ana, Maica-Ta de mână.
Cum urci cu pași mărunți pe sfânta scară,
În ochi porți cerul nopților de vară
Și părul Tău e caer de lumină.
Smerit în rugă, trupul mic se-nclină
Și fața de copil așteaptă harul.
Ca să-Ți picteze slava, iconarul,
Topit-a-n flăcări vechea lui comoară,
A prefăcut-on pulbere ușoară
Și pata de argint a hainei Tale,
A încrustat-o-n raze ca în zale.
În juru-Ți focul curge, ca o apă.
Cu frăgezimi de mugur care crapă,
Mânuța poartă lujerul de floare,
Iar Sfântul Duh, în fâlfâiri ușoare,
Cu vraja curăției și a milei,
s-a așezat pe umărul copilei.
Din norii albi și moi ai înălțimii,
Cuminți, îți ies în cale Heruvimii.
În cuviință mare, iconarul
Cu fir de-arnici a-ncondeiat chenarul,
Iar sus de tot, pe cea din urmă treaptă,
Potirul sfânt al jertfelor Te-așteaptă.

Zorica Latcu  -  Teodosia  Poezii Ed. Sophia  2008

“Fete de impăraţi întru cinstea Ta. Inainte a stătut impărăteasa, de-a dreapta Ta, in haină de aur îmbrăcata, împodobită. Ascultă, fiică, şi vezi şi pleacă urechea ta si uită poporul tău şi casa părintelui tău, că a poftit impăratul frumuseţea ta”…

“Aduce-se-vor impăratului fecioare în urma ei, cele de aproape ale ei se vor aduce Tie” ( Ps. 44, 10-16).



ARHIVA BLOG

BIBLIA ORTODOXĂ